Iată şi versul lipsă aşa cum l-a gîndit autorul:
neauzite
bat în clopotul mare
razele lunii
Ioan Marinescu (Anotimpurile cetăţii)
prin fereastra deschisa (Puiu)
ne striga din fantana (Puiu)
printre florile de camp (Puiu)
rugăciuni izvorâte din lumină- (anisoara)
pe tigla casei joaca (Henriette Berge)
în şipotul fântânii, (ion untaru)
printre crengile ninse (Monica Trif)
Frumuseţea poemului constă în faptul că reuşeşte să contrapună cele văzute cu cele (ne)auzite, cele de sus cu cele de jos, fragilul şi imaterialul razelor cu masivitatea metalică a clopotului. În plus există un paradox în cele spuse: razele lunii bat în clopotul mare. Deşi e vorba de sensul figurat în care bate şi soarele, cel propriu ne încordează auzul pentru a resimţi modul surdinizat în care razele lovesc clopotul în ritmul unei slujbe nocturne pentru iniţiaţi.
Performanţa versului original nu este atinsă de comentarii, ele bat în altă parte şi rămîn în registrul vizual al penetrărilor sau al răsfrîngerilor: prin fereastra deschisa (Puiu), printre florile de camp (Puiu), în şipotul fântânii, (ion untaru), printre crengile ninse (Monica Trif), precizînd doar mediul care le reflectă sau pe care-l pătrund razele. Într-un fel, explică doar de ce razele sînt neauzite: ele nu bat, se strecoară şi sînt absorbite de cele pe care le luminează.
Pentru Henriette totuşi, pe tigla casei joaca (Henriette Berge) raze mai gălăgioase. Şi Puiu încearcă o întoarcere de ecou a razelor care ne striga din fantana (Puiu), în timp ce Anişoara transfigurează razele într-un registru al smereniei: rugăciuni izvorâte din lumină- (anisoara).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu