Tot poemul sună aşa:
sfârşit de toamnă –
înroşind asfaltul ud
soarele-n amurg
Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Anonim) frunzele alai urmand
(Karla) cu gandul dus privind la
(Doina) inroşind orizontul...toată zarea
(Doina) ascuns după norii gri...
(Doina) bătrân in tindă privind...
(Ioana Dinescu) dovleacul e mai singur ca
Chiar dacă oraşul este văduvit de contactul direct şi multiplu cu natura, nu se poate să nu vezi, e adevărat mai rar şi mai puţine, şi imagini în care povestea luminii-n amurg se spovedeşte fără reţineri. Asfaltul are şi el virtuţi de oglindire şi nuanţe nebănuite de reflexie. Chiar dacă eşti închis între ziduri şi betoane şi frunzele pomilor, atîţia cîţi sînt, s-au scuturat de mult, strada udă după ploaie se mai îmbujorează la apus de soare. Şi anotimpurile, şi amurgurile mai pot avea culoare dacă nu uiţi să le priveşti. Ce este, ce simbolizează isprava soarelui şi acea roşeaţă întinsă pe asfalt este treaba fiecăruia.
Completările au adăugat soarelui scăpătînd: (Anonim) frunzele alai urmand, culoare: (Doina) inroşind orizontul...toată zarea, spectatori: (Doina) bătrân in tindă privind..., (Karla) cu gandul dus privind la sau un paravan discret: (Doina) ascuns după norii gri...
Original, două singurătăţi faţă-n faţă: (Ioana Dinescu) dovleacul e mai singur ca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu