miercuri, 31 decembrie 2008

Versul original 13.7 Nu-şi deschide umbrela



Întregul poem este:


Niciun trecător

Nu-şi deschide umbrela:

prima ninsoare

Ion P. Iacob (Luna în ţăndări)


Singur pe strada (Plimbareatza)
nu este indiferent- (Doina B)
nu-ncetineşte pasul.... (Doina B)
nu-şi pune galoşii la... (Doina B)
pe alei se aşterne (Doina B)
pe care sa-l bucure (Puiu)
pe-aleile inimii (Puiu)
nu se-astepta sa cada (Puiu)
nu vede drumul dupa (Puiu)

pentru cerşetor (anisoara)
singură luna privind (
Doru Emanuel)
prima zi de Craciun şi (wyu)

zâna iernii cerne (karla)
in miez de noapte,numai (karla)
prin vifornita iernii (karla)
doruri amortite sub (karla)
fără cuşmă albă: (ion untaru)
nu se grăbeşte astăzi: (ion untaru)
fără haină groasă azi: (ion untaru)
Uvertura iernii e (Anonim)
omul de zăpadă, din (Anonim)
numai"Plimbatreata", in (Anonim)


Cum se vede, în ciuda nevoii lui Puiu, originalul nu ţine să accentueze faptul că pe drum (şi în consecinţă în ninsoare) n-ar fi niciun trecător. Din contra, toţi trecătorii sînt fascinaţi de prima ninsoare şi, bucurîndu-se de venirea, ei o savurează expunîndu-se fără să-şi mai deschidă umbrelele. În fond, prima ninsoare este una din sărbătorile capricioase ale firii pe care niciun calendar n-o poate nici fixa, nici canoniza, care ne surprinde mereu şi căreia îi sîntem datori cu acest simplu ritual: să rămînem descoperiţi în faţa minunăţiei sale. Chapeau bas!


Totuşi o parte din comentarii au preferat un kireji după primul vers, Niciun trecător devenind emblematic pentru spaţiul pustiu peste care cade prima ninsoare: singură luna privind (Doru Emanuel), prima zi de Craciun şi (wyu), in miez de noapte,numai (karla), zâna iernii cerne (karla), doruri amortite sub (karla), Uvertura iernii e (Anonim), omul de zăpadă, din (Anonim), numai"Plimbatreata", in (Anonim).


Legînd cu primul vers, cele mai multe comentarii au surprins euforia primei ninsori şi consecinţele ei (marcate ca şi în original cu două puncte): nu este indiferent- (Doina B), nu-ncetineşte pasul.... (Doina B), nu-şi pune galoşii la... (Doina B), fără cuşmă albă: (ion untaru), nu se grăbeşte astăzi: (ion untaru). Mai prozaice: pe alei se aşterne (Doina B), fără haină groasă azi: (ion untaru).


Puiu a preferat, lucru mai curînd de evitat în haiku, să facă o singură sintagmă din toate cele trei versuri: pe care sa-l bucure (Puiu), nu se-astepta sa cada (Puiu), nu vede drumul dupa (Puiu). Iar în altă completare a mutat metaforic ninsoarea pe-aleile inimii (Puiu).


Cîteva adaosuri sînt evident redundante: Singur pe strada (Plimbareatza), prin vifornita iernii (karla). Versul Anişoarei, mai scurt, nu leagă bine: pentru cerşetor (anisoara). Poate ar fi fost mai interesant: doar un biet cerşetor în.



sâmbătă, 27 decembrie 2008

Versul original 13.6 Să fiu stupul gol?


Iată şi ultimul vers:


Vin albinele.

Să fiu mărul înflorit?

Să fiu stupul gol?

Florin Grigoriu (Luna în ţăndări)


O frunza ruginie cade. (Plimbareatza)

Nu,las pe altul! (Puiu)
Am cam obosit (Puiu)
in toamna vietii?
(Puiu)
A cata oara (Puiu)
Polen din belsug. (Anonim)
Petale albe (Anonim)
Hrana stupului (Anonim)

Polen din belşug (Anonim)
Zâmbeşte,soare! (Anonim)
Naşul zânelor (Anonim)

Fructe de aur!? (Karla)

destin implinit (Karla)

sau e fum in stup (Doina B)
sau miros a tei!!???? (Doina B)
dece-or fi plecând ? (Doina B)
sau pomul lăudat? (Doina B)
sau fagurele? (ion untaru)
(wyu) să fiu o mare?

toate la timpul lor. (anisoara)


Impresionat de rumoarea harnică a albinelor, autorul ar vrea să fie cît de cît pe măsura acestei însufleţiri primăvăratece. Nu cumva această roire îl implică şi pe el? Entuziasmul său se rosteşte însă indecis, într-o alternativă în care deocamdată, uimit, nu poate alege între a fi doar sursa trecătoare sau locul în care se adună mierea.


Simetria originalului nu a fost găsită decăt de Untaru: sau fagurele? (ion untaru). Puiu, într-un puseu negativist, s-a cam recuzat: in toamna vietii? (Puiu), A cata oara (Puiu), Nu,las pe altul! (Puiu), Am cam obosit (Puiu). Nici Anişoara, aparent cumpănită, n-a fost departe de acest spirit delăsător: toate la timpul lor. (anisoara). Doina, simţindu-se vizitată nemeritat, s-a repliat într-un refuz ironic: sau e fum in stup (Doina B), sau miros a tei!!???? (Doina B), sau pomul lăudat? (cu înţelesul pe degeaba) (Doina B) şi s-a păstrat în nedumerire: dece-or fi plecând ? (Doina B).


Plimbăreaţa a nimerit un refuz de departe mai sugestiv: O frunza ruginie cade. (Plimbareatza), în care imaginea spune totul fără nici o retorică.


O serie de comentarii nu au găsit tonul pentru al treilea vers care trebuia legat (sintactic şi logic) de anterioarele ori printr-o altă alternativă, ori printr-un răspuns: Polen din belsug. (Anonim), Petale albe (Anonim), Zâmbeşte,soare! (Anonim), Naşul zânelor (Anonim), Fructe de aur!? (Karla), destin implinit (Karla). Şi wyu lasă o oarecare nedumerire cu privire la legătura de sens cu primele două versuri: (wyu) să fiu o mare?



vineri, 26 decembrie 2008

Versul original 13.5 o pălărie veche



În întregul său, poemul este:


Pe gardul putred

o pălărie veche –

paznic de vrăbii

Mioara Gheorghe (Luna în ţăndări)


spectrul sperietorii (Puiu)
poposeste un uliu (Puiu)
un maracine uscat (Puiu)
o frunza ruginie (
Plimbareatza)
S-a cocoţat motanul (karla)
o veche vizieră..... pălărie- (Doina B)
o manta peticită.... (Doina B)
aruncată o zdreanţă.... (Doina B)
căţărată pisica... (Doina B)
cocoţat un copil, (ion untaru)
cocoş sparge tăcerea- (
anisoara)
s-a tolănit pisica (
Doru Emanuel)

adus de vânt un fular (wyu)


Paznic la vrăbii este un comentariu acidulat al degradării spaţiului uman luat deja în stăpînire de vrăbii. Pălăria veche, în postură de veghe, este doar un semn al unei existenţe vremelnice şi ciudate înainte ca vrăbiile să-şi facă deja un cuib din ea.


Comentariile au populat gardul cu felurite obiecte ajunse nu se ştie cum acolo: spectrul sperietorii (Puiu), un maracine uscat (Puiu), o frunza ruginie (Plimbareatza), o veche vizieră..... pălărie- (Doina B), o manta peticită.... (Doina B), aruncată o zdreanţă.... (Doina B), cocoţat un copil, (ion untaru), adus de vânt un fular (wyu), dar şi cu cîteva fiinţe nu prea bine intenţionate faţă de vrăbii: poposeste un uliu (Puiu), S-a cocoţat motanul (karla), căţărată pisica... (Doina B), s-a tolănit pisica (Doru Emanuel).


Cocoşul nearticulat al Anişoarei pare cam răguşit în context: cocoş sparge tăcerea- (
anisoara).



Versul original 13.4 Trestie spartă



Primul vers este:


Trestie spartă –

golul plin de cîntece

rostuit de vînt

Mioara Gheorghe (Luna în ţăndări)


Flaut fermecat (Wyu)

Nori de cenusa (Plimbareatza)
trecând lin prin (
anisoara)
cimpoiul vesel (ion untaru)
Amintirea e (karla)
Flautul nimfei...
(Doina B.)
Trestie frântă- (Doina B.)
Golful cu trestii-... (Doina B.)
dintr-un cimpoi vechi (ion untaru)
defileu pustiu (
Doru Emanuel
)


Poemul este saturat de aluziile înţelepciunii extrem orientale pentru care golul nu este văzut ca o lipsă, ci ca o virtualitate ce trebuie împlinită. La fel cum pentru un celebru sculptor statuia există deja şi trebuie doar eliberată din blocul de marmură, trestia spartă (şi ea o negativitate valorizată) este doar un pretext pentru a crea un gol productiv pe care vîntul să-l ia în primire şi pe care să-şi cînte repertoriul. Un haiku bun este de multe ori şi prilejul de a face legătura cu aluziile culturale cum bine procedează Doina amintindu-ne de legenda nimfei Syrinx transformată in trestie: "haidem să facem un fluier pe potriva vântului..."


O interesantă discuţie despre cuvîntul rost găsiţi la Noica, rostul este la origine tocmai golul menit să fie umplut pentru ca părţile unei construcţii să se îmbuce între ele devenind solidare (mai ales la cele din lemn). Ceva îşi găseşte rostul, se rostuieşte tocmai prin această aşezare, articulare în golul care-i este destinat pentru a intra într-o anumită ordine. Mai pătrăm sensul în devenire în expresia pe de rost, care însemnă a reproduce prin viu glas fără a citi, unde rost înseamnă gură, de unde şi verbul a rosti pentru a pune în ordine, a articula cuvintele.


Fără să aibă naturaleţea trestiei puse la dispoziţia vîntului cîntăreţ, ca în completarea Doinei, calchiată parcă pe original: Trestie frântă- (Doina B.), Golful cu trestii-... (Doina B.), mai multe comentarii au adus în joc instrumente de suflat: Flaut fermecat (Wyu), cimpoiul vesel (ion untaru), Flautul nimfei... (Doina B.), dintr-un cimpoi vechi (ion untaru). Pentru Karla însă, Amintirea e (karla) dispozitivul muzical menit să rostuiască vîntul vremilor ce vin.


Anişoara nu articulează cum ar trebui: trecând lin prin (anisoara), iar Nori de cenusa (Plimbareatza) nu leagă în niciun fel cu versurile ce urmează.


O completare aparte reuşeşte Doru cu defileu pustiu (Doru Emanuel), găsind pentru vînt un rost la fel de motivant.




joi, 25 decembrie 2008

Versul original 13.3 pînă la stele



Iată şi ultimul vers:


După înserat.

cîmpul plin de greieri

pînă la stele

Dan Florică (Luna în ţăndări)


toată orchestra (Doina B)
cânt către stele..... (Doina B)
restu-i tăcere.... (Doina B)
"Corul robilor" (Doina B)
Odă furnicii.... (Doina B)
prea multe fracuri!! (Doina B)
nori se-aduna (mirela_flb)
linistitor rasuna (mirela_flb)
armonios rasuna (mirela_flb)
raze de luna (mirela_flb)
Ce bine-i acasă.
(livia ciupav)
Primele stele. (
livia ciupav)
De nu s-ar sfârşi. (
livia ciupav)
Broastele-au tacut (Puiu)
Nu doarme nimeni (Puiu)
Vine ea iarna (Puiu)
ucisi de brume (Puiu)
Greu vine somnul (Puiu)
Noapte de vara (Puiu)
si n-am mai scris nimic (Puiu)
Am 6 silabe in versul 3 pentru a echilibra compozitia care are 6 silabe in versul 2.Ce usor era sa se scrie: "campul e plin de greieri" - 7 silabe - si totul era OK.De data asta mi-au placut mai mult propunerile Liviei.In special acel "singur pe prispa" iti da acel sentiment de insingurare atat de pretuit de catre japonezi,in contrast cu harmalaia produsa de greieri si care nu reuseste sa-ti alunge aceasta stare. (Puiu)

şi fânu-i cosit. (Wyu)

simfonia naturii (anisoara)

şi de licurici (ion untaru)
-Hadem la concert! (karla)

norii scuturati (Monica Trif)

şi miros de fân (ion untaru)


Frumuseţea multor poeme constă în simplitatea unor rezolvări paradoxale. După înserat ne introduce în atmosfera contemplativ-tihnită în care dintr-o dată spaţiul gol şi întunecat pînă la stele se umple de mister şi înfiorare. Nimic mai firesc decît să resimţi că el este străbătut şi configurat de liniile de forţă magice ale cîntecului miilor de greieri care umplu cîmpul.


Tendinţa de a ajunge şi a se conecta la stele a fost remarcată de: cânt către stele..... (Doina B), linistitor rasuna (mirela_flb), armonios rasuna (mirela_flb), Primele stele. (livia ciupav).


Alte comentarii au simţit doar amploarea, seducţia, consecinţele mai apropiate ale corului cîmpenesc: toată orchestra (Doina B), "Corul robilor" (Doina B), Odă furnicii.... (Doina B), prea multe fracuri!! (Doina B), Ce bine-i acasă. (livia ciupav), De nu s-ar sfârşi. (livia ciupav), Broastele-au tacut (Puiu), Nu doarme nimeni (Puiu), Greu vine somnul (Puiu), Noapte de vara (Puiu), simfonia naturii (anisoara), -Hadem la concert! (karla) sau au găsit un acompaniament pentru neosteniţii greieri: raze de luna (mirela_flb), şi fânu-i cosit. (Wyu), şi de licurici (ion untaru), şi miros de fân (ion untaru).


Simţind o oarecare mustrare de cuget pentru lenea contemplativă la care te îndeamnă greierii, Puiu spune: si n-am mai scris nimic (Puiu) şi cu un fel de tandreţe răzbunătoare închipuie: Vine ea iarna (Puiu), ucisi de brume (Puiu), ameninţare pe care o resimt şi: nori se-aduna (mirela_flb), norii scuturati (Monica Trif), dar căreia îi pune capac hamletian Doina: restu-i tăcere.... (Doina B).



miercuri, 24 decembrie 2008

Versul original 13.2 în coaja de nucă



Poemul întreg sună aşa:


Grădina tristă –

în coaja de nucă

ploaia-şi face cuib


Olimpia Brendea Deşliu (Luna în ţăndări)


Langa o barza schioapa (Puiu)

Ce-o sa cloceasca daca (Puiu)

Pentru care prieten (Puiu)

In palaria veche (Puiu)

elegie de toamnă (Wyu)

în casa rândunicii (Doina B)
printre ramuri golaşe..
(Doina B)
în urmele paşilor.... (Doina B)
dece să fie?,oricum.... (Doina B)
berze plecate demult (wyu)

prin urme de ghete (anisoara)
in frunze uscate (Henriette Berge)
intr-un ghiveci gol (Doina B)
prin acoperişul spart, (ion untaru)
de-a lungul brazdelor. (ion untaru)
printre petale de nea (
Doru Emanuel)


Contextul versurilor extreme viza găsirea unui loc unde grădina sub ploaia de toamnă să-şi poată aduna şi alina tristeţea. Pentru autoare, acel loc miniatural, semănînd cu un leagăn, a fost observat în coaja de nucă. Aşa măruntă, coaja, rămasă în noroi în urma vegetaţiei răpuse, este semnul suprem al unui gol pe care nu-l poate umple decît o imensă nostalgie.


Completările au încercat şi ele să-i găsească sălaş tristeţii în locuri părăsite şi vecinătăţi dezolante: Langa o barza schioapa (Puiu), In palaria veche (Puiu), în casa rândunicii (Doina B), printre ramuri golaşe.. (Doina B), în urmele paşilor.... (Doina B), prin urme de ghete (anisoara), in frunze uscate (Henriette Berge), intr-un ghiveci gol (Doina B), prin acoperişul spart, (ion untaru), de-a lungul brazdelor. (ion untaru), printre petale de nea (Doru Emanuel). La Doru, fără metafora cam forţată, ar fi mers petice în loc de petale.


Puiu, cu gîndul la barza şchioapă, o cam ia pe mirişte şi polemizează cu completarea sa anterioară: Ce-o sa cloceasca daca (Puiu), apoi suspectează cuibul ploii de a fi prea personalizat: Pentru care prieten (Puiu), lucru de care, îndreptăţită, Doina se cam îndoieşte: dece să fie?,oricum.... (Doina B).


Insuficient articulate cu ultimul vers: elegie de toamnă (Wyu), berze plecate demult (wyu).



joi, 18 decembrie 2008

Versul original 13.1 Sub streaşină



Primul vers al poemului este:


Sub streaşină –

covata crăpată

plină cu soare

Iulian Dămăcuş (Luna în ţăndări)



Lângă fântână- (Doina B)
Sub jgheabul casei...... (Doina B)
Locul de scaldă.... (Doina B)
Răţuşte triste.... (Doina B)
Nu mai spăl rufe...
(Doina B)
Un loc bun de flori..... (Doina B)
Nu mai e apa - (Puiu)
De dimineata (Puiu)
Copil imbaiat - (Puiu)
Nu ma-ndur s-arunc (Puiu)

Ochi de Făt-frumos (wyu)

făină risipită- (anisoara)

dupa iarna grea- (Henriette Berge)
la primul dezghet- (Henriette Berge)
pâinea la cuptor (ion untaru)


Una din atracţiile haiku-ului sînt obiectele vechi, ieşite din uz, deteriorate, atinse de patina vremii. Obiecte care, de cele mai multe ori, la ţară, sînt recuperate pentru alte funcţii secundare, mai modeste. Covata crăpată, în care se frămînta nu demult aluatul, este recuperată şi reciclată ca un vas pus sub streaşină, în care se poate strînge apa de ploaie, bună mereu la casa omului atunci cînd nu mai e nevoie s-o aduci de la fîntînă. Apă numai bună pentru spălat pe cap, dar şi de băut pentru orătăniile din curte sau pentru cîine. Iată însă că, pentru cei cu aplecare lirică, în anume momente ale zilei albia se umple cu soare, o achiziţie neaşteptată, de-a dreptul miraculoasă.


Comentariile s-au împărţit între a preciza locul covatei: Lângă fântână- (Doina B), Sub jgheabul casei...... (Doina B), momentul evenimentului: De dimineata (Puiu), dupa iarna grea- (Henriette Berge), la primul dezghet- (Henriette Berge), rolul ei cel nou: Locul de scaldă.... (Doina B), Un loc bun de flori..... (Doina B) sau, pur şi simplu, a-i căina beteşugul: Răţuşte triste.... (Doina B), Nu mai spăl rufe... (Doina B), Nu mai e apa - (Puiu), făină risipită- (anisoara).


Puiu ne-a lămurit de regimul de cruţare al covatei: Nu ma-ndur s-arunc (Puiu) şi totodată a amintit un alt rol al ei: Copil imbaiat - (Puiu). Pentru wyu şi Untaru, accentul a fost pus pe legătura dintre roadele pămîntului şi ale trudei domestice care au dospit în copaie: Ochi de Făt-frumos (wyu), pâinea la cuptor (ion untaru).



Versul original 12.7 în gardul de spini



Tot poemul este:


Prizonieră –

o floare fără nume

în gardul de spini

Şerban Codrin (Luna în ţăndări)



în propriul său vrej. (Doina B)
in crăpătură....
(Doina B)
sub o pavelă.....
(Doina B)
prin spinii din drum.... (Doina B)
printre deţinuţi..... (Doina B)
Crucea de Piatră (Anonim)
crăiasa mării (Anonim)
telenovelă (Anonim)
superbă nimfă (Anonim)

chiar sub fereastra (Puiu)
printre buruieni (Puiu)
coroana-i gata (Puiu)
pe cand botezul (Puiu)
in inima mea (Puiu)
Slove-nsemnate. (wyu)

in privirea ta (anisoara)

intre scaieti (Henriette Berge)
ieşită din gard (ion untaru)
sub ploaia rece (
Doru Emanuel)
dincolo de gard (
Doru Emanuel)


Nimic nefiresc în ceea ce poemul ne propune să vedem, să contemplăm: un gard natural de spini şi o floare al cărei nume mai degrabă nu-l ştim (îl cunosc poate doar botaniştii) răsărită la locul ei, printe spini. Poate că este, asemenea florilor de cactus, chiar floarea acelei plante pline de spini. În notaţia prizonieră este surprinsă doar reacţia empatică a privitorului care închipuieşte (în răspăr faţă de firescul realităţii) o altă soartă pentru floare. Prizonieratul este mai curînd incapacitatea florii de a sesiza aşteptările umane – aşa, fără de nume, nici măcar nu poate fi chemată mîngîietor.


Lipsa de libertate a florii a fost pusă pe seama destinului ei vegetal: în propriul său vrej. (Doina B), a unei afectivităţi prea pătimaşe: in inima mea (Puiu), in privirea ta (anisoara) sau a locului impropriu în care s-a ivit pe lume: in crăpătură.... (Doina B), sub o pavelă..... (Doina B), printre deţinuţi..... (Doina B), printre buruieni (Puiu), chiar sub fereastra (Puiu), ieşită din gard (ion untaru), sub ploaia rece (Doru Emanuel), dincolo de gard (Doru Emanuel).


Alte completări au sesizat, ca şi originalul, opoziţia dintre agresivitatea spinilor şi delicateţea florii: prin spinii din drum.... (Doina B), intre scaieti (Henriette Berge), dîndu-i chiar şi coloratura biblică: coroana-i gata (Puiu).


Puiu şi-a exersat şi ironia la adresa anonimatului, perceput doar provizoriu, al florii: pe cand botezul (Puiu).


Nu leagă bine (sau deloc) cu versul anterior: Crucea de Piatră (Anonim), crăiasa mării (Anonim), telenovelă (Anonim), superbă nimfă (Anonim), Slove-nsemnate. (wyu).