Poemul întreg este:
Amărăciune
spre compasiune -
la cules pelin
Şerban Codrin (inedit)
(Anonim) pe campia uscata
(Karla) o mireasma dulce
(Karla) cu dintii scrasniti
(Karla) numai printre maracini
(Mariko san) sorbită de armindeni
(Ioana Dinescu) singur langa tintirim
Amărăciunea pendulează între gustul fierii şi al pelinului. Accentele suferinţei revendicative şi înrăite puse pe jale, chin şi necaz au cel mai adesea efectul hepatic al autoînveninării. Suferinţa poate fi însă înţeleasă şi ca o încercare şi cooptată ca o componentă firească şi decisivă a evoluţiei noastre sufleteşti. În acest ultim caz, ea devine mult mai apropiată de gustul dezirabil al pelinului care face pe de-o parte ca viaţa să nu ne fie fadă, iar pe de alta să ne simţim solidari cu lucrurile şi fiinţele acestei lumi care şi ele sînt încercate de dureri asemenea nouă.
Două dintre completări sînt înclinate spre prima accepţie a amărăciunii şi resimt culesul pelinului ca pe o penitenţă nemeritată: (Karla) cu dintii scrasniti, (Karla) numai printre maracini. Nici (Anonim) pe campia uscata şi (Ioana Dinescu) singur langa tintirim nu sînt departe de prima atitudine asociind culesului doar ariditatea sau sufeinţă morţii.
(Mariko san) sorbită de armindeni mediază între amărăciune şi pelin, simţind gustul amărui chiar şi în mlădiţele verzi, iar (Karla) converteşte de-a dreptul gustul care, se ştie, are componente odorate majore: o mireasma dulce.
Reîntorşi la original, putem observa că primele două versuri nu fac decît să confirme această firească înclinare a amărăciunii spre compasiune. Mila şi compasiunea îndulcesc în cele din urmă şi amarul nostru. Iar viaţa, care poate fi asemănată cu recoltarea voluntară a pelinului, nu ne mai pare fără rost. La cules de pelin capătă astfel un accent tonic, însufleţitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu