Versul original 3.7 Sfîrşitul ploii

Primul vers al poemului e acesta:

Sfîrşitul ploii –

vechea barcă a tatei

plină cu stele

Eduard Ţară (The 6th International Haiku Contest Haiku Calendar Ludbreg, Croatia, 2007, The Third Prize)

Gata cu norii- (Doina)

...cu ploaia (Doina)

Pe lac nimeni,doar (Doina)

Norii duşi de vânt (Doina)

-ce furtuna! (Monica Trif)

Serenitate- (Henriette Berge)
Eternitate- (Henriette Berge)
A stat ploaia - (Puiu)
Reamintire - (Puiu)
Ce bogati suntem; (Puiu)

plasa fără peşti (ion untaru)

tot mai in adanc – (flavia)

spărtură de nori- (anisoara)

fara speranta – (sorin toma boc)

Legata la tarm- (Henriette Berge)
Trasa de mare- (Henriette Berge)

Miros de balta (Oana Bold)

Se va scufunda (Puiu)
ploaia se-opreşte – (Maria Tirenescu)

Eduard e un maestru al elipsei. El lasă cititorul să umple golurile unor spuse fragmentare. Să construiască scena întreagă din cele cîteva tuşe puse pe hîrtie. Putem conchide că vechea barcă e trasă de mult pe mal şi nu mai iese pe baltă, cu ea nu mai prinde nimeni peşte. Dar, pentru observatorul rafinat, cînd s-a înseninat după ploaia de seară, ea este plină ochi de o recoltă celestă – stelele care se oglindesc în apa strînsă în barcă.

O parte din adaosuri au intuit firesc că barca plină de stele este o urmare a ploii: Gata cu norii-/ cu ploaia (Doina), Norii duşi de vânt (Doina), A stat ploaia - (Puiu), spărtură de nori- (anisoara), ploaia se-opreşte – (Maria Tirenescu).

Altele au supralicitat evenimentul imediat anterior şi urmările lui: -ce furtuna! (Monica Trif), tot mai in adanc – (flavia), fara speranta – (sorin toma boc), Trasa de mare- (Henriette Berge), Se va scufunda (Puiu).

Cîteva au completat doar tabloul cu amănunte uşor de intuit: Pe lac nimeni,doar (Doina), Legata la tarm- (Henriette Berge), Miros de balta (Oana Bold).

Completările: Serenitate- (Henriette Berge), Eternitate- (Henriette Berge), Reamintire - (Puiu) suferă de abstractizare, explică, definesc ceea ce văd, îi pun o etichetă.

În fine două versuri saltă faptul în alt orizont: Ce bogati suntem; (Puiu), plasa fără peşti (ion untaru). Îmi place mai mult a lui Untaru pentru că pune în balanţă o lipsă cu o împlinire. Valoarea lor constă şi într-o anume economie: şi ploaia rămîne doar subînţeleasă.

Versul original 3.6 cerul destrămat

Ultimul vers este acesta:

Bătrînul pescar
trăgînd un fir din lună -
cerul destrămat

Eduard Ţară (Primele viziuni)

o stea cazatoare (Monica Trif)

vise in navod (Henriette Berge)
tulbură cerul (Doina)
despică cerul (Doina)
un cer concentric (Doina)

viata sfarsita (Puiu)

balta-nghetata (Puiu)

îşi leagă barca (ion untaru)

ies nori din pipa (sorin toma boc)

pierderea umbrei (anisoara)

Linistea marii. (Oana Bold)

Sînt covins că firul subţire şi aproape invizibil de gută pe care pescarul îl trage poate da impresia că este tras din luna care nu trebuie închipuită neapărat la zenit. Imaginea nu este atunci deloc abstractă şi tocmai de aceea poate profita de jocul între concretul văzut şi fabulosul mitic. Pescarul capătă brusc alura unei fiinţe din vremurile eroice care, avînd în vedere textura norilor din acel moment, pare că deşiră cerul întreg. Pentru mine, valoarea de haiku a poemului este dată de faptul că surprinde atît de bine, prin lentila unui fapt mărunt şi banal, un orizont adînc de mit virtual.

O stea cazatoare (Monica Trif) rămîne o completare făcută în acelaşi orizont, ca şi vise in navod (Henriette Berge), tulbură cerul (Doina), despică cerul (Doina), îşi leagă barca (ion untaru), ies nori din pipa (sorin toma boc), care păstreză statura mitică a pescarului.

Mai puţin inspirate un cer concentric (Doina), viata sfarsita (Puiu), balta-nghetata (Puiu), pierderea umbrei (anisoara) care nu găsesc o legătură cu primele versuri.

Versul original 3.5 căutatoarea de perle în adînc

Poemul cu versul original care, referindu-se la o situaţie cu totul aparte, nu putea fi ghicit:

Noapte senină –

căutatoarea de perle în adînc

lîngă luna goală

Dumitru Ifrim (Excellence prize, Itoen new haiku,1995)

Interpretarea poemului o găsiţi într-un eseu al Cleliei Ifrim cu titlul Soarele şi luna. Eu fac doar remarca asupra necesităţii nopţii senine pentru ca luna să poată fi întîlnită în adînc.

crucea de pe Caraiman (Dan Norea)

panza plina de stele (sorin toma boc)

o barcă plină cu peşti (Doina)
o iolă fără velă (Doina)
fără motor vîslesc încet (Dan Norea)

un staelit trece pe (ion untaru)

batranul far clipeste (Henriette Berge)
doar turla bisericii (Henriette Berge)

fără prejudecăţi, (Doina)
hainele pe mal,plutind, (Doina)
o sirenă ascunsă (Monica Trif)

norii asteapta vantul (Puiu)

ce plina e ciutura (Puiu)

pe casa cocosul (flavia)

arcul Săgetătorului (anisoara)

Dan - crucea de pe Caraiman (Dan Norea) şi Henriette - doar turla bisericii (Henriette Berge), batranul far clipeste (Henriette Berge) - au găsit simboluri ale avîntului uman către înalturi care să dea o replică şi să intre în dialog cu luna. Ion Untaru s-a avîntat pe boltă pentru aceeaşi replică: un staelit trece pe (ion untaru), iar Anişoara a închipuit o scenă erotic celestă - arcul Săgetătorului (anisoara).

Replici mai pămîntene: o barcă plină cu peşti (Doina), o iolă fără velă (Doina), fără motor vîslesc încet (Dan Norea), norii asteapta vantul (Puiu), ce plina e ciutura (Puiu), pe casa cocosul (flavia), au completat tabloul nocturn cu detalii diverse.

Cîteva comentarii au intrat în derivă spre senryu: fără prejudecăţi, (Doina), hainele pe mal, plutind, (Doina), o sirenă ascunsă (Monica Trif).

Versul original 3.4 umbra unui cîine

Versul lipsă este:

Asfalt încins –

umbra unui cîine

caută umbră

Iulian Dămăcuş (Cel mai frumos haiku, Orion 1997)

pana si soparlele (Puiu)

un biet cărăbuş (anisoara)

pana si umbrelele (sorin toma boc)

şi umbrela de soare (Doina)

până şi umbrele îşi (Doina)
chiar şi-o rază de soare (Dan Norea)

cainele insetat isi (Henriette Berge)

deşi se grăbeşte, lumea (ion untaru)
doar cainele chel nu (flavia)

Comentariile au fost mai puţine ca de obicei. O parte au supralicitat, invocînd extremele şi circumstanţele agravante: pana si soparlele (Puiu), pana si umbrelele (sorin toma boc), şi umbrela de soare (Doina), până şi umbrele îşi (Doina), chiar şi-o rază de soare (Dan Norea). Anişoara s-a înduioşat de o gîză: un biet cărăbuş (anisoara), Henriette a accentuat, adăugînd căldurii setea: cainele insetat isi (Henriette Berge), ion untaru a sesizat lentoarea care, pe timp de caniculă, atentează la graba modernă: deşi se grăbeşte, lumea (ion untaru). Flavia, cu un joc de cuvinte, a comis un senryu: doar cainele chel nu (flavia).

Versul original are mai mult umor şi dă dovadă totodată de un joc de cuvinte mai subtil. Vremea cîinoasă, caniculară, face din orice fiinţă doar o umbră, dematerializînd-o şi vlăguind-o, făcînd din ea doar o fantasmă epuizată. Doina a fost pe aproape, dar n-a spus-o prin intermediar, sugerînd şi cîinoşenia vremii şi a vieţii topite de căldură.

Versul original 3.3 Sfîrşitul iernii

Poemul începe aşa:

Sfîrşitul iernii –

în sacul cu fasole

prima gărgăriţă

Maria Tirenescu (Concursul Ad Visum 2006 Premiul I)

primavara iar- (Henriette Berge)

Iarna in cicluri- (Doina)
Şi-un şoarec in pod- (Doina)
Grija naturii- (Doina)
perpetuare- (Doina)
gata cu iarna - (sorin toma boc)
adio iarna - (sorin toma boc)

a cazut bruma- (Monica Trif)

zi de martie - (Puiu)
ce voi manca azi - (Puiu)

câmp îngheţat- (anisoara)

Rosie ca focul- (Oana Bold)

picură streaşina (ion untaru)

O notaţie dintr-un unghi de vedere mai puţin uzitat. Sîntem obişnuiţi cu vestitori ai primăverii deja consacraţi în clişee spectaculoase: ghioceii, cocorii, miei, mugurii... Maria aduce punctul de vedere al gospodinei care se mişcă în orizontul dintre aragaz şi cămară, cum se vede, nici el lipsit de revelaţii. Cu nasul în aburul şi miresmele culinare, femeia comunică şi ea cu ritmurile naturii acolo unde nu te-ai aştepta. Nu ştim dacă va deşerta sacul în care a apărut intrusa, dar surprindem bucuria schimbării anotimpului.

Se pare că, pornind de la “poanta” dezvăluită, primul vers a fost uşor deductibil, Henriette - primavara iar-, Sorin - gata cu iarna – sau adio iarna -, Puiu - zi de martie -, Ion Untaru - picură streaşina au găsit continuări la fel de bune şi de valabile. Au adus faptului mărunt un orizont mai larg, acela al înnoirii vremii. Îl prefer pe al lui Untaru care este doar aluziv.

Nici Monica - a cazut bruma- şi Anişoara – câmp îngheţat – nu ratează, ele notează o opoziţie, din care, curios şi neaşteptat, domesticul o ia înainte cu revelaţia şi veste cea bună.

Doina cade în biologism şi teoretizare cu perpetuare-, Iarna in cicluri- sau Grija naturii-, Puiu în grija mai meschină a zilei curente - ce voi manca azi -, iar Oana nu depăşeşte imaginea gărgăriţei căreia îi notează şi culoarea - Rosie ca focul-.

Şi-ul Doinei - Şi-un şoarec in pod - este greşit: nu poate însemna pe deasupra, în plus pentru că nu are nimic înainte la care să se adauge, nu poate nici lega pur şi simplu de ceva anterior.

Versul original 3.2 ca un prieten neştiut

Aşa arată poemul în întregul lui:

apus depărtat –

valurile vin la mine

ca un prieten neştiut

Clelia Ifrim (English HAIKU A Prize Genkissu! Spirits Up! World Wine Hekinan Contest, 2007)

fără corăbii (ion untaru)
triste iluzii (ion untaru)
efemeride (ion untaru)
peste nisipuri (Monica Trif)

doar in vizita (sorin toma boc)
numai in vise (sorin toma boc)
oare cu ce gând? (Doina)
scăldând şi ţărmul. (Doina)
acum prea târziu. (Doina)
in acelasi ritm (Henriette Berge)
amintirile (Henriette Berge)

sa ma spele pe spate (Puiu)
sa spele pacate (Puiu)

netezind nisipul... (anisoara)

pline de scoici. (Oana Bold)
pline de-amintiri (Dan Norea)

pline de sare (Puiu)

si pleaca pustii (flavia)

Una din calităţile unor poeme haiku constă în felul în care realizează surpriza în ultimul vers. Dovada acestui lucru, în poemul propus, este chiar faptul că nimeni nu s-a apropiat de ceea ce spune ultimul vers şi, implicit, de acea stare pe care a trăit-o autoarea şi pe care ne-o propune atît de seducător. Simţim acest lucru nu doar ca pe ceva neaşteptat ci şi ca o bruscă extensie şi ca o rotunjire a spaţiului pe care versurile îl cuprind.

O parte din completări a mers din nou pe continuarea previzibilă, de complezenţă, fără nerv: peste nisipuri (Monica Trif), efemeride (ion untaru), pline de scoici. (Oana Bold), netezind nisipul... (anisoara), pline de sare (Puiu), doar in vizita (sorin toma boc), scăldând şi ţărmul. (Doina), in acelasi ritm (Henriette Berge), sa ma spele pe spate (Puiu). Recunoaştem aici doar o cumulare de detalii descriptiviste legate de valurile care tot vin şi nu ne aduc nicio revelaţie.

O alta, a evadat într-un lirism uşor desuet, şi el prea lesne de notat pentru că reia locuri comune: fără corăbii (ion untaru), numai in vise (sorin toma boc), oare cu ce gând? (Doina), triste iluzii (ion untaru), acum prea târziu. (Doina), amintirile (Henriette Berge), sa spele pacate (Puiu), pline de-amintiri (Dan Norea), si pleaca pustii (flavia).

ca un prieten neştiut, deşi este o continuare nespus de firească, aduce dintr-o dată o lărgire nemăsurată a spaţiului liric. Nu mai sîntem neapărat acolo, la mare, apusul nu mai este doar cel diurn. Cel care contemplă, mai mult ca sigur în amurgul vieţii, valurile ce vin, resimte împăcarea pe care ele o aduc din depărtări de ape sau de vreme. Poemul este unul al serenităţii resimţite în starea de wabi (“Wabi pune accentul pe un simt funciar al tristetii calme, blande, linistite si pe refuzul stralucirii, pretiozitatii, stridentei, excesului” - vezi http://tinyurl.com/4tmthx ).

Versul original 3.1 după carul cu fîn

Întregit poemul sună aşa:

tropotul mînzului

după carul cu fîn –

noapte, burniţă

Dan Doman (Premiul de excelenţă la al 8-lea Concurs de haiku Ito En, 1997)

tresăriri printre crengi în (anisoara)

pe drumul căruței în (Florinel)

urme ramase in (Monica Trif)

alergând după iapă- (Doina)
şi clopotul de la gât- (Doina)
in urma unei trăsuri- (Doina)
pe strazile pustii in (Henriette Berge)

ţipăt de buhă în (ion untaru)

freamatul lupilor in (sorin toma boc)
parasit pe islaz (Puiu)

nerabdator s-ajunga - (Puiu)
marunteste tacerea (Puiu)

Poemele lui Dan Doman (Dan Pomârjanschi) excelează prin fineţea observaţiei faptelor şi prin firescul şi discreţia notaţiei. Sintagma care constituie primele două versuri nu se abate nici măcar cu o iotă de la rostirea spontană, necăutată. Însemnează fidel ceea ce vede oricine.

Există aici contraste pe care le descoperim doar zăbovind asupra faptului. Tropotul zburdalnic al mînzului în opoziţie cu pasul greoi şi îndesat, aproape neauzit, al cailor care trudesc să tragă carul. Dar şi cu vremea tîrzie şi cîinoasă. Este vioiciunea celui ce se mai zbenguie încă în spatele căruţei, deşi această fugă nu e decît obişnuinţă cu ceea ce va urma.

Dacă în primul plan noaptea şi burniţa se încadrează scenei rustice pe care o completează, într-un al doilea, de adîncime, ele par a fi ţinta şi calea spre care se îndreaptă neştiutor tropotul mărunt şi încă zglobiu al mînzului – truda mohorîtă de zi cu zi. Există aici, mascată discret, aluzia la o anume nedreptate, dar felul în care o resimţim este unul împăcat.

Cîteva completări au legat versul doi de ultimul: tresăriri printre crengi în (anisoara), pe drumul căruței în (Florinel), urme ramase in (Monica Trif), pe strazile pustii in (Henriette Berge), freamatul lupilor in (sorin toma boc), lăsînd pauza după primul. Adaosuri fără vibraţie. Lupii ameninţători ai lui Sorin, asociaţi cu freamătul, cad însă în hilar.

Legate de primul vers, completările Doinei: alergând după iapă- (Doina), şi clopotul de la gât- (Doina), in urma unei trăsuri- (Doina), ca şi a lui Puiu: nerabdator s-ajunga - (Puiu)nu aduc noutate semnificativă.

În schimb, ţipăt de buhă în (ion untaru) creează un contrast şi o adîncime ameninţătoare a nopţii, ca si parasit pe islaz (Puiu). Nu ştiu de ce îmi place marunteste tacerea (Puiu), poate pentru că evidenţiază rostul nebănuit şi benign al neastîmpărului, sau, cine ştie, pentru capacitatea tăcerii de a-l asimila fără rest.