sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Versul original 6.7 singur bunicul



Ultimul vers sună aşa:


Pe cerul iernii

nenumărate stele –

singur bunicul


Maria Tirenescu (http://tinyurl.com/58juup)


astept sa cada (Puiu)
Numai eu pe drum (Puiu)
ce cale lunga (Puiu)
în sate pustiu (
Doru Emanuel)

care e a mea? (Henriette Berge)
singur sorb din vin (Henriette Berge)
toate de gheaţă (ion untaru)
peste iaz gheaţă (Doina B)
semnul gerului (Doina B)
nimeni pe stradă (Doina B)
drumul, unde este?
(anisoara)

copiii pe străzi (Monica Trif)

pe deal, licurici (Monica Trif)

care-o fi a mea? (ion untaru)


Sînt puse în faţă stelele şi bunicul. Cerul spuzit de stele, mai geros strălucitoare în iarnă, şi bunicul copleşit de ani în iarna vieţii. Aparent, ele – fără de număr – par a fi împreună, a-şi ţine companie, în timp ce bunicul, rămas de cine ştie cînd singur, stă-n faţa lor şi le contemplă. Şi ele vechi, parcă dintotdeauna, reci şi depărtate unele de altele ca şi de lumea noastră. Singur bunicul ca stelele-n cer.


Fibra singurătăţii vibrează doar în cîteva dintre comentarii: singur sorb din vin (Henriette Berge), Numai eu pe drum (Puiu), nimeni pe stradă (Doina B), în sate pustiu (Doru Emanuel).


Puiu, văzînd ce cale lunga (Puiu) e pînă la ele, se decide: astept sa cada (Puiu). Neliniştiţi de atîta îmbulzeală cerească, Henriette şi Ion Untaru nu contenesc să se întrebe: care e a mea? (Henriette Berge), care-o fi a mea? (ion untaru). Doina descifrează în limpezimea de cleştar a cerului semnul gerului (Doina B), confirmat şi apa de pe lac: peste iaz gheaţă (Doina B), iar Untaru vede şi răceala stelelor: toate de gheaţă (ion untaru).


Mai puţin legate de versurile anterioare şi de sezon: drumul, unde este? (anisoara), copiii pe străzi (Monica Trif), pe deal, licurici (Monica Trif).


Niciun comentariu: