duminică, 30 septembrie 2012

Comentariu la a XII-a săptămînă


        Ceea ce trebuia făcut era să scrieţi o altă variantă pentru prima parte a poemului, a doua, ambele versuri, rămînînd identică. Puii de rândunele / pregătiţi de drum este o formulare la fel de semnificativă ca orice alt kigo de toamnă, cum ar fi plecarea cocorilor, numărătoarea bobocilor, culesul viei, ziua recoltei, toate momente notorii ale toamnei incontestabile. Fiecare cu aura lui simbolică şi nuanţele corespunzătoare. Păstrîndu-l aşa, kigo-ul era rezolvat. Iar partea întîi, primul vers, trebuia să nu mai repete kigo-ul de toamnă şi nici să-l contrazică cu unul al altui anotimp. Se vede că n-am fost destul de convingător.

biologul....de burgos

ciulini scuturaţi –
muscalul* şi oierul
pregătiţi de drum


*muscal - crivăţ

În varianta cu muscalul şi oierul, ideea se schimbă oarecum. Deşi toamna tîrzie este şi momentul altei migraţii, al coborîrii oilor de la munte. Ciulinii scuturaţi sînt un semnal pentru ofilirea ierbii. Dar ambele imagini sînt kigo de toamnă, ceea ce e puţin cam mult.

mâţa mârşavă –
rândunelul şi un pui
pregătiţi de drum

Şi aici o intervenţie peste partea a doua care schimbă de data asta intenţia poemului. Nu toamna ameninţă păsărelele ci mîţa. Se poate ca cei doi să-şi schimbe doar cuibul.


gutui la geam -
puii de rândunele
pregătiţi de drum

Rîndunelele gata de plecare, în timp ce oamenii se pregătesc de iarnă. Două simboluri (kigo dublu) diferite ale aceleiaşi toamne tîrzii. Retragerea-n odăile încălzite sau în ţările calde.

prima brumă -
puii de rândunele
pregătiţi de drum

Prima brumă pare să fie semnalul de plecare al celor gata de drum. Şi aici kigo dublu.

Maria Sasu

pod dus de ape -
oameni la porţi
pregătiţi de drum

Atmosfera toamnei se pierde prin modificarea părţii a doua. Pregătirea oamenilor pare a fi pentru evacuare din cale unui  cataclism, deşi podul dus de ape nu-i decît un semn de izolare a locului. În plus, în situaţia de pe la noi, cu ce să mai fie evacuaţi?

Grigore Vlad

caldarâm colorat -
puii de rândunele
pregătiţi de drum

Un alt simptom al toamnei acompaniază pregătirea de plecare a rîndunelelor, coloraratura caldarîmului. Caldarîmul este bine ales pentru că el a rămas doar pe aleile parcurilor şi pe străduţe mai retrase ale vechilor oraşe. Doar el se mai asortează cu antimpurile. Autostrăzile sînt otova – nu mai au sezoane. Sau încearcă, viscolele le mai îngenunchează. Chiar dacă e vorba de un kigo dublat, există nişte contraste şi o anume tentă polemică prin care el devine doar o licenţă admisibilă.

palton la ghişeu -
puii de rândunele
pregătiţi de drum

Ca şi în poemul Letiţiei, opunîndu-se pregătirii pentru plecare, prezenţa paltonului la ghişeu este un alt semn (uman) al toamnei aşezate care este suportată de sedentari. De menţionat elipsa – în economia haiku-ului nici nu contează omul, e de ajuns apariţia paltonului. Diferenţele de registru (uman – natural) sînt salutare.


ţigle noi pe casă -
puii de rândunele
pregătiţi de drum


Pregătiri, pregătiri… unii se pregătesc pentru plecare, alţii pentru iernare. Acelaşi contrast între cei care pleacă şi cei care rămîn. Şi aici kigo-urile, ambele de toamnă, trag în sens invers.

rouă de toamnă -
bătrânul priveşte lung
rândunelele

Şi în partea întîi, şi în cea de doua semnele toamnei se reflectă în privirile pline de regret ale bătrînului. Ceva, greu de spus, se duce odată cu ele.


muguri peste tot -
camarazii de arme
pregătiți de drum

Deşi nu respectă partea a doua neschimbată, ceea ce însemna kigo de toamnă (şi nu de primăvară), poemul este prea bun pentru a nu-l lua în considerare. Evident că pregătirea de drum, ca şi la poemele Mariei Sasu şi biologului, înseamnă că totul altceva. În situaţia de faţă, erupţia vitală a mugurilor este într-un contrast absolut cu conflagraţia care nu promite decît moarte.

Iuliana Apostol

fereastra deschisă -
puii rândunicilor
cu vântu-n aripi

Iuliana n-a mai ţinut cont de nicio constrîngere şi poemul, deşi ar fi trebuit să fie unul tomnatic şi plecarea păsărilor să fie măcar un pic cam tristă, a devenit de-a dreptul exuberant. Fereastra deschisă pare doar un mod de a exprima încîntarea şi deplina solidaritate cu spectacolul puilor care-şi manifestă, în fine, potenţialul de zburătoare autentice.

se-aude un tren -
în cuiburile goale
privirea-mi adastă...

Cuplarea celor două imagini ar putea fi nu un regret al faptului că a venit toamna, ci mai curînd al aceluia că, auzind trenul, observatorul simte că nici măcar pe calea ferată nu poate pleca şi el… unde-o vedea cu ochii.

Preferatele mele sînt cele două poeme ale lui Grigore Vlad pentru respectarea cerinţei, discreţia lor şi complexitatea prinsă atît de uşor în formule deosebit de simple.

Cu licenţa încălcării cerinţei, îmi place poemul lui Cezar, pentru tensiunea scenei.

Citiţi: Ce facem aici pentru respectarea termenului de primire. Am făcut rabat ultimilor doi care au trimis de data asta peste ora 12 pentru că încă nu terminasem nici eu comentariul.

luni, 24 septembrie 2012

A douăsprezecea săptămînă 24-30 septembrie



lecţii de zbor lung -
puii de rândunele
pregătiţi de drum

Poemul de mai sus este redundant, repetă în partea a doua ceea ce, într-un fel, s-a spus deja în prima. Lecţiile de zbor lung este clar că pregătesc puii pentru drumul (lung al) migraţiei. Fiind un poem scurt, haiku-ul nu bate apa-n piuă, odată spus un lucru, el aduce-n faţa cititorului o imagine însoţită de un întreg halou de sugestii, care nu mai trebuie verbalizate. Scurtimea obligă la evitarea repetiţiilor, şi inutile, şi anoste, şi economiseşte silabele, folosindu-le pentru a comunica informaţie nouă însoţită de alte aluzii, dacă se poate, cît mai diferite de primele. 

Puii de rândunele pregătiţi de drum spune implicit că puii au crescut destul şi au învăţat să zboare suficient de bine încît să poată face faţă migraţiei. Pregătiţi nu înseamnă doar că acum ar mai lua lecţii de zbor, ci că sînt gata de… iar asta este deja un semn al toamnei. Există totdeauna un lanţ şi o reţea de aluzii. Starea asta de pregătire aduce cu sine toată atmosfera toamnei, evident, într-o modalitatea de o nuanţă aparte faţă de primul clopoţel, ziua recoltei etc.

Vă propun să păstraţi ultima parte a poemului şi să găsiţi o altă imagine care să evite aluzia la zbor, plecare, lecţii, lucruri subînţelese din imaginea dată. Aveţi încredere în sugestiile respective pentru a compune poemul, dar nu le repetaţi. Faceţi în aşa fel încît, într-un mod subtil, ele să se poată cupla ingenios cu alte sugestii aduse de noua voastră imagine.




duminică, 23 septembrie 2012

Comentariu la a XI-a săptămînă


Iuliana Apostol

oglinda spartă -
pe lac cercuri care cresc
plopi strâmbi pierd frunza

Oglinda spartă e o imagne rezonabilă, deşi dacă e vorba de cercuri (discrete, făcute de picături rare de ploaie, să zicem) în apă, ar fi fost mai corect tulburată. Dar e acceptabilă ca licenţă metaforică. În rest, partea a doua este o reluare mult prea explicativă, aproape didactică, a faptului deja semnalat în primul vers. Ar fi mers, fără cele două verbe: în cercuri tot mai mari / frunze mici de plop. Singurul lucru lipsă este că n-avem alt plan, rămînem la suprafaţa apei.


hora staccato -
ploaia măruntă cade
în cercuri pe lac

Cele două imagini sînt ale aceleeaşi averse. Prima surprinde auditiv, făcînd aluzie la cunoscuta compoziţie a lui Grigoraş Dinicu, ritmul sacadat, intermitent al ploii, cea de a doua evocă în registru vizual fascinanta evoluţie a cercurilor iscate de picături pe faţa lacului. Fiecare interferează cu cealaltă, iar ploaia se spiritualizează, se stilizează.

lişiţe pe lac -
în ocheanul bunicului
cercuri negre

Lişiţele din ocheanul bunicului s-ar putea să fie doar cele zărite prin ocheanul amintirilor care măreşte punctele abia vizibile pînă la dimensiunea unor cercuri negre. Incertitudinea faptului că e evocată o realitate prezentă sau una revenită în şi amplificată de memorie face farmecul poemului şi-i dă o vibraţie şi un halou de poveste.

crio (Cristina Oprea)

cercuri pe apă -
tot încercând să zboare
puii de raţă

Cercurile au ca punct de plecare revenirea involuntară a puilor de raţă pe apă. Eşecuri fireşti cînd îţi încerci aripile încă fragede şi neştiutoare. Poate fi un apropo la balta de aici văzută ca loc de încercare.

plopi fără frunze -
din când în când picuri grei
fac cercuri în bălţi

O evocare dublă a toamnei, ambele imagini sînt ale toamnei statornicite. Picurii în bălţi arată că ploaia e intermitentă, cînd se porneşte, cînd se potoleşte, în timp ce bălţile nu mai au timp se zvînte. Cîrcotaşii ar putea spune că are kigo dublu.

Grigore Vlad

Kyoto noiembrie -
mai roşii cercurile
din lac

Versul doi poate spune mai roşii doar pentru că primul a precizat că e toamnă în Kyoto, iar lacul reflectă frunzele roşii ale arţarilor. O folosire abilă a elipsei.

salcie plângătoare -
al doilea strop
în acelaşi cerc

În două moduri ni se atrage atenţia asupra tristeţii locului: salcia este plîngătoare, iar stropii repetaţi în acelaşi loc, întreţinînd expansiunea aceluiaşi cerc, s-ar putea să fie ai ploii filtrate prin crengile ei. Nu trebuie nimic în plus ca gîndul să te ducă la lacrimi.

biologul...de Bilbao

ţintind cu piatra –
din cerc în cerc valuri
răspândesc vestea

Din cerc în cerc îl modulează pe ţintind: ţintaşul vrea doar să facă cercuri cu piatra care sare repetat pe apă. Vestea (ambiguă – nu ştim cui şi ce se vesteşte) este pur şi simplu aceea a prezenţei unui spirit ludic şi neastîmpărat. Nu e de neglijat şi felul cum rimează vestea răspîndită cu expresia cunoscută: a face valuri. Un poem rotund ca piatra plată care face sărituri pe apă.

plopii în amurg –
o lebădă-nroşită
plutind pe vârfuri

Înţelegem lesne că lebăda (desigur nu neagră) este înroşită de apusul soarelui. Atmosfera feerică permite aluzia la lacul lebedelor, deşi alergarea ei este doar modul specific de a decola. A doua interpretarea pe care o permite jocul de cuvinte este aceea că lebăda pluteşte de fapt pe vîrfurile plopilor oglindiţi în apă. Şi acest poem este delicat şi complex.

Ica Grig

vara la scăldat -
în cercul scufundării
un batic roşu

Scăldatul ne abate gîndul de la intrarea perfectă în (sub) apă a unui profesionist al trambulinei. S-ar putea ca scufundarea să nu fie voluntară şi cercurile răspîndite în jurul baticului pierdut să sune a SOS. Dar, pentru că totul este doar un poem, rămînem doar cu emoţia fără să putem ieşi din cercul ei.

zefir de vară -
frunzele din vârf de plop
joacă-n cerc pe lac

Un poem de atmosferă. Frunzele (poate deja uscate) cred că sînt antrenate de zefir şi cad pe suprafaţa apei. Poate ar fi fost mai bine, mai simplu şi mai exact: în cercuri pe lac. Joacă e puţin prea mult, ele cad, provocînd mişcarea-n cercuri a apei. Poate fi imaginată şi o mişcare-n cerc a vîrfului plopului oglindit în apă.


pescar de noapte -
la capătul privirii
cercuri clipocesc

Greu de imaginat, pentru cineva care n-a prea fost la pescuit nici măcar ziua, ce se poate vedea noaptea pe apă. Urmărind însă ce spune textul, reiese că menţionarea privirii pierdute-n întunericul impenetrabil este doar o provocare din moment ce singurul lucru resimţit, clipocirea, se adresează auzului. Experienţa pescărească îi spune celui care o are că acolo sînt evenimente semnificative: o bulă de aer, respiraţia unui peşte, scufundarea plutei, o bruscă ieşire din apă a unei spinări de peşte fabulos – toate urmate de ecoul cercurilor. Poate pescarii ştiu mai mult, deşi nu prea cred că se pescuieşte la undiţă noaptea.


Pocnetul puştii -
în noaptea cu lună
umbra cormoranului

Tot o poveste pescărească, bănuiesc. Ştiu că în Asia se pescuieşte noaptea cu cormorani dresaţi. Aceştia prind peştii scufundîndu-se în apele puţin adînci şi sînt apoi siliţi să-i regurgiteze în barca pescarilor. Puteţi citi şi vedea un video pe această temă aici: http://www.bejeus.com/2011/06/pescuitul-cu-cormoranio-adevarata.html Poate autoarea ne spune cum a gîndit poemul. Pocnetul armei, urmat de o umbră (chiar chinezească) nemişcată nu-mi spune destul.

Ploaie de toamnă -
cerul în cercuri
dispare sub apă

Şi aici mă dau bătut. N-am destule indicii pentru a vedea, simţi, imagina ce se întîmplă, ce am în faţă. Cerul în cercuri nu ştiu ce ar putea fi. Pot doar presupune o legătură a lucrurilor cam aşa: cerul oglindit în apă (pînă să plouă) dispare în cercurile pe care le face ploaia care tulbură cu totul oglinda apei. Sau: cerul dispare sub potopul de apă căzut din cer. Exprimarea mi se pare prea confuză şi deducţia mea n-are nicio valoare dacă nu văd acest lucru. Iar bietele cercuri sînt totalmente copleşite de viitura verbală.


focuri de armă -
din ce în ce mai multe
cercuri în apă

Aici focurile de armă nu răsună în gol. Elipsa şi ghicitoarea implicate sînt lesne de dezlegat. În apă cad păsările lovite de vînători.

cercuri în apă...
bătrânu-și scoate plângând
verigheta

Cercuri în apă are o funcţie complexă. Ele, ca imagine vizuală dinamică, semnfică în primul rînd tăcerea. Ceea ce se întîmplă este decent şi surdinizat, plînsul este reţinut. Poate în apă cad şi cîteva lacrimi ale bătrînului, poate că plouă şi lacrimile lui se amestecă cu cele ale ploii care-l ajută să se descătuşeze. Dar cercurile sînt şi o aluzie la pierderea recentă a bătrînului, iar verigheta la fel de rotundă ca ecourile picăturilor în apă.

Preferatul meu este:

ţintind cu piatra –
din cerc în cerc valuri
răspândesc vestea

pentru gestul copilăresc şi misterul unui zvon care numai aşa, fără nicio  vorbă, poate fi răspîndit.