vineri, 31 octombrie 2008

Versul original 6.6 într-un tîrziu paingul



Deconspirînd cine vine... lîngă sobă:


Focul aprins –

într-un tîrziu paingul

vine lîngă sobă


Dan Doman (http://tinyurl.com/6rf9e6)


friguroasă pisica (Puiu)
obosit călătorul (Puiu)
chiar si cine nu credeti(Puiu)

moşul cu vreascuri in coş (Doina B)
cu candela in palmă (Doina B)
arzând dar încă singur (Doina B)
ademenit Moş Crăciun– (
Doru Emanuel)
ingandurat bunicul (Henriette Berge)

si Prometeu (anisoara)
tacere si-o furnica (Monica Trif)


Citit cu atenţie, poemul este unul al singurătăţii. De asta ne încredinţează paingul, una din fiinţele care şi-a ales ca destin însingurarea. Desigur, puşi în faţă efortului de a găsi pe cine atrage atît de seducător focul, comentatorii şi-au dat frîu liber imaginaţiei. Chiar si cine nu credeti spune Puiu dorind să ne pregătească pentru ce va urma, căci iată, comentariile ne conving şi, după dispoziţie şi intenţii, vine friguroasă pisica (Puiu), obosit călătorul (Puiu), moşul cu vreascuri in coş (Doina B), cu candela in palmă (dar cine oare?) (Doina B), arzând dar încă singur (idem) (Doina B), ademenit Moş Crăciun– (Doru Emanuel), ingandurat bunicul (Henriette Berge), tacere si-o furnica (Monica Trif) şi, cu un fel de recunoştinţă pentru păstrătorii focului si... Prometeu (anisoara).


Construcţia poemului original pune accentul pe un cuvînt care se găseşte în versul lipsă. Într-adevăr, focul ademeneşte, în cele din urmă şi... paingul. Scenariul este următorul: Dan Doman este geolog şi a umblat mult pe teren de unde se întorcea seara tîrziu în camera friguroasă a unui adăpost sau a unei cabane însingurate; focul, odată aprins, era poate locul unde stătea multă vreme să se încălzească după ziua petrecută afară şi în flăcările căruia resimţea o anume reverie odihnitoare; obişnuit cu destinul unei anume însingurări, pe care nu o socotea deloc potrivnică, într-una din seri a fost uimit şi totodată încîntat de intimitatea caldă pe care i-a oferit-o colocatorul necunoscut pînă atunci. Poate că ar trebui remarcată şi acea nuanţă a intimităţii zăbavnice creată de atmosfera ce se încălzeşte treptat şi învinge inhibiţia celor seduşi de foc, nuanţă surprinsă de acel într-un tîrziu. Doi însinguraţi stînd – cum altfel decît în tăcere - lîngă foc.




2 comentarii:

Anonim spunea...

anonim spunea...

Un foc aprins pote fi la un chibrit,o ţigară,o lumânare gen candelă(cele in cutii de aluminiu sau plastic),pe care o duci in palmă..care poate fi doar a unui ins
te poţi apropia de sobă in care ,poate, nu este focul aprins dar intenţionezi să o aprinzi de la focul candelei
"Focul aprins" -un suflet singur ,dar care incepe să se indrăgostească peste măsură deci arzând,mistuit de acest sentiment ,dar tot singur, se indreaptă spre sobă care fie aprinsă se contopesc căldurile sau dimpotrivă ea rece va primi din căldura indrăgostitului ..in lipsa unei partenere
cam aşa am gândit, am citit haiku-uri in care se implică şi sentimentele umane....mai arzătoare
mă bucur că cineva mă atenţionează

aşa sunt agronomii ăştia ...o cam iau pe arătură,am mai spus că eu scriu ce-mi trece in acel moment prin cap si văd că trec şi destule prostii,dar
e bine că există cineva pe seama cui să se comenteze

stimă,respect şi mulţumiri
Doina B

27 octombrie 2008 02:12
Am copiat comentariul făcăt la vremea respectivă

Doina B.

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

O regulă a haiku-ului este să existe două imagini, două idei diferite între care există o pauză, o cezură. Aici era marcată cezura după focul aprins. Celelalte două versuri trebuiau să spună altceva. Or, cu "candela in palmă" sau "arzând dar încă singur" nu se leagă cu "vine lîngă sobă". Este o chestiune de limbă, nu mrege. Limba e în suferinţă.