luni, 27 august 2012

A opta săptămînă 26 august-2 septembrie


zbor de fluture –
vecina-ncearcă astăzi
înc-o parcare

        Poemul are cîteva inadvertenţe majore. Prima e aceea că încearcă hazardat o inversare a simbolisticii erotice a fluturelui. Fluturele care zboară din floare în floare e un simbol al masculului uşuratic şi nestatornic. Floarea, beneficiind de toate tertipurile ispitirii – culori şi parfumuri -, este cea aşezată. Pentru femeia fluşturatică trebuie aleasă altă emblemă.

        A doua este aceea a parcării. Termenul de parcare este prea mult pentru un fluture, i se potriveşte mai degrabă cel de staţionare. O scurtă jefuire a nectarului.

        A treia este însă faptul că e folosită o expresie consacrată şi specializată: a încerca o parcare, care înseamnă doar  a exersa parcarea pentru a deprinde tehnica ei.

        Intenţia poemului este limpede, realizarea şchiopătă.

        Vă propun să găsiţi, urmărind sugestia fluşturatică a fluturelui, alte două versuri finale mai potrivite şi mai bine lucrate.

duminică, 26 august 2012

Comentariu la săptămîna a VII-a


Grigore Vlad

soare-n asfinţit -
ochii pescarului se sting
odată cu marea

Greu de înţeles ochii care se sting, de obicei ochii se închid de oboseală, ca un refuz de  a mai privi, pentru a trece ceva cu vederea sau, metaforic, pentru că mori. Stingerea are şi ea sensul figurat de moarte, dar o prefigurează prin alte sensuri ca atenuarea căldurii şi luminii (arderii), prin potolire, liniştire, înăbuşire. Singura pistă ar fi aceea a reflexelor soarelui în mare şi ale mării în ochii pescarului. Această mediere dublă se pliază cel mai bine pe intenţia formulării: soarele cu reflexe tot mai stinse în mare micşorează lucirea ochilor care o contemplă. Numai că lucrurile sînt văzute din direcţia cealaltă: ochii pescarului se sting odată cu marea care se stinge odată cu soarele. În poem, evident, (mai) scurt şi (mai) cuprinzător.

soare-n asfinţit -
încă un strop de lumină
la reflux

Din scena unanimă a asfinţitului, partea doua decupează un cadru succint: una din scînteierile soarelui care luminează marea în tremur. Încă subliniază multitudinea licăririlor ivite şi dispărute pe faţa încreţită a apei. Şi, totodată, consfinţeşte faptul că soarele asfinţeşte într-o ploaie orizontală de lumină.

Letitia Iubu

soare-n asfinţit -
umerii bătrânului
tot mai aplecaţi

Soarele-n asfinţit mărturiseşte şi pentru apropiatul sfîrşit al bătrînului. Bătrînul cu umerii tot mai aplecaţi – pentru declinul astrulului. Cele două imagini sînt complementare şi intră în rezonanţă.

soare-n asfinţit -
foşnetul frunzelor în
lanul de porumb

De data asta asfinţitul e acompaniat de o uşoară briză. Foşnetul frunzelor are un tîlc adînc, comunică o taină pe care nici autorul, nici cititorul n-o pot transpune în cuvinte. O pot doar asculta. Vorbeşte el de asfinţit? Tăinuieşte cu el?

Gabriela Beldie

soare-n asfinţit -
peste coşuri cu fructe
umbra crengilor

O zi plină de roade adunate în coşuri. Şi soarele şi crengile par să rotunjească atmosfera de împlinire a unei zile trudă fertilă.

soare-n asfinţit -
doar câteva bătrâne
la vecernie

Sfîrşitul zilei în care toată forfota s-a stins. Doar cîteva bătrîne prelungesc ritual, cu o rugăciune sau cu o mulţumire, ceea ce încă o zi a împlinit sau nimicit în lume.

crio (Cristina Oprea)

soare-n asfintit -
copiii alături de tata
pe ultimul drum

Pe ultimul drum în conjuncţie cu soarele-n asfinţit face ca, urmînd pilda soarelui, să fie mereu posibil un nou răsărit. Poate ar fi fost mai bine: pe ultimul drum tata / desprins de copii.

soare-n asfintit -
în largul mării roşii
delfini în tandem

Asfinţitul pare a fi doar un decor pentru o bucurie lejeră. Poemul nu pare mai mult decît un pastel marin.

Ildiko Juverdeanu

soare-n asfinţit -
netezind cu palma
lemnul pentru coşciug

De data asta asfinţitul este doar o aluzie tangentă la pregătirile bătrînului ţăran legate de propriul sfîrşit. Moartea este şi ea doar una din multele treburi care se cere pregătită cu tot dichisul. Deocamdată, lemnul achiziţionat pare de toată lauda. Şi nici soarele la apus nu-i de ici, de colo. Lucrurile merg cum nu se poate mai bine.

soare-n asfinţit -
dintr-o dată tace şi
bătrânul ornic

O fi tăcut de bătrîneţe? S-a molipsit de fapta soarelui? Nu l-o fi mai întors la vreme posesorul? N-avem de unde şti. Poate e vorba de o solidaritate mai presus de înţelesul nostru uman. Sau e vorba doar de o sincopă contemplativă?

Iuliana Apostol

soare-n asfinţit-
umbra cireşului mort
are lungi gheare

Greşeli de începător. Metafore inutile: cireşul, în firescul vorbirii, este uscat, nu mort; ghearele trebuie păstrate pentru feline şi păsări, umbra este alungită doar. Lungi gheare e o inversiune nerecomandabilă în textul haiku-ului.

soare-n asfintit-
trişti că-s graşi-acum în criptă
veseli c-au slăbit

Cine să fie oare cei trişti sau veseli? Morţii? Mai sînt interesaţi de siluetă sau de impresia pe care o pot face? Asta ca să intru în jocul unui posibil înţeles. Mai important este că aici trebuie să figureze o imagine şi nu aprecieri despre vii sau morţi.

(celelalte două sînt în plus faţă de numărul de încercări admis)

soare-n asfinţit -
fuioare de fum învârt
păpădiile

Fuioarele de fum se potrivesc cu apusul. Pot fi trîmbe de ceaţă sau chiar fum veritabil ieşit din hornuri ori din focuri aprinse în seară. Mi-e mai greu să văd învîrteala păpădiilor. Numirea păpădiilor mă duce către floarea galbenă şi nu către puful, sămînţa de păpădie. Poate ar fi fost mai bine: poartă/rotesc puf de păpădii.

soare-n asfinţit -
sub aripile cloştii
ochii tot mai mici

Undeva între firesc şi neaşteptat. Exact ce trebuie să surprindă un haiku veritabil: un fapt mărunt care ţine discret isonul unuia grandios. Emoţia împărţită însă egal între solemnitate şi umil.

Oana Elena Dumitrescu

soare-n asfinţit -
sub mestecenii înalţi
frunze ruginii

În cadrul mai larg al asfinţitului, apar siluetele subţiri ale mestecenilor desfrunziţi. Cele două imagini sînt convergente, înfăţisînd episoade omoloage din ciclul zilei şi al anului – seara şi toamna – cu o simbolistică similară.


soare-n asfințit -
vitele aduc în sat
miros de pește

Un eveniment al vieţii satului repetat în fiecare seară: întoarcerea vitelor de la păşune. Mirosul de peşte poate veni de la balta unde vitele s-au adăpat sau poate s-au bucurat (mai ales bivolii) să se scalde într-o zi toridă.

soare-n asfințit -
pe monitorul din salon
încă niciun semn

Un asfinţit cu accente contemporane. Cineva aşteaptă o veste de departe semnalată pe mail sau chemarea la un chat pe mess. S-ar putea să fie seară şi afară sau asfinţitul să fie doar un wallpaper pe desktop. Liniştea serii este uşor înfiorată de nerăbdarea aşteptării.

biologul de...dimineață

soare-n asfinţit -
povara din spinare
gârbovind umbra

Un poem bine lucrat. Tîrziul înserării, tărîm al umbrelor, e în consonanţă cu umbra, aproape sigur a unui bătrîn/bătrîne. Umbra e şi reală şi expresie metaforică a unei fiinţe împuţinate. Povara din spinare (şi ea văzută doar ca umbră), greutate materială sau doar apăsare a anilor, încovoaie umbra. Totul lucrat delicat, într-o înscenare de umbre chinezeşti.

soare-n asfinţit -
mai ostenit șuierul
umbrit al coasei

Sfîrşitul zilei şi al trudei cosaşului. Ultimele brazde într-un ritm mai potolit. Umbrele serii, lungite pe tot locul, ating şi domolesc cadenţa prea îndîrjită a coasei. Şi şuierul îi este acum parcă umbrit. Uneori, o metaforă îmbogăţeşte sugestiile şi aluziile haiku-ului. Atunci ea conlucrează cu sensul poemului.

Ana Urma

umbrele dispar
sub tălpile grăbite -
soare-n asfințit

Cineva se grăbeşte către casă, către cabană, către un loc încă îndepărtat unde să găsească un adăpost. Dispariţia umbrelor e semn că foarte curînd se va întuneca. Este o cursă contracronometru. Va ajunge înainte să se întunece de tot? Nu ştim, dar simţim tensiunea. Soarele-n asfinţit nu este, în cazul de faţă, o invitaţie la contemplativitate.

soare-n asfințit -
umbra pescărușului
aproape de țărm

Un moment în care privirea este atrasă doar de umbra unui pescăruş în zbor. Mi-e greu să prind vreo semnificaţie a faptului care să rezoneze cu asfinţitul.


Preferatul meu este:

  • ·        poemul Doinei (biologul matinal… de data asta):

soare-n asfinţit -
povara din spinare
gârbovind umbra

care poate fi apreciat mai bine prin comparaţie cu cel al Letiţiei, şi el uzând de aceeaşi împovărare a sfîrşitului vieţii care încovoaie spinarea bătrînului:

soare-n asfinţit -
umerii bătrânului
tot mai aplecaţi

Putem observa lesne subtilitatea şi complexitatea sporită a primului. Bătrînul nu e pomenit, fiind suplinit de prezenţa propriei umbre.  Motivul umbrei convine mai mult legăturii dintre imagini  şi face comunicarea mai bună cu asfinţitul. Povara din spinare e motivată de data asta printr-un cumul de argumente: sarcina, vîrsta, nevoile.

  • ·        mi-a plăcut şi poemul lui Ildiko pentru modul împăcat în care e aşteptat sfîrşitul: netezind cu palma/ lemnul pentru coşciug

  • ·        la fel ca şi cel al Lavanei pentru replica ocrotitoare a cloştii în faţa dispariţiei soarelui: sub aripile cloştii / ochii tot mai mici

luni, 20 august 2012

A șaptea săptămînă 20-26 august

soare-n asfinţit -
umbra mea din ce in ce
mai subţiată

Intenţia vădită a poemului a fost aceea de a pune în paralel asfinţitul cu viaţa umană sau cu ceea ce resimte omul în reverie, contemplîndu-l. Şi acest lucru profitînd de motivul evoluţiei umbrei la sfîrşitul zilei.

Umbra mea din ce în ce mai subţiată ar nota atunci mai curînd ceea ce simte cel care se mărturiseşte contaminat de soarele care dispare treptat: împuţinarea fiinţei. Subţierea umbrei este însă o metaforă care trădează observarea fenomenului real: la sfîrşitul zilei toate lucrurile au umbra tot mai lungă, într-un fel tot mai mare. Cît priveşte subţierea, umbra este prin definiţie ceva fără o a treia dimensiune, grosimea - un simplu contur imaterial, întuneric proiectat pe o suprafaţă luminată.

Notaţia este deci un gînd subiectiv, o mărturisire lirică, e adevărat, suficient de discretă, a trăirii autorului. Nu este însă o imagine reală, aşa ceva nu se vede, se închipuie doar într-un moment de reverie. Este un gînd rafinat şi oarecum cutremurat al diminuării fiinţei, în timp ce imaginea folosită în haiku trebuie să fie, dacă nu reală, măcar veridică.

Încercați deci să găsiți o imagine în care să existe emoția împuținării ființei fără s-o mărturisiți sau s-o introduceți voi fraudulos în ea.

duminică, 19 august 2012

Comentariu la săptămîna a VI-a


Ildiko Juverdeanu

cruci putrezite -
de jur-împrejur mâna
maicii domnului

Aşa mi se pare mult mai  bine, poemul este mult îmbogăţit. Grija şi pomenirea lumească epuizate trec în seama aceleia celeste a Maicii Domnului, iar cei putreziţi şi ei sub cruci au lăsat deasupra urma unui nume de alint pentru floarea care-i înveleşte de-acum cu o desăvîrşită discreţie şi delicateţe.

cruci putrezite -
înfloreşte în voie
doar barba popii

Mai vioi şi mai hîtru ca primul, folosind acelaşi joc de cuvinte din repertoriul numelor de flori şi plante atît de bogat în limba noastră. Barba popii e o aluzie atît la harul preoţiei cît şi la faptul că morţilor le cresc încă - în voie - unghiile şi barba.

Iuliana Apostol

cruci putrezite
zburdă pruncii mei liberi
cer plin de eroi

Este evident că, faţă de crucile putrezite, celelalte două versuri (care nu se leagă unul cu altul) sînt divergente, aparţin altui gen de poezie diferită de cea de sorginte niponă. Zburdă pruncii mei liberi este prea declarativ fără să fie motivat de nicio aluzie la celelalte două versuri. Adjudecarea pruncilor – ai mei - nu face niciun serviciu versului, iar liberi este o redundanţă dacă ştim deja că pruncii zburdă. Cer plin de eroi este foarte departe de o imagine reală, doar dacă n-o fi vreo aluzie la constelaţiile cu nume de eroi mitologici.

Ica Grig

cruci putrezite –
printre cărbunii arzând
un cor de îngeri

Sînt total derutat de cărbunii arzând. Unde ard ei? În cimitirul părăsit? În vreo cădelniţă nu-i de crezut, cine să plătească o slujbă de pomenire pentru cei cu crucile căzute şi cu numele şterse? Despre corul de îngeri poate că ar putea fi ispitiţi de aroma de tămîie, deşi nu sînt fiinţe suficient de reale ca să-şi facă de lucru prin haiku.

cruci putrezite -
coroanele pomilor
rude cu lutul

Prea interpretat rude cu lutul. O metaforă care deformează lucruri fireşti: coroanele cad, frunzele putrezesc, lutul se îmbibă de apă sau crapă de arşiţă. Sugestia înrudirii dacă există, trebuie să fie resimţită în tăcere. Cuvintele care o rostesc o devalorizează. Aşa totul e rudă cu lutul.


cruci putrezite -
prietenii mei dansau
atât de frumos

Nu e departe de poemul original, dar păcătuieşte suplimentar prin faptul că este doar o lamentaţie intimistă. Înlocuind flăcăii cu prietenii şi jocul cu dansul, scena se mută doar ca timp şi loc. Bătătura devine salon de dans.

cruci putrezite -
pe mormântul tău [doar]
umbra plopului

Şi aici accente intimiste (nedorite). Cu ce sporeşte valoarea poemului faptul că e vorba de mormîntul lui? Şi că autorul se confesează în poem? La urma urmei, într-o ţară creştină, am putea trage o concluzie defavorabilă celui ce se vaită: de ce nu a luat în grijă mormîntul cu pricina? Care sigur e mai recent decît cele cu cruci putrezite. Păcat de umbra plopului.


cruci putrezite
în grămada de lemne -
toţi lângă sobă

Schimbarea kirejiului poate deruta puţin crucile putrezite. Dacă în sintagma scurtă gîndul te ducea imediat la cimitir, în cea de faţă gîndul pios la adresa celor uitaţi este abandonat în favoarea aceluia al celor vii trecînd printr-o iarnă grea fără lemne de foc. E în imaginea celor adunaţi ca să se dezmorţească lîngă sobă şi empatie şi un gînd şi trist, şi ironic la adresa felului în care viaţa ignoră de voie, de nevoie şi trecutul şi simbolurile lui sacre.

cruci putrezite
la marginea drumului -
sens giratoriu

Mă recunosc învins. Nu pot înţelege de ce sînt crucile putrezite (care trebuie să fie de lemn) în margine de drum. Cei morţi pe şosele au cruci de fier. Iar sensul giratoriu nu-l pot lega de cruci. Totul are aerul cunoscutei formule suprarealiste a lui Lautréamont: „întîlnirea întîmplătoare dintre o umbrela şi o maşină de cusut pe o masă de disecţie“. Dacă însă suprarealismul cultiva aceste întîlniri epatant surprinzătoare prin bizarerie, haiku-ul tinde să prezinte scene care pot fi întîlnite aievea.

biologul de...noapte

cruci putrezite -
mai strânsă-mbrățișarea
iederii verzi

În ciuda contrastului dintre cangrena putregaiului şi vigoarea verdelui, îmbrăţişarea iederii compensează parcă gîndul trist al uitării celor duşi. Natura pare să rămînă un model al însoţirii celor ce se opun şi e firesc ca lemnul putred să fie mai uşor de penetrat de rădăcinile robuste ale iederei.

cruci putrezite -
acoperind mormântul
propria umbră

Asta n-o înţeleg, umbra cui? A mormîntului nu se poate, a crucilor e prea firavă ca să-l poată acoperi. Care e sensul lui propria?

Oana Elena Dumitrescu

cruci putrezite -
în văzduh poezia
privighetorii

Intenţia este meritorie, realizarea mai puţin. Pentru uzul haiku-ului sînt potrivite trilurile, cîntecul, dar, evident, mai puţin poezia care este o metaforă, o interpretare, o podoabă inutilă şi o amputare a sugestiilor pe care cuvintele folosite la propriu o au în sine.

Ana Urma

cruci putrezite -
de la una la alta
volbura albă

Dacă nimeni nu mai vine să stea de vorbă cu ele, volbura a întins fir de telefon între ele. Închipuirea poate găsi oricînd un mod de a atenua năpasta.

cruci putrezite -
le-mprospătează albul
un strat de brumă

Într-adevăr, bruma, aşa inconsistentă cum e, reuşeşte să dea o altă faţă mai proaspătă lumii. Scurtă vreme totul e din nou imaculat. Deosebit contrastul între culoarea închisă și prăfuită a putreziciunii și albul brumei.

(cea de a treia n-am luat-o-n consideraţie, am stabilit că se pot face doar două completări)

Concluzii:

  • suficiente completări scrise cu mînă sigură și cu aplicație
  • cîteva greșeli de începător, mai ales elemente de recuzită nepotrivite în haiku: eroi, îngeri, poezie

Preferatele mele:

cruci putrezite -
de jur-împrejur mâna
maicii domnului

cruci putrezite -
mai strânsă-mbrățișarea
iederii verzi

cruci putrezite -
de la una la alta
volbura albă

toate pentru apelul la haina vegetală care, vrînd, nevrînd, pînă la urma, ia în primire și  protejează totul.