Versul original 5.2 florile de prun

Ultimul vers este:

Atîtea antene
racordate la Cosmos....
florile de prun

Vasile Moldovan (Ikebana)

padure de brazi (Monica Trif)
crengile de mar (Henriette Berge)
posibile întîlniri... (anisoara)
Castani in floare (Doina B)
ruşinea fetei (Doina B)
cântă natura (Doru Emanuel)
totusi tacere (sorin toma boc)
turnul babel (ion untaru)

Sigur, tot farmecul poemului constă în faptul că vorbeşte de comunicarea delicată a florilor de prun cu întregul univers. Şi, de fapt, mai curînd de capacitatea miraculoasă a acelor gingaşe antene de a stabili acordul fin, acord pe care, la vechile aparate de radio, îl făcea un dispozitiv special cu lumină verzuie numit ochiul magic. Doar cu mesajul primit din vibraţia lor abia perceptibilă, mai mult ghicită, ne racordăm şi noi la Marele Tot.

Mergînd pe aceeaşi linie a antenelor fragile, Henriette schimbă uşor cu crengile de mar (Henriette Berge), iar Doina alege antene mai erecte: Castani in floare (Doina B). Monica vede antene mai zdravene şi mai aproape de cer: padure de brazi (Monica Trif), în timp ce Doru mizează pe un coral unanim: cântă natura (Doru Emanuel).

Celelalte comentarii scapă ideea figurată şi iau antenele la propriu cu speranţă: posibile întîlniri... (anisoara), dezamăgire: totusi tacere (sorin toma boc) sau lamentare în ton biblic: turnul babel (ion untaru).

În mod bizar, dar argumentat zdravăn din punct de vedere teoretic, Doina crede că am cam pierdut racordul din moment ce ruşinea fetei (Doina B), cea mai îndreptăţită să îl stabilească, este ca şi epuizată.