miercuri, 8 octombrie 2008

Versul original 3.2 ca un prieten neştiut


Aşa arată poemul în întregul lui:


apus depărtat –

valurile vin la mine

ca un prieten neştiut


Clelia Ifrim (English HAIKU A Prize Genkissu! Spirits Up! World Wine Hekinan Contest, 2007)


fără corăbii (ion untaru)
triste iluzii (ion untaru)
efemeride (ion untaru)
peste nisipuri (Monica Trif)

doar in vizita (sorin toma boc)
numai in vise (sorin toma boc)
oare cu ce gând? (
Doina)
scăldând şi ţărmul. (
Doina)
acum prea târziu. (
Doina)
in acelasi ritm (Henriette Berge)
amintirile (Henriette Berge)

sa ma spele pe spate (Puiu)
sa spele pacate (Puiu)

netezind nisipul... (anisoara)

pline de scoici. (Oana Bold)
pline de-amintiri (Dan Norea)

pline de sare (Puiu)

si pleaca pustii (flavia)


Una din calităţile unor poeme haiku constă în felul în care realizează surpriza în ultimul vers. Dovada acestui lucru, în poemul propus, este chiar faptul că nimeni nu s-a apropiat de ceea ce spune ultimul vers şi, implicit, de acea stare pe care a trăit-o autoarea şi pe care ne-o propune atît de seducător. Simţim acest lucru nu doar ca pe ceva neaşteptat ci şi ca o bruscă extensie şi ca o rotunjire a spaţiului pe care versurile îl cuprind.


O parte din completări a mers din nou pe continuarea previzibilă, de complezenţă, fără nerv: peste nisipuri (Monica Trif), efemeride (ion untaru), pline de scoici. (Oana Bold), netezind nisipul... (anisoara), pline de sare (Puiu), doar in vizita (sorin toma boc), scăldând şi ţărmul. (Doina), in acelasi ritm (Henriette Berge), sa ma spele pe spate (Puiu). Recunoaştem aici doar o cumulare de detalii descriptiviste legate de valurile care tot vin şi nu ne aduc nicio revelaţie.


O alta, a evadat într-un lirism uşor desuet, şi el prea lesne de notat pentru că reia locuri comune: fără corăbii (ion untaru), numai in vise (sorin toma boc), oare cu ce gând? (Doina), triste iluzii (ion untaru), acum prea târziu. (Doina), amintirile (Henriette Berge), sa spele pacate (Puiu), pline de-amintiri (Dan Norea), si pleaca pustii (flavia).


ca un prieten neştiut, deşi este o continuare nespus de firească, aduce dintr-o dată o lărgire nemăsurată a spaţiului liric. Nu mai sîntem neapărat acolo, la mare, apusul nu mai este doar cel diurn. Cel care contemplă, mai mult ca sigur în amurgul vieţii, valurile ce vin, resimte împăcarea pe care ele o aduc din depărtări de ape sau de vreme. Poemul este unul al serenităţii resimţite în starea de wabi (“Wabi pune accentul pe un simt funciar al tristetii calme, blande, linistite si pe refuzul stralucirii, pretiozitatii, stridentei, excesului” - vezi http://tinyurl.com/4tmthx ).




Un comentariu:

Anonim spunea...

"Valurile vin la mine/ca un prieten nestiut"este la limita comparatiei,care,de regula,nu e permisa in haiku,dar trebuie sa recunosc ca e la limita,deci se admite.
Puiu