Poemul întreg este:
iar primăvară –
aceeaşi tresărire
în om şi-n mugur
Vali Iancu (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Doina) un nou anotimp-
(Doina) rădăcini in lut-
(Doina) ţărâna mamă-
(Doina) seva lutului-
(elisabeta) E primavara -
(Anonim) Raza de soare
(elisabeta) Delta la apus -
(Teodora) La atingere
(elisabeta) Nuferi pe apa -
(elisabeta) Lumina lunii -
(Ioana Dinescu) ninge de Florii -
(Mariko san) Luna lui marte-
(Mariko san) Simţind furtuna-
(adam maria) raza de soare
Cheia şi resortul poemului este chiar cuvîntul cu care începe: iar, cuvînt care pune accentul pe eterna reîntoarcere a anotimpului, care poate fi resimţită ca o întoarcere dorită:
“Înc-o dată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.”
(Blaga)
sau ca în cunoscutele expresii ale nevrozei primăvăratece: nervi de primăvară (Bacovia) sau întunecatul april (Emil Botta). Indiferent cum, tresărirea este universală şi e resimţită de întreaga fire şi de fiecare fiinţă în parte. E un fior ambiguu care acţionează simultan în om şi-n mugur, iar surpriza repetiţiei, ne lasă să oscilăm între speranţă şi nevroză, între zvîcnire vitală şi palpitaţie maladivă.
Fără să marcheze repetiţia, cu echivoca ei obsesie, completările au căutat cuminţi o cauză, un mobil, o pricină care să poată declanşa tresărirea: (Doina) un nou anotimp-, (Doina) rădăcini in lut-, (Doina) ţărâna mamă-, (Doina) seva lutului-, (elisabeta) E primavara -, (Anonim) Raza de soare, (Mariko san) Luna lui marte-, (Mariko san) Simţind furtuna-, (adam maria) raza de soare. Soluţia este cea mai comună şi raţională, deci previzibilă.
Cîteva alte completări au mizat pe fiori mai lirici şi mai estetizanţi: (elisabeta) Delta la apus -, (elisabeta) Nuferi pe apa -, (elisabeta) Lumina lunii -, (Mircea) lumina lina-. Soluţia nu prea e valabilă însă pentru mugur căruia i se atribuie arbitrar trăiri umane.
(Teodora) La atingere, în ciuda pledoariei: “Este profundă observaţia care evidenţiază legătura şi totodată rezonanţa între om şi lumea vegetală. De fapt este o interdependenţă, o îngemănare”, lasă atingerea într-o imprecizie infructuoasă.
(Ioana Dinescu), cu ninge de Florii -, găseşte o pricină mai concretă, antitetică şi, totodată, foarte firească unei tresăriri în care se resimte compasiunea. Surpriza este cu atît mai migălos încrustată în substanţa poemului cu cît Floriile sînt de fapt sărbătoarea florilor, pe moment năpăstuite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu