duminică, 19 iulie 2009

Versul original 35.7 din ce în ce mai strident



Iată şi poemul în întregime:


Cer spre amiază –

din ce în ce mai strident

bătutul coasei


Şerban Codrin (inedit)


(Anonim) ornicul are ecou

(Mariko san) concert de percuţie la
(
Doru Emanuel) liniştea-ntreruptă de

(Ioana Dinescu) freamatul spicelor la

(Karla) soare si sudoare la
(Karla) pe toaca nadufului
(Karla) amutesc cosasii la


Pe măsură ce ziua se rotunjeşte şi soarele urcă spre amiaza locului, ce gîzele umplu cîmpul de zumzet şi ciocîrliile săgetează cerul cu trilurile lor, bătutul coasei devine tot mai insistent, mai des repetat, mai dizarmonic în concertul unanim al vieţii.


În ţesătura plină de armonii a însufleţirii de toate zilele, tot mai îndesat, se bat firele ţipătoare ale morţii.


Cînd n-au asemuit bătutul coasei cu un (Mariko san) concert de percuţie la, completările l-au văzut ca pe un ison al tic-tacului: (Anonim) ornicul are ecou sau ca pe un comutator al tăcerii: (Doru Emanuel) liniştea-ntreruptă de, (Karla) amutesc cosasii la.


Alte completări au notat năduşeala efortului: (Karla) soare si sudoare la şi, în consecinţă poate, ca o rimă la zăduf, o oarecare ciudă: (Karla) pe toaca nadufului.


O singură completare a luat în seamă şi reacţia lanului: (Ioana Dinescu) freamatul spicelor la.



Niciun comentariu: