Versul original 14.2 cuib de păianjen

Cu ultimul vers adăugat poemul sună aşa:

Tabloul nunţii –

În rama de lemn goală

cuib de păianjen.

Utta Siegried König (Luna în ţăndări)

Doar praful pe geam (Ioan Marinescu-Puiu)
Doi carii defuncti (Ioan Marinescu-Puiu)
O raza de luna (Ioan Marinescu-Puiu)
Bate tristetea (Ioan Marinescu-Puiu)

Singurătatea. (karla)
Doar amintirea (karla)
Realitatea. (karla)

Pânză de paing. (Doina B)
lăcaş de carii. (Doina B)
Cioburi de sticlă. (Doina B)
Roi de albine. (Doina B)
parcă a fost ieri.... (Doina B)
numai nostalgii.... (Doina B)
o nu-mă-uita (Florinel)

Tabloul nunţii evocă un timp, un loc, o atmosferă. Casa de ţară unde au locuit străbunicii şi unde singurele fotografii festive, aproape glorioase erau înrămate pentru posteritate. Fotografii cu ritual în care fotograful îşi băga capul în manşonul aparatului, striga păsărica şi aprindea lampa de magneziu. Timpul distruge însă totul şi festivismul uman e învins de contraofensiva naturii care-şi recuperează drepturile. Cuibul de păianjen din rama de lemn goală are o frumuseţe aparte, austeră, care ne vorbeşte de o altă nuntă... (de baladă).

Cadrul era dat, kireji la locul lui, era nevoie doar să introduci în ramă ceea ce închipuirea vedea cu ochii minţii. Calea cea mai facilă, dar şi mai artificială, era să introduci în ramă ceva abstract, o stare de spirit, o dispoziţie psihică: Bate tristetea (Ioan Marinescu-Puiu), Singurătatea. (karla), Doar amintirea (karla), Realitatea. (karla), parcă a fost ieri.... (Doina B), numai nostalgii.... (Doina B), în loc să foloseşti imagini concrete care să sugereze trăirea.

Cu golul ramei, acum la modul concret, s-au asortat: Doar praful pe geam (Ioan Marinescu-Puiu), Doi carii defuncti (Ioan Marinescu-Puiu), Pânză de paing. (Doina B), lăcaş de carii. (Doina B), Cioburi de sticlă. (Doina B).

Remarcabile: O raza de luna (Ioan Marinescu-Puiu) pentru tulburătoarea compensaţie, Roi de albine. (Doina B) pentru paradoxala revanşă şi, preferata mea, o nu-mă-uita (Florinel) pentru graţiosul umor.