Iată şi ulitmul vers:
Înfruntînd zloata,
Cu ghiocei în mînă
Către cimitir.
Livia Ciupav (Printre anotimpuri)
numai cu tata. (Doina B)
către cimitir... (Doina B)
un indrăgostit.... (Doina B)
ce plăpânzi,Doamne! (Doina B)
caldura iubirii (wyu)
Altceva nimic (Puiu)
Mai vine trenul (Puiu)
Ziua iubitei (Puiu)
biata fetita (Puiu)
copil spre şcoală (anisoara)
bătrânul singur (ion untaru)
Înfruntînd zloata este nu doar primirea provocării, ci şi o îndrăzneală plină de tandreţe. Cel drag este încă viu în sufletul celui ce se zoreşte, pe o astfel de vreme, să-i pună pe mormînt primii ghiocei. Se simte în gestul său o înverşunată neresemnare. Şi o direcţionare fermă, impetuoasă, de nedezminţit.
Există în următoarele două versuri o despicare a confuziei zloatei în două opoziţii: alb şi negru, viu şi mort (respectiv ghiocei-cimitir). Gestul în sine pare însă o încercare de a extinde miraculos renaşterea, de a molipsi pe cei duşi de fervoarea învierii.
În alt plan însă, contemplînd această scenă, poţi vedea un fel de variantă mai tandră a heideggerianului Sein zum Tode. Destinul omului ce păşeşte neabătut, prin zloată, către moarte... cu ghiocei în mînă. (Înfruntînd zloata)
Cîteva comentarii au nominalizat actorii gestului: numai cu tata. (Doina B), un indrăgostit.... (Doina B), biata fetita (Puiu), copil spre şcoală (anisoara), bătrânul singur (ion untaru). Două comentarii au evaluat subiectiv, dar cu aceeaşi înfrigurare, florile: ce plăpânzi, Doamne! (Doina B), caldura iubirii (wyu). Puiu a notat circumstanţele evenimentului: Altceva nimic (Puiu), Mai vine trenul (Puiu), Ziua iubitei (Puiu).
Doina a picat peste original: către cimitir... (Doina B), pe care, în altă formă, mai personalizată, l-a simţit şi Untaru: bătrânul singur (ion untaru).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu