Versul original 15.3 lumina învierii

Poemul complet:

Plouă peste sat –

lumina învierii

în flori de cireş

Bogdan I. Pascu (Luna în ţăndări)

O neliniste creste (Puiu)
Ma ascund cu Vivaldi (Puiu)
Pasarile s-au ascuns (Puiu)
Un anotimp pogorat (Puiu)
mii şi mii de albine (karla)
lacrimile norilor (Anonim)
lumina albă arde (Doina B)
câte haiku-uri ude (Doina B)
sub elitre bondarii (Doina B)
o lumină aparte (Doina B)
revărsare de senin (Doina B)
se îmbracă pământul (Florinel)
nourii se risipesc (Daniela G.)
din cer cad stropi de apă (Anonim )
investmantata esti azi (Sorin Toma BOC)

Poemul pare mai simplu decît este cu adevărat. El marchează însă din start locul sacru, satul, acela unde, cum spune poetul, s-a născut veşnicia. Există un contrast discret între atmosfera sură a ploii şi albul luminos al cireşilor înfloriţi. Există de asemnea o firească asociere a înfloririi pomilor cu preajma Paştelui şi, implicit, cu Învierea. Învierea naturii ţine isonul celei divine.

La o citire într-un plan mai profund, atmosfera sumbră a ploii pare a fi un simbol al decăderii inevitabile a satului, floarea de cireş preluînd o solie aproape pierdută. Oricum, lumina învierii încarcă florile de cireş cu o simbolistică înaltă şi sfîntă.

Cîteva comentarii pun o proptea inutil-explicativă sau un adaos previzibil florilor de cireş (care nu le transfigurează în niciun fel): O neliniste creste (Puiu), Pasarile s-au ascuns (Puiu), Un anotimp pogorat (Puiu), mii şi mii de albine (karla), lumina albă arde (Doina B), sub elitre bondarii (Doina B), o lumină aparte (Doina B), revărsare de senin (Doina B), se îmbracă pământul (Florinel), investmantata esti azi (Sorin Toma BOC).

Altele ne învaţă pur şi simplu ce e ploaia: lacrimile norilor (Anonim), din cer cad stropi de apă (Anonim).

Mi-au plăcut: Ma ascund cu Vivaldi (Puiu) pentru sugestia culturală şi pentru discreta adăpostire în spiritual, câte haiku-uri ude (Doina B) pentru felul subtil şi ludic în care transferă un atribut fizic în înfiorare lirică, nourii se risipesc (Daniela G.) pentru sugestia dublă de osmoză a albului între nor şi floare şi de nutrire a vegetalului din stropii cereşti, dar şi prin posibilitatea de a citi totul ca înseninare.