luni, 6 iulie 2009

Versul original 34.1 leşul unui cîine


Poemul cu ultimul vers este:


noaptea-nvierii –

în mijlocul şoselei

leşul unui cîine


Livia Ciupav (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Anonim) trandafirul strivit.
(Anonim) pata sangerie

(Karla) mii de licurici
(Karla) lumina sfanta

(Mariko san) accident mortal

(Glumetiu) sotii Ceausescu
(Glumetiu) securistii

(Ioana Dinescu) un mielut strivit
(Ioana Dinescu) un dric parasit
(Ioana Dinescu) balta cu luceferi
(Ioana Dinescu) un tarcovnic beat


Antiteza dintre sărbătoarea învierii şi leşul cîinelui pune-n lumină destinul unei civilizaţii. Şi poate neputinţa credinţei de a modela profilul spiritual al societăţii de consum. Adorăm învierea şi înălţarea la cer şi culcăm la pămînt şi strivim, din pură rutină rutieră, involuntar dar inevitabil, vieţuitoarele care ne taie calea. Zi de zi şi noapte de noapte, şoselele îşi iau tributul mortal. Şi nicio sărbătoare nu întrerupe ritualul profan.


În aceeaşi idee: (Mariko san) accident mortal (doar titlu de gazetă), (Anonim) pata sangerie, (Ioana Dinescu) un mielut strivit (ce-o căuta el în plină noapte pe şosea?), (Anonim) trandafirul strivit (delicat dar searbăd).


Alte completări au plasat procesiunea din noapte-nvierii în mijlocul şoselei: (Karla) mii de licurici, (Karla) lumina sfanta (mergea mai curînd pentru aterizarea unei farfurii zburătoare) – periculoasă opţiune! Dovadă? Au păţit-o şi (Glumetiu) sotii Ceausescu doar (Glumetiu) securistii rezistă încă.


O viziune uşor suprarealistă: (Ioana Dinescu) un dric parasit şi una care celebrează spiritul nopţii sfinte: (Ioana Dinescu) balta cu luceferi. Şi, în fine, o firească imagine a consecinţelor oricărei sărbători (şi prilejuri se găsesc berechet) la români: un tarcovnic beat.





Niciun comentariu: