Versul original 42.4 cântecul ciocârliei

Tot poemul sună aşa:

în zbor vertical

cântecul ciocârliei

deschide cerul

Iancu Vali (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Karla) un joc de artificii

(Karla) spre soare- Lia, cantand
(Doina) ciocârlia, cu trilul
(Doina) ciocârlia -fulgerul...soarele

(Anonim) cantecul tambalo-nai

(Lucia Mocanu) Micuta ciocarlie

(Luminita T.) LUMINA TOPITA-N PLOI

(Mariko san) sufletul liber de trup
(Sorin) tipatul fazanului

(Anonim) nacela balonului
(anisoara) Măiastra lui Brâncuşi

Se pare că zborul vertical nu e de ajuns. Pentru a deschide cerul, cîntecul este cu mult mai eficace. Asta în măsura în care cîntecul, chiar fără propulsia aripilor, se înalţă de la sine. Dar adevărata deschidere, sensul ei spiritual, este receptivitatea, iar cîntecul ciocîrliei este cheia ei. Prin el cele două tărîmuri comunică mai lesne, pînă la cuminecare.

În afara de (Doina) ciocârlia, cu trilul, de (Doina) ciocârlia -fulgerul...soarele, (Karla) spre soare- Lia, cantand, (Lucia Mocanu) Micuta ciocarlie, cu deschiderea lor figurată, mai deschid cerul, perspectiva şi: (Karla) un joc de artificii (luminîndu-l), (Anonim) cantecul tambalo-nai (poate cîntînd Ciocîrlia!), (Sorin) tipatul fazanului, (Anonim) nacela balonului (de ce nacela şi nu balonul?), (Mariko san) sufletul liber de trup (cam tezist), (Luminita T.) LUMINA TOPITA-N PLOI (o metaforă care-mi scapă).

(anisoara) a găsit un simbol pe cinste: Măiastra lui Brâncuşi.

Versul original 38.1 iar primăvară

Poemul întreg este:

iar primăvară –

aceeaşi tresărire

în om şi-n mugur

Vali Iancu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Doina) un nou anotimp-
(Doina) rădăcini in lut-
(Doina) ţărâna mamă-
(Doina) seva lutului-
(elisabeta) E primavara -
(Anonim) Raza de soare
(elisabeta) Delta la apus -
(Teodora) La atingere
(elisabeta) Nuferi pe apa -
(elisabeta) Lumina lunii -

(Mircea) lumina lina-

(Ioana Dinescu) ninge de Florii -

(Mariko san) Luna lui marte-
(Mariko san) Simţind furtuna-
(adam maria) raza de soare

Cheia şi resortul poemului este chiar cuvîntul cu care începe: iar, cuvînt care pune accentul pe eterna reîntoarcere a anotimpului, care poate fi resimţită ca o întoarcere dorită:

“Înc-o dată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.”

(Blaga)

sau ca în cunoscutele expresii ale nevrozei primăvăratece: nervi de primăvară (Bacovia) sau întunecatul april (Emil Botta). Indiferent cum, tresărirea este universală şi e resimţită de întreaga fire şi de fiecare fiinţă în parte. E un fior ambiguu care acţionează simultan în om şi-n mugur, iar surpriza repetiţiei, ne lasă să oscilăm între speranţă şi nevroză, între zvîcnire vitală şi palpitaţie maladivă.

Fără să marcheze repetiţia, cu echivoca ei obsesie, completările au căutat cuminţi o cauză, un mobil, o pricină care să poată declanşa tresărirea: (Doina) un nou anotimp-, (Doina) rădăcini in lut-, (Doina) ţărâna mamă-, (Doina) seva lutului-, (elisabeta) E primavara -, (Anonim) Raza de soare, (Mariko san) Luna lui marte-, (Mariko san) Simţind furtuna-, (adam maria) raza de soare. Soluţia este cea mai comună şi raţională, deci previzibilă.

Cîteva alte completări au mizat pe fiori mai lirici şi mai estetizanţi: (elisabeta) Delta la apus -, (elisabeta) Nuferi pe apa -, (elisabeta) Lumina lunii -, (Mircea) lumina lina-. Soluţia nu prea e valabilă însă pentru mugur căruia i se atribuie arbitrar trăiri umane.

(Teodora) La atingere, în ciuda pledoariei: “Este profundă observaţia care evidenţiază legătura şi totodată rezonanţa între om şi lumea vegetală. De fapt este o interdependenţă, o îngemănare”, lasă atingerea într-o imprecizie infructuoasă.

(Ioana Dinescu), cu ninge de Florii -, găseşte o pricină mai concretă, antitetică şi, totodată, foarte firească unei tresăriri în care se resimte compasiunea. Surpriza este cu atît mai migălos încrustată în substanţa poemului cu cît Floriile sînt de fapt sărbătoarea florilor, pe moment năpăstuite.

Versul original 14.1 plină de violete

Cu versul din mijloc poemul este:

Fereastra mamei

plină de violete –

afară iarna

Vali Iancu (Luna în ţăndări)

dorurile o deschid (Anonim)
plină-i de verdeaţă- pe (Anonim)
plină cu azalee- (Doina Bogdan)
plină cu violete...cu begonii. (Doina Bogdan)
cu faţa către soare... (Doina Bogdan)
fara nici o lumina - (Puiu Marinescu)
fara de nici o floare - (Puiu Marinescu)
cine s-o mai deschida - (Puiu Marinescu)

Abur ce nu mai dezgheaţă. (wyu)

caldura blanda- (mirela_flb)
cald in interior- (mirela_flb)
plina cu flori- (mirela_flb)
perdea de gheata- (mirela_flb)
atatea amintiri... (mirela_flb)

o ghirlandă de gheaţă (karla)

Un prim strat al semnificaţiei poemului propus surprinde tandreţea autoarei faţă de preocuparea neostenită şi la fel de tandră a mamei de a-şi păstra fereastra plină de flori. Un al doilea strat, prin opoziţia dintre flori şi iarna de afară, poate fi interpretat diferit deşi consonant: printr-un efort fragil mama perpetuează grija de a ocroti simbolic viaţa dincolo de geamul care o separă de urgia de afară; plină de violete, fereastra mamei cheamă mereu către un anotimp al nostalgiei, al primăverii vieţii noastre, menţinut mereu în fiinţa violetelor (mama însăşi fiind, asemenea unei vestale, cea care păstrează focul din vatra sufletului); în îndepărtarea noastră de universul tradiţional, fereastra mamei rămîne o oază de unde ne putem împrospăta oricînd umorile sufleteşti.

Doina a fost în ton cu originalul: plină cu azalee - (Doina Bogdan), plină cu violete... cu begonii. (Doina Bogdan). Şi Mirela a intenţionat acelaşi lucru: plina cu flori- (mirela_flb), dar a făcut-o cu un vers prea scurt şi general/abstract. Şi mai generalizant este versul Anonimului: plină-i de verdeaţă- pe (Anonim) care mai are şi defectul că ne trimite la piaţă după ingredientele pentru o ciorbă bună.

Puiu transferă răceala iernii de afară şi peste primele versuri care văd în fereastra mamei doar o casă contaminată de anotimpul de afară, părăsită de sufletul protector: fara nici o lumina - (Puiu Marinescu), fara de nici o floare - (Puiu Marinescu), cine s-o mai deschida - (Puiu Marinescu). Pentru alţi comentatori fereastra este doar un spaţiu decorativ aflat la discreţia iernii: Abur ce nu mai dezgheaţă. (wyu) (aici lipseşte un se), perdea de gheata- (mirela_flb), o ghirlandă de gheaţă (karla).

În opoziţie cu iarna se păstrează alte comentarii care văd fereastra cu faţa către soare... (Doina Bogdan) şi promiţînd caldura blanda- (mirela_flb), cald in interior- (mirela_flb) (ambele ratează sintagma cu fereastra mamei) sau un refugiu sentimental: dorurile o deschid (Anonim), atatea amintiri... (mirela_flb) (din nou legătura ambelor cu fereastra este stîngace).

Versul original 6.4 în fînul cosit

Ultimul vers este:

Jocul cu moartea –

un pîlc de margarete

în fînul cosit

Vali Iancu (http://tinyurl.com/58juup)

pe marginea drumului (anisoara)

sub roţile timpului (anisoara)

pat însângerat (Doru Emanuel)

seceriş de grâu (Doina B)
sub caii in trap. (Doina B)
in jocul horei. (Doina B)
secerat de vant (Monica Trif)

in stogul de fân (Doina B)

si umbra coasei (Puiu)
fara petale (Puiu)
langa o cruce (Puiu)
sub bicicleta (Henriette Berge)

Ambiguitatea care se instituie în a descifra care este acel joc cu moartea dă valoarea poemului. Nimic nefiresc nici în imaginea margaretelor în fînul cosit, nici în prezenţa unui pîlc în fîneaţă. Faptul că ele ies în evidenţă deasupra celorlalte ierburi nu le scuteşte însă de a fi cosite odată cu ele. Totuşi, cum se ştie, fînul cosit, cu mireasma şi moliciunea lui, ademeneşte la un popas reconfortant şi reveriac. Aşa cum stau, trîntite în fîn, delicate şi mîndre, margaretele par doar să savureze un moment de tihnă cu acel nesaţ surprins superlativ în expresia bucuros… de moarte sau cu dor… de moarte.

Continuări fade, fără vibraţie şi pierzînd şansa dialogului cu primul vers: pe marginea drumului (anisoara), fara petale (Puiu),

Continuări declamativ-patetice interpretînd abstract primul vers: sub roţile timpului (anisoara), pat însângerat (Doru Emanuel), in jocul horei. (Doina B).

Continuări prea agresive cărora le scapă jocul: seceriş de grâu (Doina B), sub caii in trap. (Doina B), secerat de vant (Monica Trif), sub bicicleta (Henriette Berge).

Doina se apropie de original: in stogul de fân (Doina B), dar pierde ceva din sugestiile lui (fînul cosit păstrează coasa şi dă amploare imaginii cu fînul nestrîns grămadă). Puiu merge pe contraste şi lasă să planeze doar pericolul asupra margaretelor: si umbra coasei (Puiu) sau aşează florile – naturale şi vii - langa o cruce (Puiu), salvînd ideea de joc.