Ultimul vers încheie poemul aşa:
păpădie-n vânt –
cum se agaţă de ea
o mămăruţă!
Pop Anghel (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Mariko san) o mămăruţă
(Doina) un funigel alb
(Doina) toată sămânţa
(Doina) dorinţa de zbor
(mvs) tinereţea mea
(Sorin) rasul pruncilor
(Ioana Dinescu) viata-n samanta
(Anonim) ultima raza
(Anonim) splendoarea verii
(Karla) un fluture alb
(Karla) ochii batului
(Karla) mireasma de camp
(Karla) un nour spre cer
(Karla) bastonul bunicii
(anisoara) speranţa
Cu ocazia asta am mai învăţat un cuvînt – mămăruţă. O imagine de o desăvîrşită delicateţe: o gîză minusculă coborînd cu paraşuta sau evoluînd cu parapanta unei seminţe de păpădie. Cuvintele se agaţă, în asemenea circumstanţe, arată mai curînd o prindere nesigură de ultimă instanţă cu un fel de speranţa deznădădjduită.
(Mariko san) a căzut peste original: o mămăruţă, dar şi (Doina) un funigel alb, (Karla) un fluture alb, (Anonim) ultima raza găsesc păpădiei ataşamente la fel de fragile.
Părăsind concretul pentru abstractizări sentimentale: (Doina) dorinţa de zbor, (mvs) tinereţea mea, (Anonim) splendoarea verii sau generalizări logice: (Doina) toată sămânţa, (Ioana Dinescu), viata-n samanta.
Alte atracţii mai bizare ar fi: (Karla) ochii baiatului, (Karla) mireasma de camp, (Karla) un nour spre cer, (Karla) bastonul bunicii (într-adevăr o culme a împiedicării!)
Preferatele mele: (Sorin) rasul pruncilor, (anisoara) speranţa (în ciuda cuvîntului abstract, aici pare doar un elan, un zvîcnet).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu