Iată şi primul vers:
Mormînt părăsit.
Şi în acest an flori roz
de nu-mă-uita
Manuela Miga (Luna în ţăndări)
Iar vânzătorul- (Doina B)
Aceiaşi cruce...crucea nimănui (Doina B)
Rondoul din parc....... (Doina B)
Soclul statuii... (Doina B)
Iubirea naşte (karla)
Speranţele nasc (karla)
Admir- (Mirela_flb)
Vântul mângaie- (Mirela_flb)
Covor de petale- (Mirela_flb)
Îmi doresc- (Mirela_flb)
Pe câmp au răsărit- (Mirela_flb)
În grădină au crescut (Mirela_flb)
Pe al cui mormânt (Anonim)
Mormânt părăsit? (Anonim)
Mormântul mamei (Anonim)
colind- (anisoara)
Poemul este construit pe un aparent paradox: deşi mormîntul e părăsit, an de an, pe el cresc flori de... nu-mă-uita. Paradoxul este, cum spuneam, rezolvat prin faptul că florile cresc spontan. Frumuseţea observaţiei constă însă în fineţea ironiei: deşi părăsit, mormîntul e plin de flori care, prin numele lor, afirmă contrariul sau răsar doar ca o mustrare şi o consolare pe pămîntul neîngrijit. Natura indiferentă preia o sarcină de care nu e conştientă, dar pe care o îndeplineşte mai temeinic decît omul.
Încep cu Mirela care face una din greşelile frecvente la începători, şi anume, nu oferă în poem două imagini/idei diferite, punînd totuşi un fals kireji, căci de fapt ea face o singură propoziţie: Admir- (Mirela_flb), Vântul mângaie- (Mirela_flb), Covor de petale- (Mirela_flb), Îmi doresc- (Mirela_flb), Pe câmp au răsărit- (Mirela_flb), În grădină au crescut (Mirela_flb). Şi Karla procedează la fel şi în plus şi abstractizează: Iubirea naşte (karla), Speranţele nasc (karla).
Cîteva comentarii, deşi aparent găsesc o doua imagine/idee, nu crează o diferenţă semnificativă: Iar vânzătorul- (Doina B), Rondoul din parc....... (Doina B), Soclul statuii... (Doina B), colind- (anisoara).
Diferenţe autentice apar în acelaşi context cu al originalului – asocierea mormîntului cu uitrea/neuitarea -: Aceiaşi cruce...crucea nimănui (Doina B), Pe al cui mormânt (Anonim), Mormânt părăsit? (Anonim), Mormântul mamei (Anonim).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu