Versul original 5.3 lîngă o cizmă ruptă

Versul lipsă este:

primul ghiocel
lîngă o cizmă ruptă
de astă iarnă

Lucia Amarandei

pastreaza culoarea (Monica Trif)
străbătând nămetele (Doina)
pe o felicitare (Doina)
mângâierea unui fulg (Doina)
amintind de iubirea (anisoara)
alunga plictiseala (Henriette Berge)
patat de neaua (sorin toma boc)
presat în herbarul meu (ion untaru)

Meritul poemului original este că pune în contrast prospeţimea şi vitalitatea primului ghiocel cu degradarea cizmei rupte. Găsesc că se pot imagina două situaţii diferite: ghiocelul a răsărit pe maidanul unde sînt aruncate gunoaiele sau s-a ivit brusc în calea celui ce are cizma ruptă de ceva vreme. În primul caz, asocierea este exemplară pentru indiferenţa suverană a naturii care pune alături lucruri cu totul desperecheate (dar, cum se vede, în montaje fără pereche), în al doilea, posesorul cizmei se bucură că nu trebuie să mai poarte multă vreme încălţările ponosite. Nu este o juxtapunere suprarealistă de genul întîlnirii unei umbrele cu o maşină de scris pe masa de operaţie, ci una de un firesc surprinzător şi apt de revelaţii.

Chiar dacă nu are kireji marcat, între primul şi al doilea vers există o pauză de respiraţie, o mică apnee în faţa surprizei. În schimb, pastreaza culoarea (Monica Trif), străbătând nămetele (Doina), mângâierea unui fulg (Doina), patat de neaua (sorin toma boc) continuă fără vibraţie tabloul în care e încadrat ghiocelul, fără măcar să alunga/e plictiseala (Henriette Berge). Schimbă un pic registrul, dar fără să ne dea vreun palpit: amintind de iubirea (anisoara), presat în herbarul meu (ion untaru).

Interesantă completarea: pe o felicitare (Doina) care ne vorbeşte de o altfel de primăvară, declanşată ca un anotimp necanonic şi supranumerar.