Tot poemul este:
ceaţă peste tot -
pescarul pe undeva
farul nicăieri
Elena Manta-Ciubotariu
(Anonim) o barcă fără catarg
(Anonim) oceanul pierdut in cer
(Ioana Dinescu) luntrea în derivă și
(Ioana Dinescu) paznicul caută,dar
(delcrimar) debusolat în larg şi
(Anonim) paznicul orbecae
(doina b) copii cu sindrom Down,
(doina b) un paznic cu felinar....
(Luca) Imi scriu testamentul caci
(Karla) se-aude-ncet un cantec
(Karla) ajutorul de unde?
(Karla) si in miezul noptii
(Karla) a aparut burnita
(Karla) se-aude-ncet sirena
Poemul surprinde starea de dezorientare a pescarului în ceaţă. Între pe undeva şi nicăieri, diferenţa pare nesemnificativă. Nedeterminarea, imprecizia, imposibilitatea de a stabili coordonatele şi reperele locului fac din undeva o certitudine atît de vagă încît tinde către nicăieri. Fără farul călăuzitor pescarul rătăcit este ca şi dispărut, topit în ceaţă. Poemul întreg simbolizează starea de derută şi descumpănire a omului lipsit de repere, care şi-a pierdut speranţa unei lumini.
O parte din completări, fără jocul de cuvinte din original, desemnează ca rătăcite, debusolate, avariate, fără speranţă: (Anonim) o barcă fără catarg, (Ioana Dinescu) luntrea în derivă și, (delcrimar) debusolat în larg şi, (doina b) copii cu sindrom Down, (Luca) Imi scriu testamentul caci. Se precizează ceea ce originalul doar sugerează. Altele accentueză năpasta cu detalii suplimentare: (Karla) ajutorul de unde?, (Karla) si in miezul noptii, (Karla) a aparut burnita.
Cîteva s-au orientat către paznicul care-şi caută, şi el, farul: (Ioana Dinescu) paznicul caută, dar, (Anonim) paznicul orbecae, (doina b) un paznic cu felinar...
În două completări, prin ceaţă răzbate totuşi un sunet, şi el estompat, care alină un pic neliniştea: (Karla) se-aude-ncet un cantec, (Karla) se-aude-ncet sirena.
Cea mai reuşită completare resimte confuzia totală, în care pînă şi reperele cele mai ferme se pierd într-o halucinaţie vizuală: (Anonim) oceanul pierdut in cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu