Ultimul vers este:
zgomotul străzii –
mereu port cu mine
un poem cu greieri
Gabriel Iordan-Dorobanţu (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Anonim) amintirile
(Ioana Dinescu) tacerea candelei
(Ioana Dinescu) pacea gradinii
(Ioana Dinescu) aparat surzitiv :)
(Ioana Dinescu) vata in urechi :)
Gradînd capacitatea completărilor de a stabili o unitate semnificativă între cele două părţi ale poemului, (Mariko san) solitudinea, amprenta banală a individualităţii, nu se poate întîlni nici măcar la infinit cu zgomotoul străzii. Nici (Anonim) amintirile nu-l intersectează.
În schimb, (Ioana Dinescu) aparat surzitiv şi (Ioana Dinescu) vata in urechi, la modul cel mai prozaic, pun degetul pe rană, iar (Ioana Dinescu) tacerea candelei şi (Ioana Dinescu) pacea gradinii, e adevărat, cam forţat, încearcă să dea o soluţie de contracarare.
Reuşită: (Mariko san) susur de izvor care găseşte antidotul nu într-o linişte atonă, ci în sonorităţi armonice.
În acelaşi sens, originalul are meritul unei complexităţi surpriză care îmbogăţeşte remediul, creînd greierilor o cutie de rezonanţă – poemul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu