Versul original 5.7 Doar vîntul intră

Ultimul vers este:

Ţîţîna porţii

scîrţîe, prietenii trec.

Doar vîntul intră

Dumitru Ichim (Surîsul crizantemei)

ei si ce daca (Puiu)
spre neuitare (Puiu)

intră pustiul (Doina B)
intră doar gândul (Doina B)
totu-i trecător (Doina B)
dusmanii raman (Puiu)
cine s-o unga (Puiu)
uşoare amăgiri (anisoara)
în curte, vantul (Monica Trif)
pe drum mai departe (ion untaru)

eu rămân tot singur (ion untaru)
iarna tot mai grea… (Henriette Berge)
în curte vântul (Doru Emanuel)

Cuvînt vechi, ţîţîna ne trimite către o casă şi-o ogradă rămase, ca şi stăpînul poate, din alte vremuri. Sonoritatea cuvîntului şi aliteraţia cu scîrţîie par să reproducă chiar sunetele unei porţi, fără închizătoare şi cu balamaua neunsă de multă vreme, bătută de vînt. Întregul poem sugerează singurătatea omului, părăsirea şi poate paragina locului. Oricine a auzit zgomotul strident şi monoton al unei porţi izbite interminabil de vînt resimte în asta o zadarnică lamentaţie. Vîntul schimbă statutul porţii dintr-un loc de intrare într-unul de inutilă pătrundere. Iar scîrţîitul acompaniază rătăcirea sa sterilă. De oaspete nedorit.

Două comentarii au interpretat prietenii trec ca prietenii se duc şi au notat apoteoza sau zădărnicia faptului: spre neuitare (Puiu), totu-i trecător (Doina B).

Anişoara s-a arătat puţin impresionată de nepăsarea prietenilor: uşoare amăgiri (anisoara), ion untaru, după ce a continuat banal: pe drum mai departe (ion untaru), se lamentează: eu rămân tot singur (ion untaru).

Apropo de scîrţîit, Puiu, fatalist ca tot românul, se întreabă: cine s-o unga (Puiu), şi se consolează singur: ei si ce daca (Puiu), dusmanii raman (Puiu).

Două comentarii constată şi intrările, deprimat: intră pustiul (Doina B), sau cu o neînţeleasă nădejde: intră doar gândul (Doina B).

Monica Trif şi Doru Emanuel constată că există un locatar: în curte vântul şi prin asta accentuează pustietatea locului. Henriette rezumă prevestirile acelui scîrţîit: iarna tot mai grea… (Henriette Berge).

Versul original 5.6 picioarele păsărilor

Versul din mijloc este:

A trecut ploaia –

picioarele păsărilor

scriu hieroglife

Dan Florică (Surîsul crizantemei)

pe fereastra umeda (Henriette Berge)

desprinse din soare, avioane (anisoara)
în glodul curţii puii (Doina B)
pe plajă pescăruşii (Doina B)
pe ultimul psalimsest (Doina B)
râmele in balti (Monica Trif)

vrabiile in noroi (sorin toma boc)
crampeie de nori pe cer (Puiu)
cu umbrela inchisa (Puiu)
de ce m-am apucat sa (Puiu)

pe parbrizul maşinii, (ion untaru)

pe geam ultimii picuri (Doru Emanuel)

Poemul n-are nimic spectaculos, relatează un fapt pe care oricare dintre noi l-a văzut de nenumărate ori, mai ales dacă am avut şi ceva stagii pe la ţară. Stratul subţire de noroi de după ploaie este apanajul păsărilor de curte care profită de moment pentru a transmite un mesaj bine conturat, dar rămas mereu indescifrabil (e şi normal, dacă-i scris cu picioarele...). Simplitatea imaginilor este geamănă cu cea a formulării. Hieroglifele ar putea fi o metaforă, dar ele sînt numai modalitatea de a denumi această scriere ciudată, de a ne pune pe gînduri şi a ne revela stratul secund şi misterios al poemului.

Doina, în branşă, a deschis seria experţilor ornitologi: în glodul curţii puii (Doina B), pe plajă pescăruşii (Doina B), vrabiile in noroi (sorin toma boc). Contestată, Monica Trif dă vina pe râmele (d)in balti.

Rămînînd în domeniul celor care, deprinşi cu scrisul, se dedau la exerciţii hazardate, Henriette notează pe fereastra umeda, la fel ca Ion Untaru pe parbrizul maşinii, în timp ce Doina e pierdută în antice îndeletniciri: pe ultimul palimpsest (cred că aşa e mai corect). Mai neîncrezător în prestaţia sa cu umbrela inchisa, Puiu se-ntrebă circumspect: de ce m-am apucat sa...

Ca mai mereu, anisoara are inspiraţii celeste: desprinse din soare, avioane, dar Puiu o secondează cu brio: crampeie de nori pe cer.

Numai Doru Emanuel priveşte nostalgic sau poate doar convalescent pe geam ultimii picuri.

Versul original 5.5 o libelulă

Ultimul vers este acesta:

vară tîrzie –

pe puntea şubredă

o libelulă

Bogdan I. Pascu (Surîsul crizantemei)

perechi de tineri(anisoara)

se joacă vântul (Doru Emanuel)

coana Chirita (sorin toma boc)

o ciocarlie (Monica Trif)

şirul de furnici (Doina B)
nici un trecător (Doina B)
câţiva fluturi (Doina B)
umbra pisicii (Henriette Berge)
doar umbra noptii (Henriette Berge)
spuma unui val (Puiu)
zburda copiii (Puiu)
trec temerarii (Puiu)
doi nevăzători (ion untaru)
nevăzătorul (ion untaru)

Vara tîrzie este una epuizată, obosită, gata să treacă puntea şubredă spre toamna vieţii (totdeauna un poem bun sugerează ceva despre un alt plan consonant cu primul). Un sfîrşit de anotimp fragil care se potriveşte cu constituţia delicată a libelulei. Doar travestit în această firavă făptură poţi trece şi acest prag.

Cei care au resimţit starea de graţie a acestei a acestei gingaşe punţi au completat ultimul vers cu prezenţa unor fiinţe la fel de graţios-inconsistente: se joacă vântul (Doru Emanuel), o ciocarlie (Monica Trif), şirul de furnici (Doina B), câţiva fluturi (Doina B), umbra pisicii (Henriette Berge), doar umbra noptii (Henriette Berge), spuma unui val (Puiu).

Anişoara a încărcat nepermis şi periculos puntea: perechi de tineri (anisoara), ca şi Puiu: zburda copiii (Puiu), care ştie totuşi la ce primejdii se expun micuţii: trec temerarii (Puiu).

Urmarea a precarităţii punţii, Doina constată pustietatea locului: nici un trecător (Doina B), iar Ion Untaru ne convinge că numai cei ce nu văd primejdia se pot avînt pe o asemenea improvizaţie: doi nevăzători (ion untaru), nevăzătorul (ion untaru).

Era să-mi scape, în lipsa lui Dan, nelipsita deriva spre senryu a lui Sorin: coana Chirita (sorin toma boc).

Versul original 5.4 zăpadă pe munţi

Primul vers pe care l-aţi căutat este:

zăpadă pe munţi –

în vale înfloreşte

liliacul alb

Maria Tirenescu (Primăvara printre haiku-uri)

muntele nins- (Monica Trif)

munţii înfriguraţi (Doru Emanuel)

carunte piscuri – (sorin toma boc)

pe creastă omăt- (Doina B)
piscul peste nori- (Doina B)
şerpaşul visând- (Doina B)

orizont inzăpezit- (anisoara)

Izvor inghetat- (Henriette Berge)
Gheata pe culme- (Henriette Berge)

copac fulgerat – (ion untaru)

Un haiku vizual care surprinde coincidenţa albului în anotimpuri şi climate diferite. Acelaşi alb şi totuşi unul e al zăpezii şi altul al liliacului înflorit. O întîlnire la distanţă de mîncat o pîine, de o zi de mers.

Prea cunoscut acest haiku, zice Henriette Berge, ar trebui sa ne dati haiku-uri mai grele de completat:). Într-adevăr, poate ştiindu-l, poate doar ghicind cu abilitatea căpătată prin exerciţiu, aproape toate completările merg către muntele încă înzăpezit: muntele nins- (Monica Trif), munţii înfriguraţi (Doru Emanuel), carunte piscuri – (sorin toma boc), pe creastă omăt- (Doina B), şerpaşul visând- (Doina B), orizont inzăpezit- (anisoara), Izvor inghetat- (Henriette Berge), Gheata pe culme- (Henriette Berge).

Doar două găsesc o imagine din alt registru: piscul peste nori- (Doina B), copac fulgerat – (ion untaru), dar aflată tot la înălţime.

Versul original 5.3 lîngă o cizmă ruptă

Versul lipsă este:

primul ghiocel
lîngă o cizmă ruptă
de astă iarnă

Lucia Amarandei

pastreaza culoarea (Monica Trif)
străbătând nămetele (Doina)
pe o felicitare (Doina)
mângâierea unui fulg (Doina)
amintind de iubirea (anisoara)
alunga plictiseala (Henriette Berge)
patat de neaua (sorin toma boc)
presat în herbarul meu (ion untaru)

Meritul poemului original este că pune în contrast prospeţimea şi vitalitatea primului ghiocel cu degradarea cizmei rupte. Găsesc că se pot imagina două situaţii diferite: ghiocelul a răsărit pe maidanul unde sînt aruncate gunoaiele sau s-a ivit brusc în calea celui ce are cizma ruptă de ceva vreme. În primul caz, asocierea este exemplară pentru indiferenţa suverană a naturii care pune alături lucruri cu totul desperecheate (dar, cum se vede, în montaje fără pereche), în al doilea, posesorul cizmei se bucură că nu trebuie să mai poarte multă vreme încălţările ponosite. Nu este o juxtapunere suprarealistă de genul întîlnirii unei umbrele cu o maşină de scris pe masa de operaţie, ci una de un firesc surprinzător şi apt de revelaţii.

Chiar dacă nu are kireji marcat, între primul şi al doilea vers există o pauză de respiraţie, o mică apnee în faţa surprizei. În schimb, pastreaza culoarea (Monica Trif), străbătând nămetele (Doina), mângâierea unui fulg (Doina), patat de neaua (sorin toma boc) continuă fără vibraţie tabloul în care e încadrat ghiocelul, fără măcar să alunga/e plictiseala (Henriette Berge). Schimbă un pic registrul, dar fără să ne dea vreun palpit: amintind de iubirea (anisoara), presat în herbarul meu (ion untaru).

Interesantă completarea: pe o felicitare (Doina) care ne vorbeşte de o altfel de primăvară, declanşată ca un anotimp necanonic şi supranumerar.

Versul original 5.2 florile de prun

Ultimul vers este:

Atîtea antene
racordate la Cosmos....
florile de prun

Vasile Moldovan (Ikebana)

padure de brazi (Monica Trif)
crengile de mar (Henriette Berge)
posibile întîlniri... (anisoara)
Castani in floare (Doina B)
ruşinea fetei (Doina B)
cântă natura (Doru Emanuel)
totusi tacere (sorin toma boc)
turnul babel (ion untaru)

Sigur, tot farmecul poemului constă în faptul că vorbeşte de comunicarea delicată a florilor de prun cu întregul univers. Şi, de fapt, mai curînd de capacitatea miraculoasă a acelor gingaşe antene de a stabili acordul fin, acord pe care, la vechile aparate de radio, îl făcea un dispozitiv special cu lumină verzuie numit ochiul magic. Doar cu mesajul primit din vibraţia lor abia perceptibilă, mai mult ghicită, ne racordăm şi noi la Marele Tot.

Mergînd pe aceeaşi linie a antenelor fragile, Henriette schimbă uşor cu crengile de mar (Henriette Berge), iar Doina alege antene mai erecte: Castani in floare (Doina B). Monica vede antene mai zdravene şi mai aproape de cer: padure de brazi (Monica Trif), în timp ce Doru mizează pe un coral unanim: cântă natura (Doru Emanuel).

Celelalte comentarii scapă ideea figurată şi iau antenele la propriu cu speranţă: posibile întîlniri... (anisoara), dezamăgire: totusi tacere (sorin toma boc) sau lamentare în ton biblic: turnul babel (ion untaru).

În mod bizar, dar argumentat zdravăn din punct de vedere teoretic, Doina crede că am cam pierdut racordul din moment ce ruşinea fetei (Doina B), cea mai îndreptăţită să îl stabilească, este ca şi epuizată.

Versul original 5.1 A căzut o stea

Iată care-i primul vers:

A căzut o stea –
licuricii strălucesc
parcă mai tare

Nicolare Alexandaru-Vest (Surîsul crizantemei)

lumina lunii – (Dan Norea)
Magia nopţii- (Doina B)
Tainele nopţii- (Doina B)
Mulţimi de stele- (Doina B)
Chistoc in iarba – (Puiu)
singuri pe iarbă – (anisoara)
ganduri negre – (sorin toma boc)
Felinarul stins- (Henriette Berge)
Cer după ploaie Doru Emanuel

A căzut o stea, eveniment fulgurant şi plin de semnificaţii simbolice, desenează o linie pe care imaginaţia noastră se poate lansa fructuos. Iată că înaltul şi pămîntescul comunică, sînt în legătură, e adevărat, una extrem de scurtă, dar cu atît mai revelatoare. Este momentul unei graţioase revanşe, dacă şi stelele se prăbuşesc, licuricii îşi amplifică scăpărarea. După natura fiecăruia, după dispoziţia de moment, totul poate fi perceput ironic, nostalgic, încurajator, cu emoţia unui neînţeles copleşitor dăruit de o clipă imprevizibilă.

Între lumina lunii – (Dan Norea), care, de fapt, face să pălească şi stelele, nu doar licuricii, şi Chistoc in iarba – (Puiu), care persiflează, e adevărat, poate tandru, licuricii, comentariile nu au ajuns la nivelul originalului.

Dorind să creeze un cadru şi o amosferă pentru prestaţia licuricilor, Doina a notat declarativ: Magia nopţii- (Doina B), Tainele nopţii- (Doina B), ceea ce putea fi comunicat mai adecvat printr-o imagine, Anişoara a găsit un amplificator erotic: singuri pe iarbă – (anisoara), Henriette a închipuit o pană de lumină: Felinarul stins- (Henriette Berge), Doru a limpezit firmamentul: Cer după ploaie Doru Emanuel, iar Sorin i-a contrapus starea sa depresivă: ganduri negre – (sorin toma boc).