Primul vers al poemului este:
Un singur vultur
conturează liniştea –
aproape seară
Eduard Ţară (OGLINDIRI)
(anisoara) şir de mesteceni
(Sorin) malul lacului
(Mariko san) fumul din hornuri
Zborul planat al vulturului conturează liniştea şi la propriu, prin evoluţia în cercuri, şi la figurat, evidenţiind-o, punînd-o în relief prin mişcarea largă, maiestuoasă şi neauzită. Dîndu-i relief, dinamism, palpit. O strofă dintr-un poem blagian, care, întîmplător, poartă un titlu omonim cu numele autorului acestui haiku, subliniază şi ea măreţia tăcută şi emblematică a vulturului în zbor:
Ţara şi-a-mpins hotarele
toate până în cer.
Pajuri rotesc - minutare în veşnicul ceas -
peste câmp şi oier.
(Ţară)
Remarcabil este faptul că liniştea este subliniată şi prin momentul evocat, înserarea, cînd toate ale firii se liniştesc şi ultimele gesturi sînt făcute şi ele într-o stare de reculegere, care pare să dubleze, ca un ecou, amploarea şi rotunjimea ritualului celest.
Completările au găsit şi ele elemente reprezentative pentru a da contur liniştii: (anisoara) şir de mesteceni, prin maiestatea şi fragilitatea lor, sau: (Sorin) malul lacului, prin calmul apei şi rotunjimea presupuse. (Mariko san) fumul din hornuri, în consonanţă cu atmosfera domoală a înserării, dă un contur suplimentar liniştii, devenită un ritual de ofrandă şi comunicare cu înaltul.
