sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Versul original 16.6 Zeci în drumul meu



Întregul poem sună aşa:


În lanul de porumb

doar o sperietoare.

Zeci în drumul meu

Ştefan Gh. Theodoru (Luna în ţăndări)


Recolta-i stransa (Puiu)
incolo nimeni (Puiu)
infrunta toamna (Puiu)
Copilul plange (Puiu)
de vorba cu-n corb (Florinel)
(la taifas cu-n corb) (Florinel)

are pălarie (Karla)
in pielea goală (Karla)
Cate lanuri sunt ? (Karla)
şi cu mine două (Karla)
hai s-o speriem ! (Karla)
să mai căutăm ! (Karla)
nici o pasăre (Karla)

indiferentă (Doru Emanuel)
Tihnă deplină (
Doru Emanuel)
Acalmie-n zori (
Doru Emanuel)
câmpul e pustiu (
Doru Emanuel)

in rest, tacere (Sorin Toma)


Autorul a avut inspiraţia să schimbe planul în ultimul vers şi să lărgească sensul specializat al sperietorii extinzîndu-l în cîmpul uman. Înţelesul îşi păstrează o anume ambiguitate: sperietorile ce-i aţin calea pot fi doar false pericole regizate pentru a-l abate din drum sau, ironic şi mizantrop, semenii greu de suportat.


Categoria de la robinet sau, mai aplicat la porumb, la hectar: Recolta-i stransa (Puiu), incolo nimeni (Puiu), infrunta toamna (Puiu), Copilul plange (Puiu), are pălarie (Karla), in pielea goală (Karla), Cate lanuri sunt ? (Karla), să mai căutăm ! (Karla), nici o pasăre (Karla), indiferentă (Doru Emanuel).


Cîteva completări insistă cam plat pe atmosfera de calm a cîmpului: Tihnă deplină (Doru Emanuel), Acalmie-n zori (Doru Emanuel), câmpul e pustiu (Doru Emanuel), in rest, tacere (Sorin Toma), dar numai Florinel o sensibilizează introducînd în peisaj un nou actor: de vorba cu-n corb (Florinel), (la taifas cu-n corb) (Florinel).


Karla face în glumă un joc de cuvinte: hai s-o speriem ! (Karla) şi apoi o autoironie binevenită ca să relaxeze atmosfera: şi cu mine două (Karla).



Haiku 17.6




Un cîine pribeag
.............................
doar frunze uscate



vineri, 30 ianuarie 2009

Versul original 16.5 Asta mi-e casa



Iată şi primul vers:


Asta mi-e casa –

bălării în ogradă

o cioară pe gard

Vasile Smărăndescu (Luna în ţăndări)


CASA PĂRINTEASCĂ (Doina B)
Atat mi-a ramas (Puiu)
Inventar tarziu (Puiu)
Singur in casa (Puiu)
Colocatarii (Puiu)
Amurg de toamna (Puiu)
aşa-i casa mea...asta-i....iată.... (Doina B)
Vară ploioasă - (Karla)
Gospodar"vrednic",lipsă,leneş,beţiv (Karla)
Câine pe maidan (Karla)
Aşa e omul (Karla)
Aşa e vara - (Karla)
Casă de chirpici (Karla)

Pustiu. Nici măcar (Doru Emanuel)

pomii in floare - (Sorin Toma BOC)
intors acasa - (Sorin Toma BOC)

Sigur că, dacă sîntem limitaţi doar la o viziune civic-gospodărească şi avem un ochi critic îndreptat asupra a tot ce se vede, avem şi un dinte îndreptat către neglijentul Gospodar "vrednic", lipsă, leneş, beţiv (Karla). Cred însă că autorul realizează cu brio o altă intenţie. Ochiul lui consimte la această stare de sărăcie, de despuiere, de tristeţe asumată. Atmosfera locului şi omologarea ei drept casă este mai curînd o opţiune spirituală decît o simplă descriere a unei locuinţe. Ochiul din frunte vizează, în plan secund, starea noastră de fiinţe trecătoare, supuse degradării. E un poem al sincerităţii care mărturiseşte: locuiesc în această fiinţă precară fără să mă ruşinez şi fără să mă vait.


Cîteva comentarii au echivalat peisajul cu cel real, al unei case vechi în paragină: CASA PĂRINTEASCĂ (Doina B), Singur in casa (Puiu), căreia i-au adus adaosuri: Vară ploioasă - (Karla), Câine pe maidan (Karla), Aşa e omul (Karla), Aşa e vara - (Karla), Casă de chirpici (Karla). Doru a mers chiar mai departe: Pustiu. Nici măcar (Doru Emanuel).


Ideea asumării este surprinsă în: aşa-i casa mea...asta-i....iată.... (Doina B), dar şi, mai puţin declarativ, în Atat mi-a ramas (Puiu), Inventar tarziu (Puiu), Colocatarii (Puiu), Amurg de toamna (Puiu). Mai subtil e Sorin care echivalează o situaţie reală şi firească după o oarecare absenţă cu o posibilă schimbare a mizei existenţiale: intors acasa - (Sorin Toma BOC) şi oferă şi o variantă antitetică a naturii care sfidează fără pic de ranchiună ograda deteriorată: pomii in floare (Sorin Toma BOC).



Haiku 17.5





................
Iisus abia zărit
pe crucea veche




joi, 29 ianuarie 2009

Versul original 16.4 Nu se aud greieri



Întreg poemul sună astfel:


Octombrie pe ducă.

Nu se aud greieri –

tic-tac de ceasornic

Dumitru Radu (Luna în ţăndări)


in taraitul ploii (Puiu)

in casa pustie (Puiu)
il insoteste (Puiu)
de unde se aude (Puiu)
Ne tulbura somnul (Puiu)
si viata se scurge in (Puiu)
ia cu el timpul in (Puiu)
pe ram un măr.. (doina B)

măr pe-o rămurea (doina B)

măr pendulând .. (doina B)
iarna in prag (doina B)
măsor sfârşitu-n (doina B)
pe olan ploaia-n (doina B)
trece vremea in (doina B)
o gaură-n jgheab (doina B)

balansul leaganului, (Sorin Toma BOC)
aprind o lumânare (Karla)
toamna lui Vivaldi (Karla)
s-au dus dracu greierii (Karla)

Ideea din octombrie pe ducă este sensibilizată în următoarele versuri prin opoziţia dintre cîntecul greierilor şi ticăitul ceasornicului. Versurile nu se încadrează în canonul 5-7-5, cred deci că ar fi fost mai firesc versul Nu se mai aud greieri care nu mai avea ce încălca. Toamna tîrzie şi natura moartă sau amorţită, intrarea în bîrlog schimbă semnificativ şi registrul sonor al ambianţei. Monotonia vie şi fascinantă a melopeei greierilor este înlocuită de tic-tacul searbăd şi plictisitor al unui mecanism stupid. Timpul care pulsa pînă la stele se tîrîie acum obsesiv într-o odaie strîmtă.


Fără să găsească inspirata opoziţie greier-tic-tac, completările sînt sensibile la anxietatea interiorului privat de viaţa în natură, la ticăitul ceasului acompaniat de ţîrîitul ploii: in taraitul ploii (Puiu), in casa pustie (Puiu), il insoteste (Puiu), de unde se aude (Puiu), Ne tulbura somnul (Puiu), si viata se scurge in (Puiu), ia cu el timpul in (Puiu), pe olan ploaia-n (doina B), măsor sfârşitu-n (doina B), iarna in prag (doina B), trece vremea in (doina B) sau la anemicele gesturi pe care le mai observă afară: pe ram un măr.. (doina B), măr pe-o rămurea (doina B), măr pendulând .. (doina B), o gaură-n jgheab (doina B).


Doar Karla aminteşte cu o imprecaţie de greieri: s-au dus dracu greierii (Karla) şi le aprind(e) o lumânare (Karla), ascultînd în compensaţie toamna lui Vivaldi (Karla). Sorin a găsit şi el o modalitate de a exorciza duhul nefast al orologiului ticăit: balansul leaganului, (Sorin Toma BOC).



Haiku 17.4




Carul cu fîn.
Copiii deschid poarta
....................



miercuri, 28 ianuarie 2009

Versul original 16.3 Pe bradul de Crăciun


Primul vers al poemului este:


Pe bradul de Crăciun,

despuiat de daruri,

două vrăbii

Dumitru Radu (Luna în ţăndări)


Iarna- în nucul,mărul etc. (Karla)
Sub zapadă –câmp (Karla)

In bradul de Crăciun... (Doina B)
Pe ramul fără ace (Doina B)
Pe umilitul brad, (Doina B)
Pe gardul de sprijin (Doina B)
Pe bradul aruncat... (Doina B)

In cuibul berzei (Puiu)
Toamnă.
Ȋn mărul (Doru Emanuel)

Şi aici, kireji, marcat de virgulă, nu este şi unul sintactic, sintagma continuă firesc şi în versul trei. O pauză, în care se produce o schimbare de sens semnificativă, există totuşi, bradul de Crăciun redevine sălaş al vrăbiilor, destinaţia sa silnică este recuperată de natură. Unii ar spune că aici e vorba de paradox, eu văd mai curînd o observaţie atentă a unui fapt firesc şi real, dar oarecum neaşteptat, care ne pune pe gînduri. Bradul de Crăciun poate fi unul împodobit în casă şi acum aruncat, dar poate, la fel de bine, să fie unul din curtea casei rămas viu şi dezafectat din funcţia sa festivistă.


Cele două versuri duceau lesne gîndul In bradul de Crăciun... (Doina B), Pe ramul fără ace (Doina B), Pe umilitul brad, (Doina B), Pe bradul aruncat... (Doina B) şi un pic mai puţin la Iarna- în nucul,mărul etc. (Karla), Sub zapadă –câmp (Karla), Pe gardul de sprijin (Doina B), In cuibul berzei (Puiu), Toamnă. Ȋn mărul (Doru Emanuel).



Haiku 17.3




Pomii în floare -
..........................
lumina dimineţii




marți, 27 ianuarie 2009

Versul original 16.2 prispa cu greieri



Ultimul vers este:


Atît a rămas

din poveştile verii:

prispa cu greieri

Dumitru Radu (Luna în ţăndări)


Singuratatea (Puiu)
nici un ban in cont (Puiu)
dorul de tine (Puiu)
floarea uscata (Puiu)
cateva file (Puiu)

visul unei nopti (Sorin Toma BOC)

o amintire, (Karla)

amintirea lor. (Karla)
cerul cu stele, (Karla)

un gol în suflet, (Karla)

povestea verii. (Karla)
leaganul sub nuc. (Karla)
mireasma de fân, (Karla)

cerdacul cu flori. (Karla)
glasul paşilor. (Karla)
nucul,teiul despuiat (Karla)
gâze,ţânţari, (Karla)

greieri in tindă, (Karla)

prispă,vatră,casă. (Karla)
vatra,casa, (Karla)

prispa,tinda pustie, în doliu. (Karla)

glasul de vrăbii... (Doina B)

bunicii (Doina B)

greierul sub prag. (Doina B)

frunze in ierbar. (Doina B)

bradul cu vrăbii.. (Doina B)

vâscul pe stejar (Doina B)


Poemul reuşeşte prin formularea sa să împletească în tristeţea evocării nostalgia faţă de trecerea anotimpului fastuos al verii cu aceea faţă de trecerea vieţii şi faţă de îmbătrînirea iremediabilă a satului. Toate se concentrează în cîntecul, de-acum tomnatic, al greierilor pe vechea prispă. Greierii, aceeaşi care dădeau adîncime verilor fabuloase, cîntă acum doar balade.


De la robinet:


Singuratatea (Puiu), nici un ban in cont (Puiu), dorul de tine (Puiu), floarea uscata (Puiu), cateva file (Puiu), numai trei versuri (Puiu) – solist printre greieri, Puiu căinează nechibzuinţa cîntăreţului.


Karla le-a îngrămădit pe toate în pod: o amintire, (Karla), amintirea lor. (Karla), cerul cu stele, (Karla), un gol în suflet, (Karla), povestea verii. (Karla), glasul paşilor. (Karla), nucul,teiul despuiat (Karla), gâze,ţânţari, (Karla), prispă,vatră,casă. (Karla), vatra,casa, (Karla), prispa,tinda pustie, în doliu. (Karla).


Doina le ţine la vedeare: glasul de vrăbii... (Doina B), bunicii (Doina B), frunze in ierbar. (Doina B), bradul cu vrăbii.. (Doina B), vâscul pe stejar (Doina B)


Salvate din pustiul toamnei:


leaganul sub nuc. (Karla), mireasma de fân, (Karla), cerdacul cu flori. (Karla), greieri in tindă, (Karla),


greierul sub prag. (Doina B)


O menţiune pentru aluzia livrescă (honkadori):


visul unei nopti (Sorin Toma BOC) (se subînţelege – de vară)




haiku 17.2




................
Cum altfel aş avea
formă în spaţiu?



luni, 26 ianuarie 2009

Versul original 16.1 o vrabie bea apă



Iată şi versul din mijloc:


Vară toridă –

o vrabie bea apă

de la robinet

Constantin Păun (Luna în ţăndări)


guguştiucii beau apă (Doina B)
nici un picur pe ţeava (Doina B)

fierbe apa in ţeava (Doina B)
vin toate speranţele (Doina B)
imi iau gândul de apă...
(Doina B)
jeturi arteziene (Sorin Toma BOC)
furtuni arteziene
(Sorin Toma)

un copil soarbe apă (Karla)
înviorarea vine (Karla)
mă răcoresc cu apa (Karla)
Sentimente confuze (
Plimbareatza)
Facturile vin totusi (Puiu)
Nimic n-o sa mai vina (Puiu)
Ce subtire e jetul (Puiu)
Cainii pandesc picurii (Puiu)
Asteptam izbavirea (Puiu)
Vai mie,am rupt rotita (Puiu)
Macar sa ne vina vin (Puiu)
Curge berea in halba (Puiu)
Nu ne-om potoli setea (Puiu)

Ideea de vară toridă este augmentată de faptul bizar notat în versurile doi şi trei: o vrabie bea apă de la robinet. Căldura a secat resursele fireşti şi naturale pentru păsări şi animale şi, paradoxal, ele se apropie de cele artificiale ale omului.


Începînd de astăzi voi folosi denumirea de la robinet pentru categoria de completări care curg din belşug, fără vreun efort, risipind apa banalităţii sau a unei imaginaţii nestrunite îndeajuns. Iată-le pe cele de astăzi: nici un picur pe ţeava (Doina B), fierbe apa in ţeava (Doina B), vin toate speranţele (Doina B), imi iau gândul de apă... (Doina B), jeturi arteziene (Sorin Toma BOC), furtuni arteziene (Sorin Toma), un copil soarbe apă (Karla), înviorarea vine (Karla), Sentimente confuze (Plimbareatza), Facturile vin totusi (Puiu), Nimic n-o sa mai vina (Puiu), Ce subtire e jetul (Puiu), Asteptam izbavirea (Puiu), Vai mie,am rupt rotita (Puiu), Macar sa ne vina vin (Puiu), Curge berea in halba (Puiu), Nu ne-om potoli setea (Puiu). Majoritatea acestor completări colportează doar evidenţe care frizează locul comun expandat inutil. De sub platitudinea lor nu se simte niciun palpit, nicio tresărire.


Doar două completări reuşesc să prindă insolitul unor fapte absolut fireşti, dar aflate, ca şi cel surprins de versul original, în pragul suprarealismului: guguştiucii beau apă (Doina B), Cainii pandesc picurii (Puiu).



Haiku 17.1




Căldură mare -
a coborît la scaldă
.....................



duminică, 25 ianuarie 2009

Versul original 15.7 torsul pisicii



Ultimul vers este:


Prin geamul deschis,

creanga în floare ascultă

torsul pisicii

Maria Petra (Luna în ţăndări)


Vivaldi (Puiu)
mieunand pisoi (Puiu)
linistea casei (Puiu)
cantec de copii (Puiu)
slujba de Pasti (Puiu)

tăcerea noastră (Florinel)

şoapte de amor. (Karla)
cântec de leagăn (Karla)
cantecul mamei. (Karla)
televizorul (Karla)
camera goală. (Karla)

nu suntem singuri (Anonim)

unde-i padurea? (Sorin Toma BOC)

Tu dormi! (Plimbareatza)

tăcerea din noi (Doina B)
ruga bunicii, (Doina B)
tainica şoaptă.... (Doina B)
polenul intrând... (Doina B)
pasul miresmei. (Doina B)
neobservată.... (Doina B)
plânsul din vază.... (Doina B)
prea multe păsări! (
Doina B)

Este un poem care nu respectă regulile haiku-ului: are o silabă-n plus în versul doi, nu are un kireji marcat formal, are o continuitate sintactică (o propoziţie de la cap la coadă) şi de sens. Totuşi, înţelesul ne obligă la a face o pauză de respiraţie după versul doi pentru că urmează un moment surpinzător. Geamul este deschis - un simbol al posibilei comunicări. Natura, în prospeţimea ei florală, aşteaptă, cu antenele ciulite, o vibraţie din universul domestic. Şi ea soseşte – păzită de creanga în floare, pisica doarme în siguranţă. Creanga ascultă ca o mamă grijulie, chiar de afară, somnul copilului. Se poate spune că e vorba de o personificare, dar ascultarea e mai curînd o metaforă, o transfigurare a stării de smerenie candidă a crengii necuvîntătoare.


Completarea a fost mai uşoară, era vorba de a spunde doar ce ascultă creanga. Şi creanga a fost făcută părtaşă la tot ce se petrece în universul uman de dincolo de cadrul ferestrei: Vivaldi (Puiu), mieunand pisoi (Puiu), linistea casei (Puiu), cantec de copii (Puiu), slujba de Pasti (Puiu), cântec de leagăn (Karla), cantecul mamei. (Karla), televizorul (Karla), camera goală. (Karla), tăcerea din noi (Doina B), ruga bunicii, (Doina B), tainica şoaptă.... (Doina B), polenul intrând... (Doina B), plânsul din vază.... (Doina B). Sînt multe banalităţi, dar şi consonanţe: Vivaldi, Paştele, iar plînsul din vază evocă tristeţea florilor ostatice.


Cîteva completări au o marcată notă erotică: şoapte de amor. (Karla), nu suntem singuri (Anonim), mărturisesc delicateţea tandră a vegeherii celui iubit: Tu dormi! (Plimbareatza), dar cea mai realizată mi se pare a lui Florinel (deja o expertă a temei cuplului în criză): tăcerea noastră (Florinel).


Sorin evocă nostalgia pomului în floare exilat în grădină: unde-i padurea? (Sorin Toma BOC), iar Doina căinează liniştea florilor tulburată de prea multe păsări! (Doina B), cînd nu e intrigată de postura de spioană versată a crengii: neobservată.... (Doina B).



Haiku 16.7




Pe-asfaltul străzii,
.................................
trezind ciorile




sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Haiku 15.6 Toamnă de aur



Iată primul vers:


Toamnă de aur.

În palma care cere

doar o monedă

Dumitru Radu (Luna în ţăndări)


Stropii de ploaie (Puiu)
Numai cativa fulgi (Puiu)
Pun o bancnota (Puiu)
Cate sperante (Puiu)

Mulţi trec ,puţini dau- (Doina B)
Mila Domnului- (Doina B)
Nu-ţi pot ghici - (Doina B)
Din atât belşug- (Doina B)
Trupuri defilând- (Doina B)
priviri în pământ....
(Doina B)
săracii avuţi..... (Doina B)
Cutia milei. (Karla)
Sa se bucure? (Karla)
Batran in zdrenţe. (Karla)
Hagi Tudose. (Karla)
Niciun trecator. (Karla)
Cazinoul plin. (Karla)

sfarsitul zilei - (Sorin Toma BOC)
Te pierd (
Plimbareatza)

Poemul are kigo în primul vers. Toamnă de aur îi permite autorului să realizeze o antiteză între bogăţia peisajului şi penuria din palma cerşetorului. Se pare că abundenţa coloristică a naturii nu reuşeşte să desfacă baierele pungilor trecătorilor. Aurul toamnei nu se converteşte în compasiune. Doar dacă nu cumva, fascinat de splendoarea toamnei, cerşetorului... i-au scăpat printre degete celelalte monede.


Versul doi începe cu majusculă, iar următoarele două formează o sintagmă unitară, e un semn că la sfîrşitul primului vers a fost kireji, că între el şi celelalte trebuie să existe o diferenţă. Era deci firesc ca versul completat să fie diferit ca imagine sau ca idee de celelalte două şi să nu se lege cu ele într-o unitate de sintactică şi de sens.


Au marcat kireji după primul vers: Mulţi trec, puţini dau - (Doina B), Mila Domnului - (Doina B), Trupuri defilând - (Doina B), Nu-ţi pot ghici - (Doina B), priviri în pământ... (Doina B), săracii avuţi... (Doina B), Cutia milei. (Karla), Sa se bucure? (Karla), Batran in zdrenţe. (Karla), Hagi Tudose. (Karla), Niciun trecator. (Karla), Cazinoul plin. (Karla) – este însă un kireji formal, fals, mincinos, pentru că, evident, pedalează pe aceeaşi idee din următoarele două versuri: lipsa compasiunii. Diferenţa reală de sens nu se observă.


În schimb, la Puiu, toate completările, întregesc o singură propoziţie: Stropii de ploaie (Puiu), Numai cativa fulgi (Puiu), Pun o bancnota (Puiu), Cate sperante (Puiu).


Te pierd (Plimbareatza) este, cel puţin pentru mine, imposibil de legat de ceea ce urmează.


O singură completare marchează o diferenţă evidentă de imagine şi de sens: sfarsitul zilei - (Sorin Toma BOC) şi linioara capătă astfel greutate. Următoarele două versuri sînt acum mult mai dureroase decît erau după cele care acuzau tot felul de metehne umane. Şi versul Doinei: Din atât belşug - (Doina B) ar fi bun, dar prea face propoziţie cu celelalte două şi cochetează cu aurul toamnei de care noi n-aveam ştire (pînă la deconspirarea originalului).



Versul original 15.5 doar luna se scaldă



Versul lipsă este:


Octombrie –

doar luna se scaldă

în mare

Radu Patrichi (Luna în ţăndări)


Apa din nori se-ntoarce (Puiu)
nici un temerar nu face baie (Doina B)

doar pescăruşii mai fac baie (Doina B)
peştii sunt tot acasă; (Doina B)
abisală linişte (Doina B)

numai stelele marii- (karla)
o baie de soare (karla)
cine mai face baie (karla)
poate pescari mai vezi (karla)
oare, apa-i rece
(karla)

focul asfintitului (Sorin Toma BOC)


Doar luna se scaldă subliniază pustietatea locului şi lipsa de ospitalitate a mării în octombrie. Au dispărut turiştii şi ţărmul este bătut doar de valuri şi poeţi elegiaci. S-a dus vremea estivală a scăldatului în mare. Cu gulerul ridicat, haijinul rătăceşte pîndind, asemenea unui Acteon dedulcit la gusturi nipone, scalda temerară a lunii.


Versul lipsă, vremea şi locul fiind precizate, trebuia să spună ce se întîmplă, cine sînt actorii şi la ce se dedau. Puiu, centrat pe luna ploioasă de octombrie, conchide: Apa din nori se-ntoarce (Puiu). Dar apa-i rece şi vîntul tăios, de unde şi întrebările (brrr!) retorice: oare, apa-i rece (karla), cine mai face baie (karla), la care Doina răspunde categoric: nici un temerar nu face baie (Doina B), poate doar... o baie de soare (karla). Şi totuşi biologul revine cu derogări pentru fiinţele marine: doar pescăruşii mai fac baie (Doina B), peştii sunt tot acasă; (Doina B), numai stelele marii- (karla) (cam redundantă încurcătură de limbă stelele mării în mare), dar poate pescari mai vezi (karla)...


După atîta tevatură, e bine să subliniem şi calmul marin: abisală linişte (Doina B) (cu un pic de lă-li-ială), în care poate să apară antitetic o revelaţie tîrzie: focul asfintitului (Sorin Toma BOC). Prevestind pentru cine mai are răbdare scalda noctambulă a lunii.