Poemul în întregime este:
zăvorul rupt
şi poarta casei închisă-i
doar de umbră
Ioan Marinescu (Anotimpurile cetăţii)
privire spre sine (anisoara)
de troiene (Monica Trif)
sat bătrân (ion untaru)
gard rupt, mucegai (ion untaru)
Poemul creionează deteriorarea şi paragina. Casa pare abandorată, nimeni nu o mai îngrijeşte. Zăvorul rupt şi poarta închisă intră-n paradox. Poarta e închisă la figurat, pentru că nicio fiinţă densă şi vîrtoasă nu mai trece prin ea. Singurul locatar care mai calcă pragul casei este şi el inconsistent ca umbra. Poate nişte puncte de suspensie după versul doi i-ar fi prins bine pentru că există totuşi o întrerupere în continuitatea ideii şi-un oarecare suspans.
Anişoara a interpretat poarta închisă (spre-n afară) ca o invitaţie la introspecţie: privire spre sine (anisoara). Monica a închipuit un zăvor mai drastic: de troiene (Monica Trif). Ion Untaru a accentuat atmosfera de părăsire şi degradare: sat bătrân (ion untaru), gard rupt, mucegai (ion untaru). Rupt a doua oară nu sună însă bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu