Iată şi primul vers:
Viaţa la oraş –
de cînd nu am văzut
o stea căzătoare
Radu Patrichi (Stîlpi de felinar)
(Anonim) Cad flori de cires
(doina b) Sătul de oraş-
(doina b) Dorul de cătun-
(aserb) dorinţe stinse-
(Karla) Speologie -
(Karla) Nopti bacoviene -
(Monica Trif) cîte nopti de mai
(Mariko san) Departe de sat -
Există cel puţin trei motive pentru care cei de la oraş nu mai văd cerul, stelele neclintite sau pe cele căzătoare. Primul este haloul luminos provenit de la excesul opulent al iluminatului public şi al reclamelor – firmamentul este bruiat permanent de firmele care-şi fac publicitate. Al doilea este faptul că viaţa urbană este închisă şi ecranată între pereţii casei, ai clădirilor înalte care închid orizontul, ai feluritelor vehicole cu care omul e purtat de ici, colo. Al treilea, obişnuinţa de a nu mai ridica privirea către înalt, gest care ar putea părea caraghios în furnicarul uman şi care sigur te-ar predispune să fii izbit de concetăţenii grăbiţi sau de maşinile din trafic.
Autorul îşi exprimă cu simplitate regretul că viaţa sa şi a concitadinilor este lipsită de posibilitatea de a contempla ceea ce oferă firesc locurile de dincolo de aglomeraţiile urbane: cerul şi natura cu variaţia anotimpurilor sale şi reveriile încărcate de simbolismul lor mitic. Şi astfel, drastic sărăcită.
Cu alte cuvinte, o spun şi (Mariko san) Departe de sat -, (doina b) Sătul de oraş-, (doina b) Dorul de cătun-. Aceeaşi nostalgie este declanşată şi sub cireşul în floare: (Anonim) Cad flori de cires.
Motivul frustrării este găsit şi în (aserb) dorinţe stinse-, pasiunea subteranelor: (Karla) Speologie –, sau a unui lirism deprimat: (Karla) Nopti bacoviene –.
(Monica Trif) nu mai respectă kireji-ul dat şi nici sezonul stelelor căzătoare care e undeva spre sfîrşitul verii: cîte nopti de mai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu