miercuri, 23 septembrie 2009

Versul original 39.2 în plictisul verii o



Tot poemul sună aşa:


amiază sub nuc –

în plictisul verii o

muscă bâzâind


Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Sorin) lângă ţoiul de ţuică
(
Doina) in pânza de paianjen
(
Doina) peste chelia tatei...
(
Doina) hoitul ciorii descompus...
(
Doina) umbra sâcâită de-o...

(Anonim) in umbra racoroasa

(Ioana Dinescu) hărnicindu-se, doar o
(
anisoara) in cutia viorii

(gheorghe S) somnul speriat de o
(Mariko san) liniştea e spartă de-o


Vara, sub nuc – ce imagine mai aproape de desăvîrşirea unei linişti paradisiace?! Şi, prin contrast, ce poate fi mai sîcîitor decît insistenţa supărătoare a unei muşte nesuferite? Dar oare plictisul ar mai fi atît de savuros fără acest bîzîit care dă consistenţă tăcerii? Mai ales acum, cînd totul este doar amintire!


Cum era şi firesc, dar şi extrem de previzibil, completările au remarcat agasarea şi inconvenientele provocate de muscă: (Doina) peste chelia tatei..., (Doina) hoitul ciorii descompus..., (Doina) umbra sâcâită de-o..., (gheorghe S) somnul speriat de o, (Mariko san) liniştea e spartă de-o, cînd, n-au supralicitat pur şi simplu atmosfera plăcută de sub nuc: (Anonim) in umbra racoroasa, augmentată cu spirtoase: (Sorin) lângă ţoiul de ţuică.


Accentuînd cu discreţie obiectivitatea tabloului (niciun cuvînt nefăcînd aluzie la existenţa umană): (
Doina) in pânza de paianjen (sigur aici ar trebui musca bîzîind, cu accent hotărît).


Schimbînd perspectiva, (Ioana Dinescu) priveşte empatic lucrurile: hărnicindu-se, doar o – musca îşi are rosturile sale şi n-are de unde şti că deranjează siesta omului. Acest doar subliniază diferenţa de dispoziţie şi încearcă s-o escamoteze îngăduitor.


În fine, uluitoare, cu plecăciuni din partea autorului, completarea Anişoarei: (anisoara) in cutia viorii. Fără comentarii. Sînt toate, glăsuind fără cuvinte, în cutie.



Niciun comentariu: