Tot poemul este:
Cu demnitate
în hainele vechi –
sperietoarea
Ştefan Gheorghe Theodoru (Stîlpi de felinar)
(aserb) zac moliile
(Anonim) batranul dascal.
(Anonim) muzicantul orb.
(Mariko san) bătrâna doamnă.
(Mariko san) sperietoarea.
(Mariko san) măturătorul.
(Ioana Dinescu) tranziția mea
(Ioana Dinescu) intelectualul
(Ioana Dinescu) întinde mâna
(Ioana Dinescu) doar anul e nou
(delcrimar) statuia din parc
(delcrimar) mortul din cosciug
(delcrimar) bradul în iarnă
(Ana Bezem) zac amintirile
(doina b) ovreiul telal*
*vânzător ambulant de haine vechi
(doina b) presar lavandă
(doina b) poza străbunei
(doina b) momîia din par
(Doru Emanuel) micul cerşetor
(Doru Emanuel) sperietoarea
Doru Emanuel) frăţiorul meu
(Anonim) Emanuel Dor,fratiorul meu
(Anonim) Ivan Turbinca
Există deja din primele două versuri un contrast evident între hainele vechi, dacă nu de-a dreptul ponosite, totuşi demodate, şi respectabilitatea persoanei care le poartă. În asemenea ţinută, demnitatea pare mai mult veleitarism jucat şi afişat: înţepeneală, scorţoşenie. Ultimul vers confirmă băţoşenia personajului, dar şi faptul că hainele “vechi” sînt mai curînd haine de aruncat. Dacă ne întoarcem acum către început, putem sesiza autoironia autorului: hainele sînt la fel de vechi ca şi persoana care le poartă, iar atitudinea ţeapănă e mai mult rigiditate şi anchiloză a bătrîneţii. Demnitatea reală a bătrînului este conştientizarea: vrînd-nevrînd, arată ca o sperietoare.
Au dat aceeaşi soluţie ca originalul (elaborată personal sau găsită în bibliografie?): (Mariko san) sperietoarea., (Doru Emanuel) sperietoarea, (doina b) momîia din par (pierzînd nuanţa ironică – de speriat).
Kirejiul fiind deja dat, trebuia respectat. N-au făcut-o, continuînd aceeaşi sintagmă pînă la completarea unei propoziţii: (aserb) zac moliile, (Ioana Dinescu) întinde mâna, (Ana Bezem) zac amintirile, (doina b) presar lavandă. Continuitatea în exprimare este şi una de idee, neaducînd nicio schimbare de planuri şi nicio noutate semnificativă.
Demnitatea în haine vechi a fost arborată (previzibil) şi de alte personaje vîrstnice sau de condiţie socială precară: (Anonim) batranul dascal., (Anonim) muzicantul orb., (Mariko san) bătrâna doamnă., (Mariko san) măturătorul., (Ioana Dinescu) intelectualul, (doina b) ovreiul telal, (doina b) poza străbunei, (Karla) batranul satului, (Doru Emanuel) micul cerşetor. Au mai fost desemnate ca demne/ţepene şi alte lucruri: (delcrimar) statuia din parc, (delcrimar) mortul din cosciug, (delcrimar) bradul în iarnă.
A surpins ironic o realitate socială cu ecouri depresive valabilă la toate vîrstele: (Ioana Dinescu) tranziția mea, (Ioana Dinescu) doar anul e nou. Iar Doru a sesizat cu înţelegere încîntarea aproape rituală a fratelui care poartă hainele vechi ca pe un fel de avansare la vîrsta simbolică a fratelui mai mare: Doru Emanuel) frăţiorul meu. Anonimul la post: (Anonim) Emanuel Dor,fratiorul meu, s-a văzut şi pe sine într-un personaj de poveste: (Anonim) Ivan Turbinca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu