marți, 28 iulie 2009

vacanţa mare



De săptămîna asta site-ul intră într-o binemeritată vacanţă pînă pe 7 septembrie.
Voi mai posta doar ultimele comentarii la poemele din săptămîna trecută.

Cei care doresc să citească cu uşurinţă comentariile vechi o pot face accesînd cele două volume publicate în BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI:

duminică, 26 iulie 2009

Haiku 37.7




......................
lumina face să sclipească
bucata de geam



Versul original 36.7 dintr-o dată albastrul



Poemul în întregime este:


o ciocîrlie –

dintr-o dată albastrul

atît de adînc


Eduard Ţară (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Ioana Dinescu) cade in apa cerului

(Karla) se-afunda in lumina

Poemul este o revelaţie mărturisită a unor corespondenţe nebănuite. Cerul, cu seninul, său este potenţat de cîntecul ciocîrliei. Nu doar că ridici capul în căutarea cîntăreţului celest, dar, urmărindu-i înălţarea, măsori totodată amploarea şi intensitatea albastrului, rezonanţa lui sufletească. Seninul cerului se adînceşte, amplificat de trilul ciocîrliei, pînă la simţămîntul serenităţii.


Originalul a contrapus ciocîrliei albastrul, a făcut diferenţa şi a sugerat efectul neaşteptat al unui boţ de pămînt asupra boltei albastre. Completările nu respectă kireji-ul şi continuă vorbirea despre ciocîrlie. Mai mult sau mai puţin metaforic (apă, lumină pentru văzduh), ele nu fac din cer decît un spaţiu în care evoluează ciocîrlia pînă la pierderea de sine: (Ioana Dinescu) cade in apa cerului, (Karla) se-afunda in lumina.



sâmbătă, 25 iulie 2009

Haiku 37.6




satul părăsit -
în turla bisericii
....................



Versul original 36.6 doar papagalul



Ultimul vers este:


revelionul –

la mulţi ani îmi urează

doar papagalul


Tamaş Valeria (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Karla) numai ecoul
(Karla) doar refrenul
(Karla) o zburatoare

(Florinel) crainicul TV
(
Doru Emanuel) singurătatea

(Ioana Dinescu) pompele funebre ... (unde sunt actionar:)
(Ioana Dinescu) portretul mamei
(Ioana Dinescu) craiul de ghinda

(Glumetu) sughitu-ntruna

(Mariko san) doar radioul

(Monica Trif) doar umbra din geam


Desigur, (Doru Emanuel) singurătatea numeşte conjunctura, starea, dispoziţia pe care se exersează acest poem, dar o face fără pic de farmec şi eleganţă, recurgînd la un cuvînt abstract care anihilează efervescenţa închipuirii şi spiritul haiku. Doar papagalul poate fi interpretat ca o aluzie la singurătate, dar, iată, nu doar în sensul că tocmai de revelion eşti singur, ci şi în acela, mai trist, că avînd totuşi un anturaj, urările-ţi sînt adresate superficial şi ipocrit – papagaliceşte (papagalul e doar o sinecdocă).


Pe linia singurătăţii în plină sărbătoare se încadrează completările care amintesc urările impersonale venind pe canale media: (Florinel) crainicul TV, (Mariko san) doar radioul, pe cele închipuite primite de la (Ioana Dinescu) portretul mamei, (Ioana Dinescu) craiul de ghinda (din pasenţă) sau de aiurea: (Karla) numai ecoul, (Karla) doar refrenul, (Karla) o zburatoare, (Monica Trif) doar umbra din geam şi, de ce nu, de la un însoţitor mereu fidel pentru un anume personaj: (Glumetu) sughitu-ntruna.


Iată însă şi o urare nu doar falsă, ci de-a dreptul interesată: (Ioana Dinescu) pompele funebre ... (unde sunt actionar:).



vineri, 24 iulie 2009

Haiku 37.5




cu miezul prea copt
pepeni sparţi sub tarabe -
......................



Versul original 36.5 flori de hîrtie



Primul vers este:


flori de hîrtie –

caprele groparului

nefericite


Dan Norea (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Mariko san) Jerbe de plastic-

(Glumetu) gropar ingropat -
Doru Emanuel Florile puse trebuie sa fi fost de plastic sau de hartie, e singura explicatie logica.

(Mariko san) Gard la cimitir-

(Ioana Dinescu) morti fara flori -
(Ioana Dinescu) mormant cu pelin -
(Ioana Dinescu) beton si-n cripta

(Karla) sambata mortilor -
(Karla) cimitir modernizat


O notaţie lapidară care ne solicită să găsim explicaţia mai mult sau mai puţin logică. Ceea ce şi face, cu o surprinzătoare seriozitate Doru Emanuel: Florile puse trebuie sa fi fost de plastic sau de hartie, e singura explicatie logica. Ori cimitiru-i vraişte, ori groparu-l consideră fieful său, ori caprele obraznice n-au niciun respect pentru răposaţi, cert e că s-au cam dedulcit la jerbe şi buchete. Este aici o împletitură de sugestii care vizează metehne umane: meschinăria kitschului florilor artificiale, neglijenţa sau ireverenţa faţă de cei duşi şi de rostul cimitirului, obişnuita impertinenţă a slujbaşului care dispune de ceea ce întîmplător e doar în grija lui. Un poem bine lucrat în care substantivele sînt lăsate să contureze scena pentru ca în final, cum stă bine oricărei poante, adjectivul bine ales să realizeze surpriza şi înţepătura. Se face aluzie doar indirect, prin nefericirea prezumată a caprelor, la calicenie şi impietate.


Pe calapodul originalului, cu aceeaşi ironie cu mai multe ţinte: (Mariko san) Jerbe de plastic -, (Ioana Dinescu) morti fara flori – (un pic mai trist).


Închipuind doar o mai bună organizare: (Mariko san) Gard la cimitir –, (Karla) cimitir modernizat, o mai ambiţioasă înhumare: (Ioana Dinescu) beton si-n cripta sau lipsa de grijă pentru cei duşi (Ioana Dinescu) mormant cu pelin -, toate motive pe deplin valabile pentru nefericirea caprelor, dar mai puţin înţepătoare pentru metehnele umane.


(Karla) sambata mortilor – poate fi interpretată doar ca o amînare cît timp în cimitir sînt cei ce aduc o floare pentru răposaţi, pentru un festin mai copios după ce vor pleca.


(Glumetu) vede un motiv mai grav pentru capre: gropar ingropat -, aici însă, avînd în vedere că la un cimitir serios sînt mai mulţi gropari, era musai să spună groparul (acela cu caprele). Altfel, pentru capre, el este doar încă un mort ale cărui flori pot fi sau nu comestibile.



joi, 23 iulie 2009

Haiku 37.4




cantalup zemos -
............................
mi-o ia înainte



Versul original 36.4 liniştea-şi face cuib



Versul din mijloc este:


noapte de iarnă –

liniştea-şi face cuib

în sufletul meu


Tincuţa Horonceanu Bernevic (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Anonim) Steaua polara norocul

(Scoartza) amintirile ard

(Ioana Dinescu) un ciob de oglinda
(Ioana Dinescu) candelabrul cerului

(Karla) de niciunde luna
(Karla) luna aproape plina
(Karla) florile de pe cetini
(Karla) pe geamul inghetat flori si
(Karla) viforul fulgilor

(Mariko san) se naşte primăvara
(Mariko san) pace de-nceput de veac

(Glumetu) un pol al pamantului

O noapte de iarnă, după o ninsoare abundentă care s-a aşternut peste tot şi peste toate rotunjind în alb unanim conturul lucrurilor. O noapte în care moliciunea şi blîndeţea tăcerii se strecoară prin pereţi şi-şi găseşte cuib în sufletele noastre. Zăpada, cu puritatea ei, ne alină şi tihna-şi descopere uimită sălaş în inima noastră.


Liniştea-şi face cuib prindea o diferenţă (de la gerul iernii la tăcerea ei) şi schimba registrul vitregiei, tăcerea iernii înzăpezite îmblînzea sufletul, îl potolea şi îi confirma ospitalitatea. Ceea ce realizează şi: (Mariko san) pace de-nceput de veac.


În completările: (Anonim) Steaua polara norocul, (Ioana Dinescu) un ciob de oglinda (?), (Ioana Dinescu) candelabrul cerului, (Karla) de niciunde luna, (Karla) luna aproape plina, (Karla) florile de pe cetini, (Karla) pe geamul inghetat flori si, (Karla) viforul fulgilor prezenţa unor detalii ale nopţii sau iernii nu este convingătoare, în sufletul, primitor poate, nu se petrece nimic semnificativ.


(Glumetu) este prea abscons: un pol al pamantului între iarnă şi suflet pare ca o umbrelă pe o masă de disecţie.


Două completări încearcă să contrapună iernii un suflet autonom fără dependenţe meteo: (Scoartza) amintirile ard, (Mariko san) se naşte primăvara.



miercuri, 22 iulie 2009

Haiku 37.3




cu toţi sîmburii
felia de pepene
.....................



Versul original 36.3 ultimul măr stafidit



Versul lipsă este:


corbul mănîncă

ultimul măr stafidit –

lună de gheaţă


Tamaş Valeria (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Anonim) broasca sarind s-apuce
(
Doru Emanuel) ultima poamă din ram

(Glumetu) rabdarile prajite -

(Ioana Dinescu) firmituri pentru vrabii -
(Ioana Dinescu) cascavalul vulpii -
(Ioana Dinescu) ultimele scovergi -

(Karla) in batatura casei-
(Karla) la fereastra cantinei
(Karla) pe cartela;e criza-

(Mariko san) hoitul porumbelului-

Intenţia poemului este aceea de a revela vitregia ultimei luni de iarnă. Ultimul măr stafidit devine emblematic pentru indigenţa ajunsă la fundul sacului. Luna glacială şi nepăsătoare iscăleşte fără vreun tremur sentinţa nedreaptă: scapă doar cine poate.


Aceeaşi soluţie, doar cu alte cuvinte: (Doru Emanuel) ultima poamă din ram.


Subliniind ironic situaţia critică: (Glumetu) rabdarile prajite, (Ioana Dinescu) ultimele scovergi -, (Ioana Dinescu) cascavalul vulpii –, (Karla) la fereastra cantinei, (Karla) pe cartela; e criza- sau mărturisind-o doar prin apelul corbului la locuri şi surse neobişnuite pentru el: (Ioana Dinescu) firmituri pentru vrabii -, (Karla) in batatura casei-, (Mariko san) hoitul porumbelului-.

(Anonim) broasca sarind s-apuce comite mai multe greşeli: corbul nu mănîncă broaşte, broaştele (cu sînge rece) nu mai mişcă în lunile de iarnă, necum să sară după lună, nesocoteşte kireji-ul şi, în plus, ignoră faptul că e vorba de lună şi nu luna, cum ar fi potrivit cu apucatul.





marți, 21 iulie 2009

Haiku 37.2




chiar şi norii dorm -
..............................
cu hoţii de pepeni



Versul original 36.1 gangul viscolit



Primul vers este:


gangul viscolit –

o vrabie ciugulind

pâinea orbului


Tamaş Valeria (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Anonim) Dimineata alba-

(Mariko san) Iarnă sub pasaj -

(Ioana Dinescu) zidul troienit -
(Ioana Dinescu) Piata San Marco -

(Karla) drum inghetat
(Karla) nu mai e singur
(Karla) prietenie

(Doru Emanuel) străzi viscolite

Poemul este construit pe schema unui potenţiometru, versurile derulîndu-se amplifică senzaţia de vitregie a vremii şi de epuizare a resurselor. Pînă şi vrabia s-a retras din faţa urgiei într-un adăpost ad-hoc împărţit cu cerşetorul orb. Dar, în mod paradoxal, în faţa vrăjmăşiei care bîntuie afară, se creează o oază de solidaritate a fiinţelor aflate în restrişte. Deşi n-o vede, orbul o simte şi o îngăduie pe vrăbiuţă la cina lor de taină.


Majoritatea completărilor regăseşte pentru scena menţionată acelaşi cadru iernatic, neprielnic: (Anonim) Dimineata alba-, (Mariko san) Iarnă sub pasaj -, (Ioana Dinescu) zidul troienit - , (Karla) drum inghetat, (Doru Emanuel) străzi viscolite. Doar una rătăceşte exotic: (Ioana Dinescu) Piata San Marco -.


Alte două completări notează efectul benefic al împărtăşirii din aceeaşi pîine: (Karla) nu mai e singur, (Karla) prietenie. Se pierde însă în acest fel tocmai surpriza gestului care este unul anunţat.


luni, 20 iulie 2009

Haiku 37.1




...............
mult prea înfofolită
sperietoarea



Versul original 36.1 o singură umbră



Poemul în întregime este:


noapte cu lună

el şi ea tremurînd

o singură umbră


Gabriel Iordan-Dorobanţu

(Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Mariko san) un singur trup

(Karla) pe acelas drum

(Anonim) in Carul mare

(Ioana Dinescu) rapirea din serai....:)
(Ioana Dinescu) n-au platit factura

(Anonim) ajun de martie

(Glumetu) si lupii urland

Bine gradat efectul final. Luna-şi vădeşte menirea abia în versul trei. Noaptea ar vrea să-i ascundă pe cei doi, dar luna mărturiseşte şi protejează totodată taina lor umbratică. Luna consimte şi conspiră oarecum la această taină, înfrigurarea celor doi nefiind străină de un complice fior selenar.


Cu aceeaşi intenţie, (Mariko san) un singur trup este mai simplistă, prinde emoţia, contopirea, dar nu şi taina ei umbratică, (Karla) pe acelasi drum simte angajarea cuplului, dar ignoră luna, (Anonim) in Carul mare deplasează totul, în manieră holliwoodiană, într-o lume siderală. (Ioana Dinescu) rapirea din serai....:) face un ultim deserviciu ideii fixînd-o într-o carpetă de apartament.


Alte completări motivează tremurul foarte terestru: (Ioana Dinescu) n-au platit factura, (Anonim) ajun de martie, (Glumetu) si lupii urland.



duminică, 19 iulie 2009

Haiku 36.7




o ciocîrlie -
..........................
atît de adînc



Versul original 35.7 din ce în ce mai strident



Iată şi poemul în întregime:


Cer spre amiază –

din ce în ce mai strident

bătutul coasei


Şerban Codrin (inedit)


(Anonim) ornicul are ecou

(Mariko san) concert de percuţie la
(
Doru Emanuel) liniştea-ntreruptă de

(Ioana Dinescu) freamatul spicelor la

(Karla) soare si sudoare la
(Karla) pe toaca nadufului
(Karla) amutesc cosasii la


Pe măsură ce ziua se rotunjeşte şi soarele urcă spre amiaza locului, ce gîzele umplu cîmpul de zumzet şi ciocîrliile săgetează cerul cu trilurile lor, bătutul coasei devine tot mai insistent, mai des repetat, mai dizarmonic în concertul unanim al vieţii.


În ţesătura plină de armonii a însufleţirii de toate zilele, tot mai îndesat, se bat firele ţipătoare ale morţii.


Cînd n-au asemuit bătutul coasei cu un (Mariko san) concert de percuţie la, completările l-au văzut ca pe un ison al tic-tacului: (Anonim) ornicul are ecou sau ca pe un comutator al tăcerii: (Doru Emanuel) liniştea-ntreruptă de, (Karla) amutesc cosasii la.


Alte completări au notat năduşeala efortului: (Karla) soare si sudoare la şi, în consecinţă poate, ca o rimă la zăduf, o oarecare ciudă: (Karla) pe toaca nadufului.


O singură completare a luat în seamă şi reacţia lanului: (Ioana Dinescu) freamatul spicelor la.



sâmbătă, 18 iulie 2009

Haiku 36.6




revelionul -
la mulţi ani îmi urează
....................



Versul original 35.6 spre compasiune



Poemul întreg este:


Amărăciune

spre compasiune -

la cules pelin


Şerban Codrin (inedit)


(Anonim) pe campia uscata

(Karla) o mireasma dulce
(Karla) cu dintii scrasniti
(Karla) numai printre maracini

(Mariko san) sorbită de armindeni

(Ioana Dinescu) singur langa tintirim

Amărăciunea pendulează între gustul fierii şi al pelinului. Accentele suferinţei revendicative şi înrăite puse pe jale, chin şi necaz au cel mai adesea efectul hepatic al autoînveninării. Suferinţa poate fi însă înţeleasă şi ca o încercare şi cooptată ca o componentă firească şi decisivă a evoluţiei noastre sufleteşti. În acest ultim caz, ea devine mult mai apropiată de gustul dezirabil al pelinului care face pe de-o parte ca viaţa să nu ne fie fadă, iar pe de alta să ne simţim solidari cu lucrurile şi fiinţele acestei lumi care şi ele sînt încercate de dureri asemenea nouă.


Două dintre completări sînt înclinate spre prima accepţie a amărăciunii şi resimt culesul pelinului ca pe o penitenţă nemeritată: (Karla) cu dintii scrasniti, (Karla) numai printre maracini. Nici (Anonim) pe campia uscata şi (Ioana Dinescu) singur langa tintirim nu sînt departe de prima atitudine asociind culesului doar ariditatea sau sufeinţă morţii.


(Mariko san) sorbită de armindeni mediază între amărăciune şi pelin, simţind gustul amărui chiar şi în mlădiţele verzi, iar (Karla) converteşte de-a dreptul gustul care, se ştie, are componente odorate majore: o mireasma dulce.


Reîntorşi la original, putem observa că primele două versuri nu fac decît să confirme această firească înclinare a amărăciunii spre compasiune. Mila şi compasiunea îndulcesc în cele din urmă şi amarul nostru. Iar viaţa, care poate fi asemănată cu recoltarea voluntară a pelinului, nu ne mai pare fără rost. La cules de pelin capătă astfel un accent tonic, însufleţitor.



vineri, 17 iulie 2009

Haiku 36.5




..................
caprele groparului
nefericite



Versul original 35.5 Tablou de Renoir



Primul vers este:


Tablou de Renoir -

dintre toate florile

aş fura macii


Şerban Codrin (inedit)


(Anonim) Vise diafane

(Ioana Dinescu) Zana Somnului -
(Ioana Dinescu) Apus in oglinda -

(Karla) Campul lui Marte -
(
Doru Emanuel) vacanţa mare

(Mariko san) Ţiganca în extaz -

Nu ştim dacă autorul se referă la un anume tablou de Renoir, dar caractersistica programatică a picturii impresioniste de a surprinde impresiile fugitive şi în acelaşi timp revelatoare produse de o scenă sau de un obiect convine de minune şi haiku-ului. La fel ca şi preferinţa pentru natură, peisaj, atmosferă.


Cît priveşte tentaţia de a fura florile dintr-un tablou, ea aminteşte de ideea lui Blaga cum că frumuseţea îndeamnă la un jaf imposibil:


Socot că orice frumseţe
prilej de amăgire statornică este.
Te ispiteşte. Vrea-n stăpânire s-o iei.
Deşi e departe de tine ca o poveste.


De ce sînt însă macii cele mai ispititoare dintre florile cîmpului? Sînt multe trăsături simbolice prin care macii se impun sensibilităţii noastre, dar una dintre cele mai surprinzătoare este cea revelată într-un vers al lui Dinescu: grîu păzit de maci. În mod paradoxal, pîinea noastră cea de toate zilele este vegheată (cu o competenţă mai delicată decît orice altă protecţie) de lujerul fraged, de petala somnolentă fluturată-n adieri de vis, de capsula plină de ispite opiacee a macului. Este acea pază care fereşte pîinea să devină ceea ce ne otrăveşte şi ne înfulecă viaţa.


Şi completările au mers pe ideea delicateţei şi a somnolenţei macului: (Anonim) Vise diafane, (Ioana Dinescu) Zana Somnului -, dar parcă punînd totul pe o singură trăsătură prea clar distinsă şi restrictivă a florii. (Karla) Campul lui Marte – trimite prea direct în fundătura unei cîmpii însîngerate. (Doru Emanuel) vacanţa mare comunică doar o mare disponibilitate pentru genul de hoţie propus în continuare şi savurat deja de (Mariko san) Ţiganca în extaz –. (Ioana Dinescu) Apus in oglinda – complică lucrurile prin oglindire fără să dea vibraţie imaginii.


(folosiţi linkurile din text, e o oportunitate care trebuie valorizată)