Întregit poemul sună aşa:
tropotul mînzului
după carul cu fîn –
noapte, burniţă
Dan Doman (Premiul de excelenţă la al 8-lea Concurs de haiku Ito En, 1997)
tresăriri printre crengi în (anisoara)
pe drumul căruței în (Florinel)
urme ramase in (Monica Trif)
alergând după iapă- (Doina)
şi clopotul de la gât- (Doina)
in urma unei trăsuri- (Doina)
pe strazile pustii in (Henriette Berge)
ţipăt de buhă în (ion untaru)
freamatul lupilor in (sorin toma boc)
parasit pe islaz (Puiu)
nerabdator s-ajunga - (Puiu)
marunteste tacerea (Puiu)
Poemele lui Dan Doman (Dan Pomârjanschi) excelează prin fineţea observaţiei faptelor şi prin firescul şi discreţia notaţiei. Sintagma care constituie primele două versuri nu se abate nici măcar cu o iotă de la rostirea spontană, necăutată. Însemnează fidel ceea ce vede oricine.
Există aici contraste pe care le descoperim doar zăbovind asupra faptului. Tropotul zburdalnic al mînzului în opoziţie cu pasul greoi şi îndesat, aproape neauzit, al cailor care trudesc să tragă carul. Dar şi cu vremea tîrzie şi cîinoasă. Este vioiciunea celui ce se mai zbenguie încă în spatele căruţei, deşi această fugă nu e decît obişnuinţă cu ceea ce va urma.
Dacă în primul plan noaptea şi burniţa se încadrează scenei rustice pe care o completează, într-un al doilea, de adîncime, ele par a fi ţinta şi calea spre care se îndreaptă neştiutor tropotul mărunt şi încă zglobiu al mînzului – truda mohorîtă de zi cu zi. Există aici, mascată discret, aluzia la o anume nedreptate, dar felul în care o resimţim este unul împăcat.
Cîteva completări au legat versul doi de ultimul: tresăriri printre crengi în (anisoara), pe drumul căruței în (Florinel), urme ramase in (Monica Trif), pe strazile pustii in (Henriette Berge), freamatul lupilor in (sorin toma boc), lăsînd pauza după primul. Adaosuri fără vibraţie. Lupii ameninţători ai lui Sorin, asociaţi cu freamătul, cad însă în hilar.
Legate de primul vers, completările Doinei: alergând după iapă- (Doina), şi clopotul de la gât- (Doina), in urma unei trăsuri- (Doina), ca şi a lui Puiu: nerabdator s-ajunga - (Puiu)nu aduc noutate semnificativă.
În schimb, ţipăt de buhă în (ion untaru) creează un contrast şi o adîncime ameninţătoare a nopţii, ca si parasit pe islaz (Puiu). Nu ştiu de ce îmi place marunteste tacerea (Puiu), poate pentru că evidenţiază rostul nebănuit şi benign al neastîmpărului, sau, cine ştie, pentru capacitatea tăcerii de a-l asimila fără rest.
4 comentarii:
"Lupii ameninţători ai lui Sorin, asociaţi cu freamătul, cad însă în hilar."
Consider remarca rautacioasa si nelalocul ei. Accept criticile, dar nu executiile.
freamat = agitatie = fior
Sensul ar fi de pericol ascuns, de lupi in asteptarea prazii. Dar fiecare intelege atat cat vrea.
Ai dreptate, remarca mea e acidulată. Nu ştiu cum vezi tu lucrurile, dar anumite cuvinte sînt întrebuinţate doar în anumite contexte. Dicţionarele pun în paranteză acel uz. De pildă DEX:
FREMĂTÁ, freámăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze; p.ext. despre copaci şi păduri, despre valurile mării; la pers. 3) A produce freamăt. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a vibra, a palpita; (despre colectivităţi) a se agita. – Din freamăt.
Mi-e greu să cred că merge şi despre lupi fără să ne stîrnească măca un zîmbet. Sensul de care vorbeşti este compromis de folosirea cuvîntului dincolo de uzul cu care sîntem obişnuiţi.
FREÁMĂT s. 1. v. agitaţie. 2. v. foşnet. 3. şuierat, vâjâit, (fig.) geamăt. (~ul vântului.) 4. v. zgomot. 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulţime.) 6. palpitare, palpitaţie, pulsaţie, trepidaţie. (~ul vieţii.)
freámăt (-émete), s.m. – 1. Înfiorare, fior. – 2. Murmur, zvon. – 3. Zgomot, rumoare. – Var. (Mold.) hreamăt. Lat. frĕmĭtus (Puşcariu 645; Candrea-Dens., 636; REW 3492; DAR; Byck-Graur, BL, I, 19), cf. it., sp., port. (frémito), v. fr. friente, gal. fremido. – Der. fremăta, vb. (a se înfiora; a vibra), care ar putea reprezenta şi lat. frĕmĭtāre (Puşcariu 646), cf. v tosc. fremitare, cors. frumita „a necheza“; fremătător, adj. (agitat, care freamătă).
Este un sens destul de folosit, nu doar o "paranteza" intr-un dictionar. Nu doar frunzele freamata, ci si fiintele.
Oricum ar fi, nu sunt de acord cu "hilar". La modul cel mai serios.
"Dar fiecare intelege atat cat vrea."
Oricine scrie şi se expune, poate fi înţeles sau ba, acceptat sau nu. Dacă te uiţi atent pe comentariile anterioare, alte intervenţii ale tale am considerat că sînt legitime şi valoroase. Asta nu. Hilar este tocmai ceea ce provoacă rîsul în ciuda intenţiilor autorului - umorul involuntar.
Te asigur că rîsul meu a fost doar la adresa vorbelor şi nu a autorului. Dacă vrei să înţelegi altfel, este voia ta. Sîntem majori şi vaccinaţi.
Trimiteți un comentariu