Iată şi primul vers:
Pocneşte tîrziu
mobila de mahon –
sfîrşit de vară
Olimpia Brendea Desliu (Stîlpi de felinar)
(Mihnea Voicu Simandan) geamul de langa
(doina B) În odăi pocnind
(Kallya SIC) Vîntul dezbracă
(Doru Emanuel) stins lucitoare
(Doru Emanuel) în nuanţe brune
(rocsana) inocenta pierduta fiindu-mi pe
Pornind de la ultimul vers, putem merge pe un scenariu al unui moment de stază existenţială şi de rememorare nostalgică a tumultului trecut al verii. Pocnetul mobilei în încăperea tăcută, efect firesc al tensiunilor din lemn la schimbările climatice, provoacă o tresărire declanşatoare a fluxului memoriei. Sfîrşitul de vară în atingere cu mahonul face însă ca nostalgia să se amplifice către apusul unei epoci. N-am mai auzit de mult mobila pocnind, poate că materialele noi nu mai au acea încordare delicată, s-a pierdut însă şi acea dispoziţie de însingurare meditativă propice tresăririlor şi explorării molcome a trecutelor vremi. O remarcă pentru acel cuvînt care concentrează în el parcă întreaga nostalgie şi dă o indicaţie de tonalitate întregului poem – tîrziu. Cu o sugestie discretă de ireversibil.
Fără posibilităţi de tresărire adaosurile care localizează doar: (Mihnea Voicu Simandan) geamul de langa, precizează: (Doru Emanuel) în nuanţe brune, se lamentează: (Karla) Tarziu sfarseste, (Mariko san) Nu mai luceşte, (rocsana) inocenta pierduta fiindu-mi pe. O situare mai insolită a mobilei face (Kallya SIC) Vîntul dezbracă care vorbeşte, cred, de mobila scoasă în stradă, în curte, în cîmp.
(Doru Emanuel) stins lucitoare surprinde, de data asta în surdină, aceeaşi dispoziţie sufletească de faţă cu lucrurile care apun cu o demnitate fanată. Iar (doina B) În odăi pocnind evocă aceeaşi atmosferă ca originalul, adăugînd încă o scăpărare în putregaiul amintirilor: amnarul odăilor pe cremenea mahonului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu