Versul original 45.2 nici o notă schimbată în

Tot poemul este:

pe ultimul drum –

nici o notă schimbată în

cântecul mierlei

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Doina) nici o notă de jale
(Doina) aceiaşi partitură...
(Doina) nu imi regăsesc plânsul...

(Mariko san) mansuetudine doar

(Karla) generatiile trec
(Karla) un "ramas bun" inlacrimat

(mvs) se aşterne noaptea

(Ioana Dinescu) aceeasi bucurie
(Sorin) acorduri neschimbate

Prodigios prin nuanţe cîntecul mierlei! De la reproşul aproape direct pentru indiferenţă: (Doina) nu imi regăsesc plânsul..., (Doina) nici o notă de jale, pînă la convingerea că şi ea participă la suferinţa pierderii: (Karla) un "ramas bun" inlacrimat, (mvs) se aşterne noaptea (lipseşte în), e loc şi pentru blîndeţe, înţelegere, milă: (Mariko san) mansuetudine doar (un cuvînt nefiresc de „preţios” pentru un haiku), cît şi pentru sfidare: (Ioana Dinescu) aceeasi bucurie (şi aici lipseşte în).

(Karla) generatiile trec – n-o prea pricep nici măcar aforistic în legătură cu mierla.

Variaţii pe tema originalului: (Doina) aceiaşi partitură..., (Sorin) acorduri neschimbate, dar cu acelaşi în lipsă pentru a face o sintagmă coerentă cu versul următor.

Meritul originalului este folosirea unei cunoscute formule colocviale – nicio notă schimbată -, formulă uzuală cu aplicaţie dincolo de aria muzicii, care atestă, fără să acuze totuşi, o identitate netulburată a prestaţiei mierlei. Deşi, altfel vorbind, frizează nepăsarea, lipsa compasiunii sau, cel puţin, paralelismul universului uman cu cel al vietăţilor din preajmă.

Versul orginal 44.7 un steag fără ţară

Cu ultimul vers la locul lui, poemul este:

după furtună

atârnă epuizat

un steag fără ţară

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Doina) drapelul UE
(Doina) leagăn sub nuc
(Doina) cocoşul pe horn...
(Doina) braţ pe timonâ...

(Mariko-san) panoul promo

(Ioana Dinescu) un rest de umbrela
(Ioana Dinescu) barometrul
(Ioana Dinescu) indicatorul

(Sorin) un crampei de nor

(Mariko san) norul deşărtat

(Karla) un ram de cires
(Karla) doar un paianjan

(Thai) ciorapul pe sârmă

Originalul derutează simbolismul drapelului. O flamură era emblema unei ţări, a unei naţii, a unui grup adunat sub el pentru a apăra sau impune o cauză. Un steag se identifica aproape cu grupul şi era o denumire mai veche pentru o mică unitate militară. Steagul era mîndria grupului care îi dădea onorul şi îl apăra cu preţul vieţii. Pierderea steagului era echivalentă cu dezonoarea şi desfiinţarea unităţii care l-a pierdut. Simbolic vreau să spun. Simbolul nu deţine însă niciodată şi adevărul. În el se amestecă adevărul cu minciuna.

Un steag fără de ţară este deci aproape un nonsens simbolic. După furtună totuşi, steagul poate rămîne doar o zdreanţă decolorată care mărturiseşte doar vlăguirea, fără să mai păstreze vreo identitate. Şi, în felul ăsta, devine un alt fel de simbol, unul care-şi schimbă semnificaţia. Unul, aici, profund sincretic, căci în el sînt amestecate fără să le mai poţi distinge zdrenţuirea steagurilor extenuate de furtună cu istovirea zdrenţelor umane rămase după conflagraţie. Combatanţii, sleiţi în lupte fără sens, se întorc la vatră fără să mai aibă vreo cauză, ei înşişi steaguri jerpelite, fără ţară.

Osteneala de după furtuna a fost atribuită unor obiecte fîlfîitoare: (Doina) drapelul UE, (Thai) ciorapul pe sârmă (o viziune ironic-delicată), (Mariko-san) panoul promo sau unora mai mult ca sigur deteriorate: (Doina) leagăn sub nuc, (Doina) cocoşul pe horn..., (Doina) braţ pe timonă... (de ce doar cocoşul articulat?), (Karla) un ram de cires, (Ioana Dinescu) un rest de umbrela.

Mai interesante sînt cele care au funcţionat pînă la epuizare: (Ioana Dinescu) barometrul, (Ioana Dinescu) indicatorul, (Sorin) un crampei de nor, (Mariko san) norul deşărtat.

Premiantul este: (Karla) doar un paianjan, cu toată fragilitate lui, singurul supravieţuitor al dezastrului.

Versul original 44.5 şi-un preş întins la uscat

Versul din mijloc este:

două drapele

şi-un preş întins la uscat –

vânt de sărbătoare

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Doina) şi-un covor roşu, ros -
(Doina) şi-o mătură dosită-....
(Doina) rupte, la primărie-
(Doina) picături colorate...

(Mariko san) şi-un dans multicolor -

Autorul a comis un senryu. El a văzut imaginea într-un balcon. Locatarii, care, din exces de zel sau din porniri patriotice, arboraseră drapele-n sărbătoare (nu contează care), îşi spălaseră şi preşul. Vîntul nu făcea deosebire. El sărbătoarea una şi aceeaşi sărbătoare, a fîlfîirii, fără să discrimineze între preşuri şi steaguri. Ironia era obiectivă, alăturarea persifla drapelele, iar vîntul supralicita sărbătoarea pură a mişcării. De cele scrise-n calendar i se fîlfîia.

(Mariko san) şi-un dans multicolor – se pare că trece peste orice inadvertenţă şi e prinsă în vîltoarea sărbătorii. Poate şi (Doina) picături colorate...

Deşi, în alte completări, surprinde ponosirea: (Doina) rupte, la primărie -, „lustrul”: (Doina) şi-un covor roşu, ros -, fastul de faţadă: (Doina) şi-o mătură dosită – al sărbătorii.

Versul original 44.4 sărbătoreşte

Ultimul vers la locul lui este:

nu mă mai aflu-n

treabă – de-acum forfotesc

sărbătoreşte

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Doina) ca-n sărbătoare
(Doina) printre amintiri...
(Doina) printre CV-uri....
(Doina) viaţă boemă..

(Mariko san) cu hărnicie

(Karla) sa scriu haiku
(Karla) a nascut soata
(Karla) dublat,"pe bune"
(Karla) ca nu am unde!?

(Ioana Dinescu) ca in parlament
(Ioana Dinescu) ca pentru mine

Una din bolile comportamentale ale omului contemporan, care se autointitulează cu aplomb civilizat, este agitaţia sterilă. Nu poate sta locului, adoră activismul, roboteala, hărnicia tembelă, aflarea (importantă) în treabă. Boala se manifestă însă şi dincolo de acea parte a vieţii care-ţi cere (azi poate imperios) să fii în priză şi să funcţionezi. Agitaţia devine un mod de viaţă şi cotropeşte şi acea parte a vieţii care era rezervată odihnei, răgazului, refacerii. Strămoşul acestei agitaţii de divertisment este ceea ce mărturiseşte domnul din Petiţiune impiegatului:

“— Dacă nu te superi, încă un pahar...mi-e sete al dracului. Az-noapte am umblat forfota cu nişte prietini... Nici n-am dormit... Ştii...”

Nici sărbătoarea, care e adevărat a pendulat mai totdeauna între orgie şi tihna reculegerii, nu mai linişteşte pe nimeni şi a devenit un prilej suplimentar de neastîmpăr uşor isteric. Dacă activismul cu motivaţie profesională este perceput şi ca o corvoadă, sărbătoarea devine o revanşă pentru care e musai să te agiţi – o faci pentru tine (e adevărat, intrînd din nou în competiţie cu ceilalţi în magazine, la agenţii, pe drumurile aglomerate etc.). Ideea scoaterea fişei din priză nu mai e la modă. Tihna în lenea contemplativă nu se mai poartă. Sărbătoarea are aceeaşi deviză: cum să nu pierzi timpul mişunînd umăr la umăr cu ceilalţi.

Unele completări, luate de valul implicării şi seriozităţii au ţinut să motiveze forfoteala printr-un eveniment neaşteptat: (Karla) a nascut soata, (Karla) dublat,"pe bune" (o fi continuarea la naşterea din altă completarea anterioară?), (Karla) ca nu am unde!? (păi chiar ăsta e modelul şi poate fi aplicat şi-n bătătură), prin locul care se pretează şi contaminează: (Ioana Dinescu) ca in parlament, prin obligaţi imperioasă faţă de sine (care nu schimbă starea de alertă): (Ioana Dinescu) ca pentru mine, prin stilul de viaţă: (Mariko san) cu hărnicie, (Doina) viaţă boemă...

Cred că au folosit inadecvat sensul forfotelii: (Doina) printre amintiri..., (Doina) printre CV-uri... (?), (Karla) sa scriu haiku.

(Doina) ca-n sărbătoare, cu altă sintagmă spune acelaşi lucru ca originalul.

Versul original 41.1 palida lună

Ultimul vers este:

zori de zi pe lac –

un fir de ceaţă coase

palida lună

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Anonim) ceruri si ape

(Doina) spărtura din nori
(Doina) pâlcul de tresii...
(Doina) franjuri pe lună....
(Doina) cerul de maluri...

(Ioana Dinescu) luna de soare

(Mariko san) pleoapele broaştei

(Karla) luna-n asfintit

În zorii zilei, după o noapte de strălucire, paloarea lunii se accentuează. Şi un fir de ceaţă este numai bun să cîrpească luna pălită (de soare). Ce s-a întîmplat peste noapte? E treaba fiecăruia şi oricare e invitat să închipuie un scenariu mitic.

Ce mai poate să coasă un fir de ceaţă? Într-o campanie titanică: (Anonim) ceruri si ape, (Doina) cerul de maluri..., (Ioana Dinescu) luna de soare, gospodăreşte: (Doina) spărtura din nori, (Doina) franjuri pe lună..., (Doina) pâlcul de tresii..., cu puţină aplicaţie la chirurgie estetică: (Mariko san) pleoapele broaştei.

Ultima completare, un pic ambiguă, (Karla) luna-n asfintit, poate fi înţelească în mai multe feluri: la răsăritul soarelui luna-i la asfinţit, ceaţa o fixează în asfinţit, luna îşi dă sfîrşitul.

Versul original 40.7 înroşind asfaltul ud

Tot poemul sună aşa:

sfârşit de toamnă –

înroşind asfaltul ud

soarele-n amurg

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Anonim) frunzele alai urmand

(Karla) cu gandul dus privind la
(Doina) inroşind orizontul...toată zarea
(Doina) ascuns după norii gri...
(Doina) bătrân in tindă privind...

(Ioana Dinescu) dovleacul e mai singur ca

Chiar dacă oraşul este văduvit de contactul direct şi multiplu cu natura, nu se poate să nu vezi, e adevărat mai rar şi mai puţine, şi imagini în care povestea luminii-n amurg se spovedeşte fără reţineri. Asfaltul are şi el virtuţi de oglindire şi nuanţe nebănuite de reflexie. Chiar dacă eşti închis între ziduri şi betoane şi frunzele pomilor, atîţia cîţi sînt, s-au scuturat de mult, strada udă după ploaie se mai îmbujorează la apus de soare. Şi anotimpurile, şi amurgurile mai pot avea culoare dacă nu uiţi să le priveşti. Ce este, ce simbolizează isprava soarelui şi acea roşeaţă întinsă pe asfalt este treaba fiecăruia.

Completările au adăugat soarelui scăpătînd: (Anonim) frunzele alai urmand, culoare: (Doina) inroşind orizontul...toată zarea, spectatori: (Doina) bătrân in tindă privind..., (Karla) cu gandul dus privind la sau un paravan discret: (Doina) ascuns după norii gri...

Original, două singurătăţi faţă-n faţă: (Ioana Dinescu) dovleacul e mai singur ca.

Versul original 40.5 prima brumă

Versul din mijloc este:

lună subţire –

în puful gutuilor

prima brumă

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Acidor) galben amarui

(Doina) primă brumă
(Doina) prins un funigel...
(Doina) bucăţi de soare...
(Doina) dormind aroma...
(anisoara) picături de rouă.

(Monica Trif) urme de gheata

(Ioana Dinescu) se-ascunde frigul
(Ioana Dinescu) argintul brumei
(Ioana Dinescu) se simte iarna

(Mariko san) ascunsă-i vara

(Mariko san) sclipeşte bruma

(Karla) culcusul brumei

Totul e subţire, toarta ca de cercel a lunii, puful delicat al gutuilor, cristalele fine de zăpadă depuse pe înfrigurarea lui. Bruma te uimeşte prin mai nimicul ei atît de amplu şi universal întins ca un fard pe faţa lumii. Prin hărnicie şi migală. Prin graţie şi gingăşie. Evident, prima brumă trebuia să beneficieze de un cadru pe măsură.

Cu felurite nuanţe, (Doina) primă brumă este modelul şi pentru: (anisoara) picături de rouă, (Monica Trif) urme de gheata, (Ioana Dinescu) se-ascunde frigul, (Ioana Dinescu) argintul brumei, (Ioana Dinescu) se simte iarna, (Mariko san) sclipeşte bruma, (Karla) culcusul brumei.

Luna subţire n-a sugerat tuturor bruma. Cîteva completări au simţit mai curînd valoarea văratecă ascunsă în fructul de o consistenţă aproape lemnoasă: (Acidor) galben amarui, (Doina) bucăţi de soare..., (Doina) dormind aroma..., (Mariko san) ascunsă-i vara.

Una singură a mizat pe o asociere la fel de graţioasă: (Doina) prins un funigel...

Versul original 39.2 în plictisul verii o

Tot poemul sună aşa:

amiază sub nuc –

în plictisul verii o

muscă bâzâind

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Sorin) lângă ţoiul de ţuică
(Doina) in pânza de paianjen
(Doina) peste chelia tatei...
(Doina) hoitul ciorii descompus...
(Doina) umbra sâcâită de-o...

(Anonim) in umbra racoroasa

(Ioana Dinescu) hărnicindu-se, doar o
(anisoara) in cutia viorii

(gheorghe S) somnul speriat de o
(Mariko san) liniştea e spartă de-o

Vara, sub nuc – ce imagine mai aproape de desăvîrşirea unei linişti paradisiace?! Şi, prin contrast, ce poate fi mai sîcîitor decît insistenţa supărătoare a unei muşte nesuferite? Dar oare plictisul ar mai fi atît de savuros fără acest bîzîit care dă consistenţă tăcerii? Mai ales acum, cînd totul este doar amintire!

Cum era şi firesc, dar şi extrem de previzibil, completările au remarcat agasarea şi inconvenientele provocate de muscă: (Doina) peste chelia tatei..., (Doina) hoitul ciorii descompus..., (Doina) umbra sâcâită de-o..., (gheorghe S) somnul speriat de o, (Mariko san) liniştea e spartă de-o, cînd, n-au supralicitat pur şi simplu atmosfera plăcută de sub nuc: (Anonim) in umbra racoroasa, augmentată cu spirtoase: (Sorin) lângă ţoiul de ţuică.

Accentuînd cu discreţie obiectivitatea tabloului (niciun cuvînt nefăcînd aluzie la existenţa umană): (Doina) in pânza de paianjen (sigur aici ar trebui musca bîzîind, cu accent hotărît).

Schimbînd perspectiva, (Ioana Dinescu) priveşte empatic lucrurile: hărnicindu-se, doar o – musca îşi are rosturile sale şi n-are de unde şti că deranjează siesta omului. Acest doar subliniază diferenţa de dispoziţie şi încearcă s-o escamoteze îngăduitor.

În fine, uluitoare, cu plecăciuni din partea autorului, completarea Anişoarei: (anisoara) in cutia viorii. Fără comentarii. Sînt toate, glăsuind fără cuvinte, în cutie.

Versul original 35.1 la semafor tăcerea

Versul de la mijloc este:

noapte de ploaie –

la semafor tăcerea

îşi schimbă culoarea

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(aserb) soarele la răsărit

(Anonim) ochii tai cenusii

(Mariko san) fără martori lacul

(Ioana Dinescu) vitraliul ogivelor
(Ioana Dinescu) apele fantanilor
(Karla) o panza de apa

(Mariko san) doar farul din port

Noapte de ploaie vrea să accentueze ploaia neîntreruptă, fără răgaz care devine parcă însăşi urzeala nopţii. Întunericul, perdeaua de apă, caldarîmul ud şi în toată urbea nici ţipenie. Şi totuşi, la semafor, poate singura sursă de lumină a locului, fără să treacă vreun vehicol sau vreun om, jocul ritmic de lumini se reflectă ciudat pe asfalt, accentuînd parcă miraculos pustietatea.

(Mariko san) doar farul din port surprinde, la fel ca originalul, o sursă singuratică de lumină care pare să poarte un dialog mut cu ploaia şi întunericul.

Fără motiv totuşi, din moment ce e noapte, schimbarea culorilor în completările: (Mariko san) fără martori lacul, (Ioana Dinescu) vitraliul ogivelor, (Ioana Dinescu) apele fantanilor, (Karla) o panza de apa.

Mai motivate: (aserb) soarele la răsărit şi (Anonim) ochii tai cenusii (care evocă poate lumina interioară a emoţiei).