Ultimul vers este:
Ţîţîna porţii
scîrţîe, prietenii trec.
Doar vîntul intră
Dumitru Ichim (Surîsul crizantemei)
ei si ce daca (Puiu)
spre neuitare (Puiu)
intră pustiul (Doina B)
intră doar gândul (Doina B)
totu-i trecător (Doina B)
dusmanii raman (Puiu)
cine s-o unga (Puiu)
uşoare amăgiri (anisoara)
în curte, vantul (Monica Trif)
pe drum mai departe (ion untaru)
eu rămân tot singur (ion untaru)
iarna tot mai grea… (Henriette Berge)
în curte vântul (Doru Emanuel)
Cuvînt vechi, ţîţîna ne trimite către o casă şi-o ogradă rămase, ca şi stăpînul poate, din alte vremuri. Sonoritatea cuvîntului şi aliteraţia cu scîrţîie par să reproducă chiar sunetele unei porţi, fără închizătoare şi cu balamaua neunsă de multă vreme, bătută de vînt. Întregul poem sugerează singurătatea omului, părăsirea şi poate paragina locului. Oricine a auzit zgomotul strident şi monoton al unei porţi izbite interminabil de vînt resimte în asta o zadarnică lamentaţie. Vîntul schimbă statutul porţii dintr-un loc de intrare într-unul de inutilă pătrundere. Iar scîrţîitul acompaniază rătăcirea sa sterilă. De oaspete nedorit.
Două comentarii au interpretat prietenii trec ca prietenii se duc şi au notat apoteoza sau zădărnicia faptului: spre neuitare (Puiu), totu-i trecător (Doina B).
Anişoara s-a arătat puţin impresionată de nepăsarea prietenilor: uşoare amăgiri (anisoara), ion untaru, după ce a continuat banal: pe drum mai departe (ion untaru), se lamentează: eu rămân tot singur (ion untaru).
Apropo de scîrţîit, Puiu, fatalist ca tot românul, se întreabă: cine s-o unga (Puiu), şi se consolează singur: ei si ce daca (Puiu), dusmanii raman (Puiu).
Două comentarii constată şi intrările, deprimat: intră pustiul (Doina B), sau cu o neînţeleasă nădejde: intră doar gândul (Doina B).
Monica Trif şi Doru Emanuel constată că există un locatar: în curte vântul şi prin asta accentuează pustietatea locului. Henriette rezumă prevestirile acelui scîrţîit: iarna tot mai grea… (Henriette Berge).
2 comentarii:
Mi-au placut comentariile colegilor,au fost bune,corecte si la subiect cu o usoara exceptie:"intra doar gandul" care aluneca inspre abstractizare.
Puiu
poate e un fel de abstractizare,dar gândul mi s-a părut cel mai mare călător ,pătrunde prin şi peste un zid,printr-o poartă deschisă sau închisă,din centrul pământului la înaltul cerului,cred că nu e un locuşor pe pământ,pe alte planete, in intreg universul unde să nu ajungă
pe lângă o poartădeschisă ,prin faţa căreia trec prieteni,imposibil ca unul din ei să nu pătrundă cu gândul in acel loc pustiit,spre sau pentru cel ce le-a fost cândva prieten
cam aşa am gândit,eu cel puţin când trec pe lângă o casă in care au stat cândva cunoscuţi ,am un momemt de ...aduceri aminte ...deci ....gândul
Doina B
Trimiteți un comentariu