Iată şi ultimul vers:
noapte fără somn –
doar greierii mai luptă
cu maneliştii
Gabriel Iordan-DOROBANŢU (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(anisoara) cu dorurile.
(Scoartza) s-alunge grijile.
(Elisabeta) vine iar toamna
(Doina) cu decibelii
(Doina) cu nişte broaşte....
(Doina) cu huhurezii...
(Doina) cu beţivanii....
(Doina) si alţi manelişti...
(Monica Trif) cu stelele
(Anonim) cu cainii ce latra
(Gheorghe S.) cu liniştea.
(Mariko san) c-un fluier duios
(Ioana Dinescu) cu cucul din ceas
Se-nţelege că autorul n-a putut să doarmă din cauza manelelor. Şi că insomnia a fost productivă: neputînd să doarmă, a avut revelaţia tristă că civilizaţia a luat-o razna, că, în afara greierilor, nimeni nu mai luptă cu metehnele ei care au pervertit gustul. Căci maneliştii nu sînt decît vîrful de lance al unei ofensive pe front larg: orgia de lumină a urbei a izgonit firmamentul plin de stele, decibelii daţi la maximum au acoperit sunetele discrete ale nopţii, nevoia permanentă de anturaj a anulat posibilitatea contemplării şi a meditaţiei, oferta îmbelşugată de distracţii consumiste hipnotizează şi face uitată bucuria reveriei. Este un fel de recunoaştere penitentă. Omul a pierdut partida, greierii însă, îşi continuă cu tenacitate cîntecul lor firav.
O parte din completări au minimalizat înţelesul cuvîntului luptă: (Doina) cu nişte broaşte..., (Doina) cu huhurezii..., (Monica Trif) cu stelele, (Anonim) cu cainii ce latra, (Gheorghe S.) cu liniştea, (Mariko san) c-un fluier duios, aici nu-i vorba de nicio luptă, toate cele enumerate fac parte organic din corul armonic al nopţii. Dacă intră în dialog, o fac contrapunctic.
Pe linia originalului, dar mai modeste: (Doina) cu decibelii, (Doina) cu beţivanii..., (Doina) si alţi manelişti... (care alţi?).
Duioase, fără detentă: (anisoara) cu dorurile, (Scoartza) s-alunge grijile, (Elisabeta) vine iar toamna (fără să lege sintagmatic cu versul anterior).
Şi iată şi o luptă decentă, onorantă, fără handicap: (Ioana Dinescu) cu cucul din ceas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu