marți, 20 ianuarie 2009

Versul original 15.1 vuietul stins al mării



Poemul în întregime:


Cochilii goale –

vuietul stins al mării

locuindu-le

Bogdan I. Pascu (Luna în ţăndări)


Acum au venit crabii (Puiu)
suflete rătăcite (Doina B)
marea şi mugetul ei (Doina B)
liniştea din adâncuri (Doina B)
nevăzutele stafii (Doina B)
rămăşiţele din sit (Doina B)

le mobilează crabii (Karla)
razele lunii pline (Sorin Toma BOC)
doar urmele timpului (Marius Surleac)
aud ecoul marii (Daniela G.)

Este vorba de ghiocul în care, ducîndu-l la ureche, auzi vuietul stins al mării. De puterea evocatoare a ghiocului în care pentru totdeauna va locui amintitor vuietul mării (şi aici se deschide un spaţiu virtual pentru mareele sufleteşti... de altădată). Dar frumuseţea poemului este conturată cu precădere de relieful negativ, surdinizat, al cuvîntului stins.


În cîteva comentarii au apărut locatari marini: Acum au venit crabii (Puiu), rămăşiţele din sit (Doina B), le mobilează crabii (Karla) sau venetici fără contract de închiriere: suflete rătăcite (Doina B), nevăzutele stafii (Doina B), doar urmele timpului (Marius Surleac).


Proprietarii au fost repuşi în drepturi de: marea şi mugetul ei (Doina B), liniştea din adâncuri (Doina B), aud ecoul marii (Daniela G.).


Într-un singur caz, au aterizat neaşteptat dar pe deplin legitim extratereştrii: razele lunii pline (Sorin Toma BOC).




Niciun comentariu: