joi, 23 iulie 2009

Versul original 36.4 liniştea-şi face cuib



Versul din mijloc este:


noapte de iarnă –

liniştea-şi face cuib

în sufletul meu


Tincuţa Horonceanu Bernevic (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Anonim) Steaua polara norocul

(Scoartza) amintirile ard

(Ioana Dinescu) un ciob de oglinda
(Ioana Dinescu) candelabrul cerului

(Karla) de niciunde luna
(Karla) luna aproape plina
(Karla) florile de pe cetini
(Karla) pe geamul inghetat flori si
(Karla) viforul fulgilor

(Mariko san) se naşte primăvara
(Mariko san) pace de-nceput de veac

(Glumetu) un pol al pamantului

O noapte de iarnă, după o ninsoare abundentă care s-a aşternut peste tot şi peste toate rotunjind în alb unanim conturul lucrurilor. O noapte în care moliciunea şi blîndeţea tăcerii se strecoară prin pereţi şi-şi găseşte cuib în sufletele noastre. Zăpada, cu puritatea ei, ne alină şi tihna-şi descopere uimită sălaş în inima noastră.


Liniştea-şi face cuib prindea o diferenţă (de la gerul iernii la tăcerea ei) şi schimba registrul vitregiei, tăcerea iernii înzăpezite îmblînzea sufletul, îl potolea şi îi confirma ospitalitatea. Ceea ce realizează şi: (Mariko san) pace de-nceput de veac.


În completările: (Anonim) Steaua polara norocul, (Ioana Dinescu) un ciob de oglinda (?), (Ioana Dinescu) candelabrul cerului, (Karla) de niciunde luna, (Karla) luna aproape plina, (Karla) florile de pe cetini, (Karla) pe geamul inghetat flori si, (Karla) viforul fulgilor prezenţa unor detalii ale nopţii sau iernii nu este convingătoare, în sufletul, primitor poate, nu se petrece nimic semnificativ.


(Glumetu) este prea abscons: un pol al pamantului între iarnă şi suflet pare ca o umbrelă pe o masă de disecţie.


Două completări încearcă să contrapună iernii un suflet autonom fără dependenţe meteo: (Scoartza) amintirile ard, (Mariko san) se naşte primăvara.



3 comentarii:

Ioana Dinescu spunea...

"un ciob de oglinda" trimite la basmul lui Andersen "Craiasa zapezii", in care personalitatea eroului principal se transforma - impietrindu-l, sau mai bine zis "insloindu-l" - in momentul in care oglinda fermecata se sparge iar un ciob ii patrunde acestuia in inima. Legatura intre atmosfera inghetata a noptii de iarna si "stimmung"-ul pe care aceasta il poate naste in suflet cred ca nu mai trebuie explicata. Linistea care se asterne in suflet este doar una dintre alternative. Posibile - si la fel de valabile - sunt insa multe alte stari de spirit.
Si ca sa merg cu "critica criticii" si mai departe: versul original mi se pare, prin faptul ca este prea explicit o descriere de stare emotionala, aproape fad si palid, fata de unele dintre completari. "pace de-nceput de veac" surprinde intr-adevar, dupa parerea mea, mult mai expresiv si mai plastic specificul emotiei. Este adevarat ca nu STIM cu precizie ce se petrece in sufletul primitor la vederea florilor de zapada de pe cetini sau de pe geamul inghetat, si nici atunci cand ridici ochii in sus ca sa privesti cerul instelat, dar putem cu usurinta BANUI. Ceea ce mi se pare mai aproape de spiritul haiku-ului decat declaratia explicita a linistii sau a oricarei alte stari.

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Am lipsit la... povestea asta. O s-o întreb pe nepoată-mea. Ai dreptate, dar, iată, sînt şi poveşti cu circulaţie deficitară. Trebuie să dai o notă ca să afle şi cei care au avut o copilărie mai puţin... fericită. Nu aşa bogată-n poveşti, vreau să spun.

Eu o să apăr totuşi originalul. Văd liniştea ca pe o fiinţă (acea trăsătură mirifică a iernii ipostaziată într-un copil neajutorat) care se ghemuieşte la sînul cuiva, care caută adăpost şi căldură într-un suflet generos.

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Acum îmi dau seama că am citit: îşi face cuib = se cuibăreşte = se ghemuieşte.