Reiau invitaţia de a îndrăzni şi voi să
faceţi comentarii atît la adaosurile voastre cît şi la ale celorlalţi.
Săptămîna a doua nu are niciun comentariu. Aţi fost în totalitate de acord cu
interpretarea mea? Puteţi să nuanţaţi, să combateţi, că cîrcotiţi. Şi mai ales
să veniţi cu păreri originale, proaspete, ingenioase. Riscul e minor şi vă
poate folosi şi vouă şi celorlalţi.
Rezervaţi-vă aceste intervenţii pentru
postarea în care şi eu fac comentariile şi evitaţi să le faceţi acolo unde
trebuie să trimiteţi doar completarea poemului propus.
*
ferestre oarbe -
(versuri de
adăugat)
Spiritul mulţimilor / caută-n trecut
ratează haiku-ul pentru că este o exprimare sentenţioasă, pare a fi o cugetare
care nu cuprinde nimic concret şi sensibil. (Oana Elena Dumitrescu)
Sistemul
de operare / WINDOWS virusat este un adaos ingenios şi oarecum surpinzător,
mizînd pe jocul de cuvinte fereastră/window şi realizînd un senryu de calitate;
în schimb, albastrul de Voroneț / pastișă
de cer este o forţare inutilă de a cocheta cu teme pios patriotarde care
duc la un eşec garantat. (STOPS)
(Fac
o paranteză şi citez dintr-un text al meu, fără să fiu convins că voi descuraja
pe cineva în intenţia de a recurge mereu la o recuzită nepotrivită cu haiku-ul:
În fine, pentru a dovedi şi ignorarea celor susţinute de Blaga
despre zelul etnografic de naţionalizare a artei româneşti în Etnografie şi
artă, şi anume:
“Ni s-a dat să cunoaştem pictori care aspirînd spre o creaţie cît mai românească
nu se sfiesc să îmbrace pe Maica Domnului în cătrinţă şi să încingă pe Isus cu
un brăcinare din care numai cele trei culori mai lipsesc pentru a fi complet
naţional”,
urmărind cu ochelari de cal pedestru zborul înaripatului Pegas, comentatorul
amintit la început nu se sfieşte să vadă în poezia de care cu atîta aplomb se
ocupă:
“hărnicia şi optimismul (se înţelege – româneşti, s.m.) învăluite în faldurile
tricolorului, sugerate de podgoriile albastre, de slava bucatelor blonde
şi de… veşmintele de culoarea şofranului.”
În pripa patriotardei interpretări, prestaţia criticului e atinsă de o
veritabilă maladie daltonistă. Sau poate, ca efect al zorului şi zelului, se
petrece o edificatoare deplasare (taurină) spre roşu a galbenei culori a
şofranului.
Să ni se dea voie să ne uimim cu retoric subînţeles: ce ştie ţăranul ce este
şofranul!
Cu şi-o
firmă ponosită - / "Oftalmologie", Ildiko Juverdeanu realizează un senryu de zile mari, deşi, pentru
asta, mută kireji după versul doi. Neaşteptat într-adevăr… dar unor ferestre
oarbe asta le mai lipsea: orbirea superlativă are acum şi firmă (ipocrită).
Asta îmi aminteşte de un eseu al lui Liiceanu despre boala spirituală care, minunăţie mare, nu doare. Nimeni nu se
plînge că ar fi bolnav. Şi pentru că e vorba de o boală socială şi, de obicei,
statistica dă tonul normalităţii, bolnavii, pentru că sînt mulţi, se declară
sănătoşi. Iar sănătoşii închipuiţi –
ce credeţi? – se simt îndreptăţiţi să-l lichideze pe medic. Al dracului
diagonistician! De ce s-ar trata? E mai simplu să omori medicii.
Flavia
Muntean
complică lucrurile: câteva versuri trec
/ dintr-una-n alta, putem înţelege că versurile ar privi prin
ferestrele oarbe, trecînd de la una la alta, sau, poate, ar fi proiectate pe
albul peretelui, în cadrul configurat de ferestrele oarbe. Am putea înţelege că
versurile, care şi-au ales o asemenea încadrare, au şi ele soarta ferestrelor,
sînt contrafăcute, nu văd şi nu simt, nu încorporează ceea ce păreau să ne
promită.
Luna
nouă caută / iar hornurile - presupun că este un joc vechi şi
repetabil: negăsind ferestre disponibile pe care să intre în casă, luna
procedează ca Moş Crăciun, intră pe horn. La
cârciuma satului / praf și fum pe ochi – pare şi mai obscură, fumul se
vede că-i de la ţigări, dar de ce pe ochi, pe ai cui, pe ochiurile ferestrelor?
De-aia sînt ele oarbe? Pentru mine nu sînt convingătoare, dar autoarea poate să
ne desluşească. (Ica Grig)
Sub ferestrele oarbe, Cristina-Monica
Moldoveanu
pune două candele pe prag / în noaptea
de Paşti, pot presupune că ele aşteaptă pe cineva, ar putea fi un
ritual pe care însă nu-l cunosc. O tentativă interesanată şi merituoasă tocmai
pentru generozitatea ei: regina nopţii urcă / până la pervaz,
chiar dacă ferestrele sînt oarbe. Un dar nerăsplătit, ca multe altele pe lumea
asta.
Sufletu-mi stă mort într-o /
ceașcă de cafea
constituie o modalitate de exprimare
nepotrivită pentru haiku deoarece nu evocă o imagine a unei realităţi
obiective. Sufletul mort este introdus fraudulos în ceaşca de cafea printr-o
metaforă, e o stare a subiectului şi nu a realităţii existente. Cititorul de
haiku preferă imaginile nedenaturare de simţirea autorului. (Luli.) vezi şi http://tinyurl.com/d3jd5cg
Letitia Iubu realizează un bun exemplu pentru modul în care se poate plasa o
sugestie de critică socială într-un haiku: sub castanii înfloriţi / şcoala-n
ruină. Nimic cu vreo adresă făţişă, niciun atac pieptiş, nicio expresie
vituperantă. Doar o vădită tristeţe legată nu doar de şcoala-n ruină,
ci şi de momentul şi locul, excelent şi contrastant alese, în care ea este
evocată: sub castanii înfloriţi. Sigur că alegoria funcţionează
perfect acum: ferestrele oarbe sînt fără îndoială ale
autorităţilor nepăsătoare, ale responsabililor iresponsabili. Discreţie,
reţinere, eleganţă.
Ambele adăugiri
ale Lavanei sînt un fel de reproş, nerostit ca atare, la adresa ferestrelor oarbe: se-aud
tot mai aproape / colindătorii, dar cine să-i vadă? La cuibul de
pe casă / se-ntorc berzele, viaţa-şi continuă ciclul, dar oamenii au
dispărut sau nu mai au ochi pentru ceea ce se petrece. Calitatea ambelor constă
în faptul că textul nici nu se constituie într-o lamentare şi nici nu declară
nimic, contrapune doar primei imagini o altă imagine, lăsînd pe seama dialogului
lor ceea ce-ar fi de înţeles.
Biologul
de… noapte a
găsit două completări de excepţie. Lăcaşul
pustnicului / plin de lumină realizează o antiteză cu prima parte: or
fi ferestrele chiliei oarbe (pentru lumina cea lumească), dar asta se întîmplă pentru că lumina în care
trăieşte pustnicul vine dinlăuntru şi-i umple şi sufletul, şi odăiţa. A doua
completare, nestingherit paingul / mai
ţese-o perdea, pecetluieşte pur şi simplu şi consacră meteahna
ferestrelor. Le învăluie în giulgiul uitării. Atît de meritat.
Ana Urma procedează şi
ea la un apropo de utilizator de computer: deschise
înăuntru / cu un singur click. Pentru că, deşi făcute pentru a înlesni
comunicarea interior-exterior, numai rareori ferestrele se deschid efectiv spre în afară, e de înţeles că
precizarea deschise înăuntru vrea
să accentueze ideea că adevărata comunicare spirituală este de fapt
interiorizarea. A doua completare, prima
oară prin ploaie / în pași de dans, este mai greu de legat de prima
parte a poemului. Să fie o aluzie la Singin'
in the Rain, la bucuria ivită pe neaşteptate de a sfida conformismul
şi scorţoşenia ferestrelor oarbe la bucurie?
Concluzii:
- mai
multe completări valoroase dar şi cîteva făcute, cred, în pripă
Preferatele mele de data asta:
- Ildiko Juverdeanu pentru umorul
înscenării pe care a ştiut să o construiască: şi-o firmă ponosită - / "Oftalmologie"
- Letitia Iubu pentru un model de a plasa o eventuală critică socială într-u haiku: sub
castanii înfloriţi / şcoala-n ruină
- Biologului de… noapte pentru felul
atît de firesc în care a ales să sancţioneze ferestrele oarbe: nestingherit paingul / mai ţese-o perdea