Iată şi poemul în întregime:
Cules de struguri –
acum pînă şi toaca
sună a doagă
Ioan Marinescu-Puiu (Luna în ţăndări)
Azi pana si capul imi (Ioan Marinescu-Puiu)
Si clopotele parca (Ioan Marinescu-Puiu)
Pana si cantecele (Ioan Marinescu-Puiu)
şi toamna peticită (karla)
butoiul este plin;nu (karla)
butoaiele din cramă (Doina B)
uliţa pân` la cramă (Doina B)
glasuri de culegători (Doina B)
şi toaca din cimitir (Doina B)
pregătiri şi in cramă;.. (Doina B)
până şi cântatul cocoşului (anisoara)
Poemul sună a… senryu. Umorul său dezinvolt şi aproape tandru resimte culesul strugurilor ca pe o îndeletnicire care a absorbit întreaga comunitate şi a contaminat pînă şi lucrurile. Lemnul, oricare-ar fi, este şi el uşor ameţit de mustul asprit. Aşa cum toaca rîvneşte să simtă că ocroteşte acidularea răbdătoare a vinului.
Cu simţul său acut pentru ironie, autorul extinde efectul molipsitor al culesului (şi evident al consumului de băuturi mustoase) la om şi toate cele pe care le comite: Azi pana si capul imi (Ioan Marinescu-Puiu), Si clopotele parca (Ioan Marinescu-Puiu), Pana si cantecele (Ioan Marinescu-Puiu). Îi ţine isonul şi Doina: uliţa pân` la cramă (Doina B), glasuri de culegători (Doina B), şi toaca din cimitir (Doina B), şi Anişoara: până şi cântatul cocoşului (anisoara).
Mai plate completările: butoiul este plin;nu (karla), butoaiele din cramă (Doina B), pregătiri şi in cramă;.. (Doina B) a căror informaţie este previzibilă şi banală. La fel şi toamna peticită (karla) care nu-şi justifică ţinuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu