Versul original 40.7 înroşind asfaltul ud

Tot poemul sună aşa:

sfârşit de toamnă –

înroşind asfaltul ud

soarele-n amurg

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Anonim) frunzele alai urmand

(Karla) cu gandul dus privind la
(Doina) inroşind orizontul...toată zarea
(Doina) ascuns după norii gri...
(Doina) bătrân in tindă privind...

(Ioana Dinescu) dovleacul e mai singur ca

Chiar dacă oraşul este văduvit de contactul direct şi multiplu cu natura, nu se poate să nu vezi, e adevărat mai rar şi mai puţine, şi imagini în care povestea luminii-n amurg se spovedeşte fără reţineri. Asfaltul are şi el virtuţi de oglindire şi nuanţe nebănuite de reflexie. Chiar dacă eşti închis între ziduri şi betoane şi frunzele pomilor, atîţia cîţi sînt, s-au scuturat de mult, strada udă după ploaie se mai îmbujorează la apus de soare. Şi anotimpurile, şi amurgurile mai pot avea culoare dacă nu uiţi să le priveşti. Ce este, ce simbolizează isprava soarelui şi acea roşeaţă întinsă pe asfalt este treaba fiecăruia.

Completările au adăugat soarelui scăpătînd: (Anonim) frunzele alai urmand, culoare: (Doina) inroşind orizontul...toată zarea, spectatori: (Doina) bătrân in tindă privind..., (Karla) cu gandul dus privind la sau un paravan discret: (Doina) ascuns după norii gri...

Original, două singurătăţi faţă-n faţă: (Ioana Dinescu) dovleacul e mai singur ca.

Versul original 40.5 prima brumă

Versul din mijloc este:

lună subţire –

în puful gutuilor

prima brumă

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Acidor) galben amarui

(Doina) primă brumă
(Doina) prins un funigel...
(Doina) bucăţi de soare...
(Doina) dormind aroma...
(anisoara) picături de rouă.

(Monica Trif) urme de gheata

(Ioana Dinescu) se-ascunde frigul
(Ioana Dinescu) argintul brumei
(Ioana Dinescu) se simte iarna

(Mariko san) ascunsă-i vara

(Mariko san) sclipeşte bruma

(Karla) culcusul brumei

Totul e subţire, toarta ca de cercel a lunii, puful delicat al gutuilor, cristalele fine de zăpadă depuse pe înfrigurarea lui. Bruma te uimeşte prin mai nimicul ei atît de amplu şi universal întins ca un fard pe faţa lumii. Prin hărnicie şi migală. Prin graţie şi gingăşie. Evident, prima brumă trebuia să beneficieze de un cadru pe măsură.

Cu felurite nuanţe, (Doina) primă brumă este modelul şi pentru: (anisoara) picături de rouă, (Monica Trif) urme de gheata, (Ioana Dinescu) se-ascunde frigul, (Ioana Dinescu) argintul brumei, (Ioana Dinescu) se simte iarna, (Mariko san) sclipeşte bruma, (Karla) culcusul brumei.

Luna subţire n-a sugerat tuturor bruma. Cîteva completări au simţit mai curînd valoarea văratecă ascunsă în fructul de o consistenţă aproape lemnoasă: (Acidor) galben amarui, (Doina) bucăţi de soare..., (Doina) dormind aroma..., (Mariko san) ascunsă-i vara.

Una singură a mizat pe o asociere la fel de graţioasă: (Doina) prins un funigel...

Versul original 40.4 altă pisică

Iată şi ultimul vers:

sub clar de lună

aceeaşi melodie –

altă pisică

Henriette Berge (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Sorin) alti indragostiti

(Mariko san) noi tot aceeaşi
(Mariko san) doar noi ne-am schimbat
(Mariko san) altă cucuvea

(Ioana Dinescu) doar greierii-s altii

(Doina) altă haită
(Doina) vechiul patefon...
(Doina) toaca; la denii....
(Doina) pe acoperiş...
(anisoara) alt instrumentist.

(Monica Trif) o broasca mai putin

(Karla) de cand e lumea

Tema este veche şi universală, o găsiţi şi în poemul lui Blaga, Giordano Bruno cîntă balada permanenţei şi-a schimbării, din care citez doar o strofă:

E acelaşi, nu-s aceleaşi.

E acelaşi unic soare
albul inului sorbind.
Să întindă pînza-n iarbă
fete - alte sînt la rînd.

Poemul care ne interesează aici, cu apropoul său erotic bine plasat în ultimul vers, este un senryu. Clarul de lună, care ne pregătea pentru cine ştie ce graţioasă idilă, este doar cadrul consacrat pentru pisica în rut, iar melodia doar miorlăială seducătoare (şi iritantă pentru cel ce-ar vrea să doarmă). Tema repetiţiei trimite totul în statistică – nimic nu-i nou... (nici măcar) sub lună! Altă pisică poate fi însă şi o aluzie mai puţin onorantă pentru specia noastră.

Nu au mizat pe contrast, pierzînd tensiunea şi hazul: (Doina) vechiul patefon..., (Doina) toaca; la denii..., (Doina) pe acoperiş..., (Karla) de cand e lumea, (Monica Trif) o broasca mai putin, (Mariko san) noi tot aceeaşi.

Au simţit că repetiţia, ca să nu devină monotonie, cere schimbarea actorilor şi, bineînţeles, menţionarea ei: (Sorin) alti indragostiti, (Mariko san) altă cucuvea, (Ioana Dinescu) doar greierii-s altii, (Doina) altă haită, (anisoara) alt instrumentist, (Mariko san) doar noi ne-am schimbat.

Versul original 40.3 copaci fără nume

Tot poemul este:

noapte cu brumă –

copaci fără nume

străjuiesc luna

Muntean Flavia (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Anonim) fumurile din hornuri
(Doina) statuile pe alei
(Doina) negrul ciorilor din cuib...
(Doina) gânduri dincolo de zid---
(Doina) fiorii nopţii albe...

(Ioana Dinescu) plopii din parcul pustiu

(Mariko san) felinarele oarbe
(anisoara) albe crizanteme

(Mariko san) vârfuri argintii de brad

Într-o noapte cu brumă, dintr-o dată albul devine unanim, motiv pentru care copacii, şi-aşa goi, îşi pierd numele, identitatea. Imperiul brumei nu mai admite decît străjeri anonimi care străjuiesc o regină la fel de argintie.

Copaci fără nume amplifică efectul brumei pînă la paroxism, (Mariko san) vârfuri argintii de brad e în ton cu această culminaţie. (Anonim) fumurile din hornuri, (Ioana Dinescu) plopii din parcul pustiu, (Mariko san) felinarele oarbe păstrează doar un vector de zvelteţe al strajei, pierzînd legătura cu bruma. Iar (Doina) statuile pe alei rămîn doar cu ideea de pustietate a nopţii brumate. În schimb, (anisoara) albe crizanteme, crizantemele n-au statura unor străjeri pe măsura lunii.

(Doina) gânduri dincolo de zid---, (Doina) fiorii nopţii albe... introduc indiscret simţiri care trebuie doar să se întrezărească din peisajul evocat. (Doina) negrul ciorilor din cuib..., ciorile, invizibile totuşi, n-au nicio şansă de a fi primite în rîndul străjerilor.

Versul original 40.2 doi măgari trag de soare

Poemul în întregime este:

în vârf de munte

doi măgari trag de soare –

sfârşit de vară

Oana Bold (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Scoartza) mult prea devreme

(Anonim) floarea de colt tremura
(Doina) oi coborând din soare,
(Doina) curcubeul în frunze....
(Doina) lupii stăpâni la stână.....
(Doina) nimeni,doar ecou spre văi...

(Anonim) bucium în agonie

(Mariko san) ceaţa din zori de-argint-

Genul acesta de imagini (multe asemenea potriviri întîmplătoare sau înscenate le primim ca fotografii ciudate pe internet) poate fi extrem de sugestiv. Un moment şi un unghi favorabil, într-un amurg cu soarele la orizont, poate pune măgarii, ridicaţi simbolic pe piedestalul muntelui, în postura de vîrcolaci care vor să sfîşie soarele. Şi, cum măgarii sînt tare îndărătnici, soarele-şi va da sfîrşitul şi gata vara. E o schiţă mitică ad-hoc: cum s-a sfîrşit vara anul ăsta. Pentru că la munte sfîrşitul verii e oricum foarte abrupt.

Fără violenţa pseudomitică a originalului, completările chibzuiesc cu regret: (Scoartza) mult prea devreme, se lamentează lacrimogen: (Anonim) floarea de colt tremura, (Anonim) bucium în agonie, au revelaţii decorative: (Doina) curcubeul în frunze..., (Mariko san) ceaţa din zori de-argint – sau închipuie scenarii ale părăsirii şi pustietăţii: (Doina) lupii stăpâni la stână..., (Doina) nimeni, doar ecou spre văi...

O imagine interesantă: (Doina) oi coborând din soare.

Versul original 40.1 bariera

Întreg poemul este:

bariera –

o fetiţă-mi întinde

coşul cu mure

Livia Ciupav (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Ioana Dinescu) caut zmeura - ...:)
(Ioana Dinescu) tablou de Tonitza -

(Anonim) Ochi rotunzi,negri-
(Doina) Peronul haltei-
(Doina) deznădejde-n ochi
(Doina) la cotitură...
(Doina) cerşind din priviri...

Un gest curent în multe zone din România, unde copiii încearcă să cîştige un ban oferind, de obicei, celor în trecere fructe de pădure. Poemul de faţă, găseşte însă un cuvînt cheie cu care gestul de a întinde, un sinonim foarte delicat pentru a oferi, este pus în valoare – bariera. Bariera este, în mod obişnuit, un obstacol, un mod de a despărţi două zone. În cazul de faţă însă, ea este o şansă nebănuită de a restabili o legătură. Oprirea neaşteptată la barieră înseamnă a lua contact (pentru unii a-l relua), chiar şi în acest fel mediat, cu o anume prospeţime barată de viaţa obişnuită a celor ce gonesc pe şosele pentru a ajunge dintr-un oraş în altul. La barieră, li se oferă cu delicateţe, prin mîinile unui copil, nu doar un coşuleţ cu mure, ci şi invitaţia de a-şi aminti de pădure, de acel aer de libertate şi împlinire pe care-l poţi resimţi în natură, de candoarea copilăriei.

Localizînd doar, (Doina) Peronul haltei - şi (Doina) la cotitură... pierd conotaţiile barierei. Aşa cum, (Doina) cerşind din priviri..., (Doina) deznădejde-n ochi explicitează ceea ce (Anonim) Ochi rotunzi, negri – (cu o frumoasă şi discretă simetrie cu murele) şi (Ioana Dinescu) tablou de Tonitza – doar sugerează.

Sigur că trebuie să existe şi cîrcotaşi: (Ioana Dinescu) caut zmeura - ...:)