sâmbătă, 16 februarie 2013

A treizecişidoua săptămînă 18-24 februarie 2013




niciun fâlfâit
pe cadranul ceasului -
soarele în vârf

         În ciuda faptului că există o împărţire în două părţi distincte a poemului, mi-e greu să-i dau un înţeles în accepţia unui haiku veritabil. Din prima parte pot înţelege că ceasul nu mişcă, nu funcţionează. Ce ar putea însă să fîlfîie pe cadran? Aripi de fluturi, de păsări, o pînză, un steag, o batistă? Ce să caute ele însă acolo? Pe cadran sînt limbile care trebuie, dacă tot se mişcă, s-o facă ferm, măsurat, ticăit. Niciun vorbeşte totdeauna de ceva ce ar trebui să fie şi nu este. Dacă autorul a vrut să vorbească metaforic despre limbile ceasului, prin această metafora le-a desfiinţat – le-a subminat esenţa funcţională. Putea spune nicio tresărire şi atunci evoca efectiv mişcarea sincopată a limbilor care sar diviziune cu diviziune pe cadran.

         Partea a doua ne derutează complet. Soarele este pe cer. Dacă, iarăşi cu o metaforă forţată, am spune că este în vîrful cerului, atunci el ar fi la zenit, deasupra capului adică. Pentru că anterior nu s-a spus însă nimic despre ceva ce ar putea avea vîrf (ceasul sigur nu are), soarele în vîrf este o formulare incompletă, te întrebi firesc: în vîrful cui?

         Am putea presupune doar că e vorba de un ceas solar care arată ora după umbra unui ac care se mişcă pe cadran odată cu mişcarea soarelui. Dar nici aici n-am avea de a face cu evocarea unor imagini verosimile prin cuvintele folosite în text.

         Aveţi întreaga libertate de a compune un poem în care să fie vorba de un ceas solar. Sigur, important va fi ca imaginile să aibă şi forţa unor scene reale, şi un sens secund, alegoric.




         Am pus aici imaginea de la care spune că a plecat autoarea. La întrebarea: Oare privind imaginea de la care a pornit acest haiku mesajul ar fi mai usor de descifrat? – răspund: nu, cuvintele nu trebuie să interpreteze imaginea transfigurînd-o încît să devină de nerecunoscut, ci să o evoce. Un fluture aşezat pe o margaretă sau pe o floare de muşeţel poate foarte bine să inducă în mintea unui privitor cadranul unui ceas iar staminele şi pistilul un soare, dar acest lucru nu trebuie să influenţeze textul haiku-ului pe care-l va scrie.

Cînd însă scrie haiku, cuvintele evocă întîi şi întîi chiar ceea ce spun: cadranul ceasului un cadran, soarele un soare. Viziunea pe care o transmite cititorului haiku-ul este aceea care este cuprinsă în imagini ca un corelat obiectiv al emoţiei. Şi asociaţiile pe care le-a făcut nu trebuie să înlocuiască imaginile originare.

Găsiţi în revista RO KU nr. 5 o discuţie despre citirea imaginii în articolul: Hippocren şi haiku.




*

         Înţeleg ce a vrut autoarea, aflată în faţa imaginii de mai sus, să spună. A căutat o echivalenţă metaforică pentru:

un fluture s-a aşezat pe floarea de muşeţel

şi a găsit-o în această formulare:

niciun fâlfâit pe cadranul ceasului

care exprimă momentul de oprirea a timpului, clipa furată veşniciei. Pentru firea poetică, nu-i rău, dar cine vrea să scrie haiku, trebuie să se ferească de asemenea efuziuni lirice ca dracul de tămîie.



2 comentarii:

Anonim spunea...

Oare privind imaginea de la care a pornit acest haiku mesajul ar fi mai usor de descifrat?

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=4805875191157&set=pb.1424477929.-2207520000.1361039909&type=3&theater

Oana Gheorghe

biologul....in repaus spunea...

nori tot mai negrii -
ceasul floral miroase-a
regina nopţii

ceasul in repaus-
stolul de ciori traversând
peste cadran