Se afișează postările cu eticheta originalul s 45. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta originalul s 45. Afișați toate postările

duminică, 15 noiembrie 2009

Versul original 45.7 Un singur vultur



Primul vers al poemului este:


Un singur vultur

conturează liniştea –

aproape seară


Eduard Ţară (OGLINDIRI)


(anisoara) şir de mesteceni
(
Sorin) malul lacului

(Mariko san) fumul din hornuri

Zborul planat al vulturului conturează liniştea şi la propriu, prin evoluţia în cercuri, şi la figurat, evidenţiind-o, punînd-o în relief prin mişcarea largă, maiestuoasă şi neauzită. Dîndu-i relief, dinamism, palpit. O strofă dintr-un poem blagian, care, întîmplător, poartă un titlu omonim cu numele autorului acestui haiku, subliniază şi ea măreţia tăcută şi emblematică a vulturului în zbor:


Ţara şi-a-mpins hotarele
toate până în cer.
Pajuri rotesc - minutare în veşnicul ceas -
peste câmp şi oier.

(Ţară)


Remarcabil este faptul că liniştea este subliniată şi prin momentul evocat, înserarea, cînd toate ale firii se liniştesc şi ultimele gesturi sînt făcute şi ele într-o stare de reculegere, care pare să dubleze, ca un ecou, amploarea şi rotunjimea ritualului celest.


Completările au găsit şi ele elemente reprezentative pentru a da contur liniştii: (anisoara) şir de mesteceni, prin maiestatea şi fragilitatea lor, sau: (Sorin) malul lacului, prin calmul apei şi rotunjimea presupuse. (Mariko san) fumul din hornuri, în consonanţă cu atmosfera domoală a înserării, dă un contur suplimentar liniştii, devenită un ritual de ofrandă şi comunicare cu înaltul.



vineri, 13 noiembrie 2009

Versul original 45.6 tatăl, fiul şi-un topor


Întreg poemul este:


pădure albă –

tatăl, fiul şi-un topor

îşi aleg bradul


Jules Cohn Botea (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Anonim) stelele inghetate
(
mvs) foşnetul iernii

(Mariko san) corbii simţind crivăţul
(
Sorin) doua blonde tremurand*

*e vorba de un banc (misogin):
"Doua blonde cautau prin padure un brad de Craciun. Dupa o zi intreaga de stat in frig, una dintre ele ii spune celeilalte:
- Auzi, n-ar fi mai bine sa luam unul asa, fara globuri?"

(Doina) doar acum pădurarii
(
Doina) fii pădurarului...
(Doina) copiii necăjiţi nu..

(Karla) fulgi de nea printre cetini-
(Karla) petalele de omat

(anisoara) pentru sfat, bufniţele

Remarcabilă calchierea versului median pe finalul (acum doar al bradului) oricărei rugăciuni care aminteşte de numele tatălui, fiului şi al sfîntului duh. Fapta pare a avea astfel un relief negativ, duhul ei fiind toporul crimei.


Alegerea bradului este făcută după caz, ca brad de împodobit: (Doina) doar acum pădurarii, (Doina) fii pădurarului..., (Doina) copiii necăjiţi nu..., (Sorin) doua blonde tremurand* sau ca loc de popas pentru: (Anonim) stelele inghetate, (Mariko san) corbii simţind crivăţul, (Karla fulgi) de nea printre cetini -, (anisoara) pentru sfat, bufniţele.


Nu se leagă: (mvs) foşnetul(?) iernii, (Karla) petalele de omat (şi metaforele au o limită).





Versul original 45.5 o mămăruţă



Ultimul vers încheie poemul aşa:


păpădie-n vânt –

cum se agaţă de ea

o mămăruţă!


Pop Anghel (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Mariko san) o mămăruţă

(Doina) un funigel alb
(
Doina) toată sămânţa
(
Doina) dorinţa de zbor
(
mvs) tinereţea mea

(Sorin) rasul pruncilor

(Ioana Dinescu) viata-n samanta

(Anonim) ultima raza
(Anonim) splendoarea verii

(Karla) un fluture alb
(Karla) ochii batului
(Karla) mireasma de camp
(Karla) un nour spre cer
(Karla) bastonul bunicii

(anisoara) speranţa


Cu ocazia asta am mai învăţat un cuvînt – mămăruţă. O imagine de o desăvîrşită delicateţe: o gîză minusculă coborînd cu paraşuta sau evoluînd cu parapanta unei seminţe de păpădie. Cuvintele se agaţă, în asemenea circumstanţe, arată mai curînd o prindere nesigură de ultimă instanţă cu un fel de speranţa deznădădjduită.


(Mariko san) a căzut peste original: o mămăruţă, dar şi (Doina) un funigel alb, (Karla) un fluture alb, (Anonim) ultima raza găsesc păpădiei ataşamente la fel de fragile.


Părăsind concretul pentru abstractizări sentimentale: (Doina) dorinţa de zbor, (mvs) tinereţea mea, (Anonim) splendoarea verii sau generalizări logice: (Doina) toată sămânţa, (Ioana Dinescu), viata-n samanta.


Alte atracţii mai bizare ar fi: (Karla) ochii baiatului, (Karla) mireasma de camp, (Karla) un nour spre cer, (Karla) bastonul bunicii (într-adevăr o culme a împiedicării!)


Preferatele mele: (
Sorin) rasul pruncilor, (anisoara) speranţa (în ciuda cuvîntului abstract, aici pare doar un elan, un zvîcnet).







miercuri, 11 noiembrie 2009

Versul original 45.3 lebăda neagră


Ultimul vers al poemului este:


Căutînd ceva

se-adînceşte-n lună –

lebăda neagră


Eduard Ţară (OGLINDIRI)


(Anonim) in penumbre

(Karla) ascult cum piere
(Karla) sfarsind in bezna
(Karla) disparand in val
(Karla) oglinda apei
(Karla) pana unde?

(mvs) lumina nopţii

(Sorin) liliac flamand

(Ioana Dinescu) vrajitoarea-n zbor
(Ioana Dinescu) puiul de buha
(Ioana Dinescu) somnambulul

(Doina) un peşte flămând
(
Doina) numai o perlă
(
Doina) lebăda pe lac

(Mariko san) misterul nopţii


Kireji, venind după două versuri în care nu sîntem deloc lămuriţi cine-i agentul căutării, ar trimite destul de firesc la intenţia de a-l căuta, găsi şi numi. Mai ales că, în mod ciudat, în tentativa sa, el se-adînceşte-n lună.


Lebăda neagră vine şi aşteptat, lămurind, odată cu gestul care, fără vreun agent determinat, rămăsese-n suspensie, şi faptul că luna în care ea se adînceşte e doar cea oglindită în lac, şi neaşteptat prin contrastul lebedei cu argintul lunii.


Cîteva completări însă au lăsat în coadă de peşte agentul şi au adăugat doar detalii puţin semnificative: (Anonim) in penumbre sau consecinţe ale primului fapt: (Karla) disparand in val, (Karla) sfarsind in bezna, (Karla) ascult cum piere, în timp ce una singură şi-a arătat printr-o interogaţie nelămurirea: (Karla) pana unde?


Pentru căutători agentul a fost ghicit, după locul în care a fost presupusă luna, pe cer sau în lac, drept: un (Sorin) liliac flamand, (Doina) un peşte flămând, (Ioana Dinescu) puiul de buha, (Ioana Dinescu) somnambulul, (Doina) lebăda pe lac, (Ioana Dinescu) vrajitoarea-n zbor (o soluţie ingenioasă şi hazlie, şi mitică).


Mai greu de acceptat: (Doina) numai o perlă (o formulare cam încîlcită), (Karla) oglinda apei (mai degrabă luna-n oglinda apei), (mvs) lumina nopţii (lumina e emanată de lună, e a ei deci şi nu a nopţii).


Deşi nu numeşte agentul căutării, (Mariko san) misterul nopţii pare să determine ce găseşte cătutătorul nenumit adîncindu-se-n lună.



Versul original 45.2 nici o notă schimbată în



Tot poemul este:


pe ultimul drum –

nici o notă schimbată în

cântecul mierlei


Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Doina) nici o notă de jale
(
Doina) aceiaşi partitură...
(
Doina) nu imi regăsesc plânsul...

(Mariko san) mansuetudine doar

(Karla) generatiile trec
(Karla) un "ramas bun" inlacrimat

(mvs) se aşterne noaptea

(Ioana Dinescu) aceeasi bucurie
(
Sorin) acorduri neschimbate

Prodigios prin nuanţe cîntecul mierlei! De la reproşul aproape direct pentru indiferenţă: (Doina) nu imi regăsesc plânsul..., (Doina) nici o notă de jale, pînă la convingerea că şi ea participă la suferinţa pierderii: (Karla) un "ramas bun" inlacrimat, (mvs) se aşterne noaptea (lipseşte în), e loc şi pentru blîndeţe, înţelegere, milă: (Mariko san) mansuetudine doar (un cuvînt nefiresc de „preţios” pentru un haiku), cît şi pentru sfidare: (Ioana Dinescu) aceeasi bucurie (şi aici lipseşte în).


(Karla) generatiile trec – n-o prea pricep nici măcar aforistic în legătură cu mierla.


Variaţii pe tema originalului: (Doina) aceiaşi partitură..., (Sorin) acorduri neschimbate, dar cu acelaşi în lipsă pentru a face o sintagmă coerentă cu versul următor.


Meritul originalului este folosirea unei cunoscute formule colocviale – nicio notă schimbată -, formulă uzuală cu aplicaţie dincolo de aria muzicii, care atestă, fără să acuze totuşi, o identitate netulburată a prestaţiei mierlei. Deşi, altfel vorbind, frizează nepăsarea, lipsa compasiunii sau, cel puţin, paralelismul universului uman cu cel al vietăţilor din preajmă.




marți, 10 noiembrie 2009

Versul original 45.1 noaptea când sunt libere



Versul din mijloc este:


de la bar mă-ntorc

noaptea când sunt libere

cele trei cărări


Dan Norea (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Mariko-san) când vor fi pietruite
(Mariko-san) când nu va fi nimeni
(
Doina) când trei luni luminează
(
Doina) cu umbrele mele pe...
(
Doina) care-o fi spre casă din..
(
Doina) treaz; de când trei becuri pe
(
Sorin) numai de sunt libere

(Anonim) calcand in buiestru pe

(Karla) hac! prea seamana toate

(Karla) pe care s-o apuc din
(Karla) doar latraturi pe toate
(Karla) nu imi sunt indeajuns

(mvs) nu-mi mai aduc aminte de


Şarmul poemului este jocul de cuvinte. Mersul pe trei cărări este bine valorizat ca o probă aproape odiseică. Ca să fim înţelegători cu darul beţiei, ni se explică pe îndelete situaţia delicată a celui care vrea să se întoarcă acasă: întîrzierea la băutură este doar precauţie, întoarcerea e dificilă şi, avînd în vedere că se face pe trei cărări deodată, abia noaptea, cînd traficul s-a domolit, se eliberează toate.


(Sorin) explicitează drastic: numai de sunt libere.


Alte completări pun condiţii mai pragmatic-prozaice revenirii la domiciliu: (Mariko-san) când vor fi pietruite, (Mariko-san) când nu va fi nimeni, condiţii pe care Doina le relativizează empatizînd cu mentalitatea suprarealistă a celui cherchelit: (Doina) când trei luni luminează, (Doina) cu umbrele mele pe..., (Doina) care-o fi spre casă din...,(Doina) treaz; de când trei becuri pe.


Unora, cărările multiplicate le par nesigur şi le pun probleme de orientare: (Karla) doar latraturi pe toate, (Karla) hac! prea seamana toate, (Karla) pe care s-o apuc din, de-i apucă ameţeala: (Anonim) calcand in buiestru pe (Karla) nu imi sunt indeajuns, (
mvs) nu-mi mai aduc aminte de...