Versul original 21.1 rîul îmi aduce umbra

Poemul complet este:

Traversînd puntea

rîul îmi aduce umbra –

sfîrşitul verii

Lucia Amarandei (Stîlpi de felinar)

(anisoara) şapca-i luată de vânt-
(aserb) spre furnica, anunţă

(Mariko san) frunze uscate pe lac -
(Mihnea Voicu Simandan) vântul bate din apus

(Karla) raul imi strecoara umbra -
(Doina) frunze-mi tremură umbra-

(Andrei S) clepsidra se întoarce -
(Andrei S) scorpionul atacă -
(aluzie timidă la scorpionul-zodie şi scorpionul- inamic al zeului Mithra, zeul vieţii şi al verii)

(Doru Emanuel) în zbor, pete galbene

Citit în acea dispoziţie contemplativă propice haiku-ului, primul vers asociază punţii aluzii simbolice: trecerea îngustă, adesea şubredă şi riscantă peste o apă care oricînd poate fi gîndită ca aceea a timpului. Într-un anume fel, puntea pare să lege două tărîmuri, altfel despărţite ferm, acela, poate, al unei realităţi care a fost (a unei veri impetuoase, acum sfîrşite) şi cel, al unei irealităţi (aceea a amintirii şi a nostalgiei) pe care o vom duce mereu după noi ca o umbră.

S-ar putea ca evenimentul estival să depăşească oarecum capacitatea noastră de a-l fi înţeles pe deplin şi rîul, care ne aduce ocrotitor umbra, să-l fi înţeles mai bine (ca dealtfel toate lucrurile atotştiutoare care ne ghicesc împlinirea):

“Înaintarăm - pînă-n zăpezi, prin amară
vreme, şi încă nu ştim că iubim.
Dar apa, dar apa în care de sus
de pe pod ne-oglindim, o ştie de astă-vară.”

Evident, haiku-ul spune mai scurt, mai dens, mai imploziv acest lucru, dar numai dacă fiinţa noastră interioară este destul de generos dotată ca să-i ofere un montaj pe măsură.

Cîteva completări surprind evenimente mărunte fără rezonanţă suplimentară: (anisoara) şapca-i luată de vânt - , (Mariko san) frunze uscate pe lac -, (Mihnea Voicu Simandan) vântul bate din apus, (Doina) frunze-mi tremură umbra-, (Doru Emanuel) în zbor, pete galbene.

Altele încearcă o performanţă suprarealistă: (Karla) raul imi strecoara umbra –, o metaforă a unui sfîrşit reversibil: (Andrei S) clepsidra se întoarce – sau a unuia decisiv: (Andrei S) scorpionul atacă -.

Pe asta n-am înţeles-o: (aserb) spre furnica, anunţă. O fi vorba de vîrful sau cabana Furnica?

Versul original 5.3 lîngă o cizmă ruptă

Versul lipsă este:

primul ghiocel
lîngă o cizmă ruptă
de astă iarnă

Lucia Amarandei

pastreaza culoarea (Monica Trif)
străbătând nămetele (Doina)
pe o felicitare (Doina)
mângâierea unui fulg (Doina)
amintind de iubirea (anisoara)
alunga plictiseala (Henriette Berge)
patat de neaua (sorin toma boc)
presat în herbarul meu (ion untaru)

Meritul poemului original este că pune în contrast prospeţimea şi vitalitatea primului ghiocel cu degradarea cizmei rupte. Găsesc că se pot imagina două situaţii diferite: ghiocelul a răsărit pe maidanul unde sînt aruncate gunoaiele sau s-a ivit brusc în calea celui ce are cizma ruptă de ceva vreme. În primul caz, asocierea este exemplară pentru indiferenţa suverană a naturii care pune alături lucruri cu totul desperecheate (dar, cum se vede, în montaje fără pereche), în al doilea, posesorul cizmei se bucură că nu trebuie să mai poarte multă vreme încălţările ponosite. Nu este o juxtapunere suprarealistă de genul întîlnirii unei umbrele cu o maşină de scris pe masa de operaţie, ci una de un firesc surprinzător şi apt de revelaţii.

Chiar dacă nu are kireji marcat, între primul şi al doilea vers există o pauză de respiraţie, o mică apnee în faţa surprizei. În schimb, pastreaza culoarea (Monica Trif), străbătând nămetele (Doina), mângâierea unui fulg (Doina), patat de neaua (sorin toma boc) continuă fără vibraţie tabloul în care e încadrat ghiocelul, fără măcar să alunga/e plictiseala (Henriette Berge). Schimbă un pic registrul, dar fără să ne dea vreun palpit: amintind de iubirea (anisoara), presat în herbarul meu (ion untaru).

Interesantă completarea: pe o felicitare (Doina) care ne vorbeşte de o altfel de primăvară, declanşată ca un anotimp necanonic şi supranumerar.