Versul original 4.1 bocete pe drum

Primul vers al poemului este:

bocete pe drum –

ultima petală a

stînjenelului

Manuela Miga (Primele viziuni I)

Pe cer curcubeu- (Monica Trif)

Darul gradinii (Puiu)
Mai pe sfarsite - (Puiu)
Va fi darul cui (Puiu)

Obolul tijei- (Doina)
Pe ultimul drum- (Doina)
Plânsul copilei- (Doina)

tainice semne – (sorin toma boc)

Vantul desprinde (Henriette Berge)
Plutind spre pamant- (Henriette Berge)

pe rond, lângă celelalte - (Dan Norea)
lin, nu aşa se sting toate ? (Dan Norea)
pasarea noptii – (flavia)

zbor arcuit- (anisoara)

Luna mângâie (ion untaru)

Semnul de carte – (Florinel)

Cine regreta (Puiu)
Un dar inutil – (Puiu)

Cineva mi-a mărturisit că stînjenelul nu-şi pierde petalele ca trandafirul. Floarea lui se ofileşte cu totul, fără să se desfacă. Dacă o fi aşa, acordînd o licenţă poetică autorului şi considerînd că pot exista şi haiku-uri de imaginaţie, să vedem care sînt calităţile lui. Prima ar fi aceea că pune în paralel două evenimente identice din universuri diferite: un deces uman şi stingerea unei flori. Unul încărcat de ceremonial şi fast, de plîngere şi vaiet, celălalt discret, umil, petrecut în solitudine, aproape smerit. Atît. Dacă n-ar fi şi numele bine ales al florii care şi prin asta ne stimulează închipuirea. Stînjenelul este o floare înaltă şi sfioasă care şi cînd trece pragul morţii o face parcă ruşinîndu-se.

Să vedem completările. Unele nu trec gardul grădinii şi brodează în marginea temei: Darul gradinii (Puiu), Mai pe sfarsite - (Puiu), Va fi darul cui (Puiu), Obolul tijei- (Doina), Vantul desprinde (Henriette Berge), Plutind spre pamant- (Henriette Berge), pe rond, lângă celelalte - (Dan Norea), lin, nu aşa se sting toate ? (Dan Norea), Cine regreta (Puiu), Un dar inutil – (Puiu).

Altele încearcă să contrapună o a doua imagine, idee, temă (astfel încît kireji-ul să nu fie doar unul formal): Pe cer curcubeu- (Monica Trif), Pe ultimul drum- (Doina), Plânsul copilei- (Doina)pasarea noptii – (flavia), zbor arcuit- (anisoara), Luna mângâie (ion untaru), Semnul de carte – (Florinel). Sorin dă adîncime scenei prin vagul adaosului - tainice semne.

Cel mai mult îmi place însă Luna mângâie care, deşi anulează cezura, păstrează discreţia unei stingeri care are ecou doar în mîngîietoarea tăcere selenară. Este o singură propoziţie, dar una magică, vorbind de o solidaritate cosmică.