luni, 5 octombrie 2009

Versul original 41.1 palida lună



Ultimul vers este:


zori de zi pe lac –

un fir de ceaţă coase

palida lună


Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Anonim) ceruri si ape

(Doina) spărtura din nori
(
Doina) pâlcul de tresii...
(
Doina) franjuri pe lună....
(
Doina) cerul de maluri...

(Ioana Dinescu) luna de soare

(Mariko san) pleoapele broaştei

(Karla) luna-n asfintit


În zorii zilei, după o noapte de strălucire, paloarea lunii se accentuează. Şi un fir de ceaţă este numai bun să cîrpească luna pălită (de soare). Ce s-a întîmplat peste noapte? E treaba fiecăruia şi oricare e invitat să închipuie un scenariu mitic.


Ce mai poate să coasă un fir de ceaţă? Într-o campanie titanică: (Anonim) ceruri si ape, (Doina) cerul de maluri..., (Ioana Dinescu) luna de soare, gospodăreşte: (Doina) spărtura din nori, (Doina) franjuri pe lună..., (Doina) pâlcul de tresii..., cu puţină aplicaţie la chirurgie estetică: (Mariko san) pleoapele broaştei.


Ultima completare, un pic ambiguă, (Karla) luna-n asfintit, poate fi înţelească în mai multe feluri: la răsăritul soarelui luna-i la asfinţit, ceaţa o fixează în asfinţit, luna îşi dă sfîrşitul.






2 comentarii:

Mariko san spunea...

De curând a apărut o carte drăguţă - "Rugăciunea broaştei" de Anthony de Mello. Redau un fragment din carte :

"Intr-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Incercările lui de a ignora sunetele dizgraţioase s-au dovedit inutile, asa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră:
- Tăcere! Imi fac rugăciunile!

Fratele Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru că sfântul să se poată ruga în pace. In mintea lui Bruno a apărut insă o indoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare:
- Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi?
- Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lasat mai prejos Bruno.

Dar vocea interioarã a insistat:
- De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu ştia, aşa că s-a decis să afle de ce. El a iesit la fereastră şi a strigat:
- Cântă!

Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însoţit cu veselie de toate broaştele din vecinãtate. Bruno a ascultat cu atenţie zgomotele şi şi-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistenţă, ele nu mai sunt supărătoare, ci dimpotrivă, îmbogăţesc tăcerea nopţii.
Dar şi broscuţelor,după un "concert" nocturn pe lac, în zori de zi le vine Moş Ene pe la gene sau un fir de ceaţă să le coasă pleoapele, astfel încât soarele să le găsească într-o dulce relaxare.
Şi, dacă sunt de genul feminin, de ce n-ar visa la o posibilă şi nedureroasă aplicaţie la chirurgia estetică ?

Zori de zi pe lac-
un fir de ceaţă coase
pleoapele broaştei

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Excelent! Un haiku, aşa cum se vede, are nevoie de un soclu înalt (aluzii la tradiţie, cultură care să sprijine intuiţia). Fără să bat cîmpii prea tare sper, o să folosesc un vers al lui Blaga: "ca un joc de iezi pe morminte înalte".