Poemul complet este:
Pe banca înzăpezită
o frunză uscată –
iarna scrie poeme
Bogdan I. Pascu (Luna în ţăndări)
Sunt singur (Puiu)
Incolo nimeni (Puiu)
O iau acasa (Puiu)
Iubita nu vine (Puiu)
Singuratate-n doi (Puiu)
Toaca de seara (Puiu)
Zi pe sfarsite (Puiu)
amprente (anisoara)
Amor! (Plimbareatza)
nici un pom în jur (Doina B)
ca ea şi eu (Doina B)
în aşteptare (Doina B)
nu-mi spune nimic.... (Doina B)
priveşte! (karla)
aşteaptă... (karla)
odihna (karla)
bunicul (karla)
linişte (karla)
un pustiu (karla)
mama natura (Anonim)
iată tabloul! (Anonim)
de unde? (Anonim)
prima ninsoare (Daniela G.)
blocaj in trafic (Sorin Toma BOC)
singur batranul (Sorin Toma BOC)
” Realmente nu stiu ce face frunza asta in miezul iernii, nici vise nu mai are iar eu nici pic de intuiţie” mărturiseşte Doina. Să vedem însă dacă nu sînt alţii care au intuit de unde poate veni inspiraţia. Karla simte că aici poate fi momentul satori (al unei revelaţii neaşteptate), se opreşte, priveşte! (karla) şi aşteaptă... (karla). Nu aşteaptă însă destul, pentru a lăsa asociaţiile cele mai semnificative să se rostească, şi cade în platitudini: odihna (karla), bunicul (karla), linişte (karla), un pustiu (karla).
La fel procedează şi Anonimul, vede că e momentul: iată tabloul! (Anonim), dar îi ratează tîlcul rămînînd la suprafaţă: de unde? (Anonim), mama natura (Anonim).
Autorul a văzut pur şi simplu imaginea incitantă a frunzei uscate pe banca înzăpezită. Avalanşa de asociaţii a fost însă pusă sub surdină, nu s-a precipitat să se fixeze, îngustînd evantaiul de posibile legături, pe una singură şi, astfel, a ajuns la definiţia haiku-ului: poemul era acolo, în contrastul dintre alb şi cafeniu, dintre frunza chircită şi neaua proaspătă, în tihna pe care frunza aşezată o transmitea unui ochi care ştie să asculte ceea ce vede. Şi mai ştie că adevăratele haiku-uri sînt chiar acolo unde imaginile se spovedesc singure: iarna scrie poeme.
Foarte aproape de intuiţia originală este, deşi puţin cam artificial: tom deschis (Marius Surleac). O completare interesantă, blocaj in trafic (Sorin Toma BOC), atrage atenţia asupra nefirescului uman: pe bancheta sa, şoferul stă ca pe ghimpi, în timp ce frunza se odihneşte în patul de omăt. Dar şoferul are acum măcar şansa de a putea vedea... Aşteptarea pînă în pragul serii i-a oferit şi lui Puiu o completare de gală: Toaca de seara (Puiu) în care primele două versuri îşi găsesc locul într-o ceremonie mai amplă.
În ideea Doinei: nu-mi spune nimic.... (Doina B) se înşiruie o mulţime de completări care spun prea puţin: Sunt singur (Puiu), Incolo nimeni (Puiu), O iau acasa (Puiu), Iubita nu vine (Puiu), Singuratate-n doi (Puiu), Zi pe sfarsite (Puiu), amprente (anisoara), Amor! (Plimbareatza), nici un pom în jur (Doina B), ca ea şi eu (Doina B), în aşteptare (Doina B), prima ninsoare (Daniela G.) (redundantă), singur batranul (Sorin Toma BOC).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu