Versul original 47.2 Nopti de arşiţă

Primul vers este:

Nopti de arşiţă –
tot mai puţin univers
oglindit în iaz

Eduard Ţară – (RK iulie 2008)

(Doina) arşiţa verii-nopţii
(Doina) cai la adăpat....
(Doina) vară fără ploi....
(Doina) însetată glia...

(Karla) pamantul crapat
(Karla) noaptea se stinge
(Karla) ultimul weekend

(Mariko-san) Cerul greu de nori-

(Ioana Dinescu) canicula -
(Ioana Dinescu) gunoi peste tot -
(Ioana Dinescu) defrisare -
(Ioana Dinescu) apus de soare -

(Anonim) Fantani secate

(Manuela D.) storuri de nuferi -

(Manuela D.) barci de agrement

(Radu Ignatescu) norii s-aduna -
(Radu Ignatescu) rasar zorile -

(Anonim) Innegurare-

Haiku-ul observă de multe ori lucrurile mai puţin învederate, cu o pondere aparent mai scăzută în economia lumii, mai delicate şi mai neînsemnate, cum ar fi umbrele, licăririle, oglindirile... În cazul de faţă, existau o grămadă de alte consecinţe ale secetei, unele îngrijorătoare, altele neplăcute, multe sărind de-a dreptul în ochi. Autorul a ales-o pe una care nu preocupă nicidecum pe toată lumea: se restrîng suprafeţele de oglindire. Este un lucru marginal şi totuşi el împuţinează o facilitate de o absolută şi nediscriminatorie generozitate: reflectarea. Şi afectează astfel întreg universul.

Ne putem lesne gîndi dacă nu cumva şi capacitatea şi amplitudinea de a reflecta a sufletelor noastre uscate şi secătuite nu trece cumva printr-un anotimp nefast, bîntuit de febra nesănătoasă a consumismului.

Cauza a fost notată cu promptitudine de: (Doina) arşiţa verii-nopţii, (Doina) vară fără ploi..., (Doina) însetată glia..., (Karla) pamantul crapat, (Ioana Dinescu) canicula –, (Anonim) Fantani secate.

Deviată spre manifest ecologist de: (Ioana Dinescu) gunoi peste tot -, (Ioana Dinescu) defrisare -.

Rezumată la momentele zilei sau la evenimente meteo: (Karla) noaptea se stinge (cum?), (Mariko-san) Cerul greu de nori-, (Ioana Dinescu) apus de soare -, (Radu Ignatescu) norii s-aduna -, (Radu Ignatescu) rasar zorile – (nu-i cumva invers?), (Anonim) Innegurare -.

Presupun că au fost gîndite aşa: (Doina) cai la adăpat... (prin tulburarea apei!), (Karla) ultimul weekend (n-am destulă imaginaţie), (Manuela D.) storuri de nuferi -, (Manuela D.) barci de agrement (ultimele două baraje şi paravane).

Versul original 46.5 privind peste zid

Ultimul vers este:

O creangă de tei –
pentru întâia oară
privind peste zid

Eduard Ţară – (RK mai 2008)

(cridiana) cuibul pupezei

(mvs) isi leapada frunzele

(Sorin) indragostit

(Mariko san) irupe în flori

(Doina) dincolo de gard
(Doina) martorul tainei....
(Doina) răspândind miros..

(Karla) vanduta pe cinci lei
(Karla) si-un "Pupaza Ion"
(Karla) imbobocita
(Karla) pupaza in tei

(Monica Trif) cade o floare

(Ioana Dinescu) se preface-n ceai
(Ioana Dinescu) parfumata-n lume
(Ioana Dinescu) flori si-admiratori

Subiectul este teiul crescut între ziduri. Privirea peste zid este şi dovada unei staturi care a depăşit stadiul de puiet, dar parcă şi una a jindului către spaţiul liber care i-a fost atîta vreme prohibit. De remarcat felul reţinut în care autorul îşi mărturiseşte bucuria (şi indirect compasiunea) pentru teiul în creştere, dar şi plasarea la sfîrşitul poemului, mărind tensiunea aşteptării, a zidului incriminat.

Reluînd cu alte cuvinte ideea originalului: (Doina) dincolo de gard.

Nu leagă bine cu pentru întîia oară: (cridiana) cuibul pupezei, (Karla) vanduta pe cinci lei (ca şi cum ar fi tot fost vîndută şi revîndută), (Karla) si-un "Pupaza Ion".

Completări fără noutate surprinzătoare în viaţa teiului/crengii: (mvs) isi leapada frunzele, (Mariko san) irupe în flori, (Doina) răspândind miros..., (Karla) imbobocita, (Karla) pupaza in tei, (Monica Trif) cade o floare.

Completări care aduc o diferenţă în scenă, sub sau în preajma teiului: (Sorin) indragostit, (Doina) martorul tainei..., (Ioana Dinescu) parfumata-n lume, (Ioana Dinescu) flori si-admiratori.

Schimbînd registrul spaţial: (Ioana Dinescu) se preface-n ceai.

Versul original 46.1 un paing se-apropie

Cu versul din mijloc la loc iată poemul:

Singurătate –

un paing se-apropie

de telegramă

Eduard Ţară – (OGLINDIRI)

(anisoara) in pacea serii: ecou
(Sorin) toamna asta cu parfum

(Manuela D.) fie si spaima data

(Karla) o musca pe foaia
(Karla) la capatai un petic

(mvs) vestea adusa

(Mariko san) doar praful se atinge
(Doina) pe-nserat tulburată
(Doina) gândul hoinar departe...

O telegramă simbolizează urgenţa unei veşti, de obicei mai puţin dorite. De aceea, (mvs) vestea adusa este conţinută în cuvîntul telegramă şi versul e inutil. Nici (Manuela D.) fie si spaima data, (Doina) pe-nserat tulburată nu sînt aducătoare de informaţie valoroasă, insistînd pe urmarea mai mult decît firească a citirii telegramei.

Mai subtile, (anisoara) in pacea serii: ecou, (Sorin) toamna asta cu parfum, (Karla) la capatai un petic creează, fără să sondeze ce simte cititorul telegramei, un fel de pandant discret al singurătăţii.

Mai detaşate: (Karla) o musca pe foaia, (Mariko san) doar praful se atinge, (Doina) gândul hoinar departe... găsesc singurătăţii alte simboluri mai puţin tulburătoare.

Originalul pare să propună un scenariu mai complex şi mai ingenios: singurătatea este (şi) efectul veştii aduse de telegrama pe care cititorul a lăsat-o din mînă, iar apropierea paingului, şi el, prin definţie, un însingurat, este o încercare de a împărtăşi cu cel care a citit-o deja tristeţea celor spuse în ea.

Versul original 45.7 Un singur vultur

Primul vers al poemului este:

Un singur vultur

conturează liniştea –

aproape seară

Eduard Ţară (OGLINDIRI)

(anisoara) şir de mesteceni
(Sorin) malul lacului

(Mariko san) fumul din hornuri

Zborul planat al vulturului conturează liniştea şi la propriu, prin evoluţia în cercuri, şi la figurat, evidenţiind-o, punînd-o în relief prin mişcarea largă, maiestuoasă şi neauzită. Dîndu-i relief, dinamism, palpit. O strofă dintr-un poem blagian, care, întîmplător, poartă un titlu omonim cu numele autorului acestui haiku, subliniază şi ea măreţia tăcută şi emblematică a vulturului în zbor:

Ţara şi-a-mpins hotarele
toate până în cer.
Pajuri rotesc - minutare în veşnicul ceas -
peste câmp şi oier.

(Ţară)

Remarcabil este faptul că liniştea este subliniată şi prin momentul evocat, înserarea, cînd toate ale firii se liniştesc şi ultimele gesturi sînt făcute şi ele într-o stare de reculegere, care pare să dubleze, ca un ecou, amploarea şi rotunjimea ritualului celest.

Completările au găsit şi ele elemente reprezentative pentru a da contur liniştii: (anisoara) şir de mesteceni, prin maiestatea şi fragilitatea lor, sau: (Sorin) malul lacului, prin calmul apei şi rotunjimea presupuse. (Mariko san) fumul din hornuri, în consonanţă cu atmosfera domoală a înserării, dă un contur suplimentar liniştii, devenită un ritual de ofrandă şi comunicare cu înaltul.

Versul original 45.3 lebăda neagră

Ultimul vers al poemului este:

Căutînd ceva

se-adînceşte-n lună –

lebăda neagră

Eduard Ţară (OGLINDIRI)

(Anonim) in penumbre

(Karla) ascult cum piere
(Karla) sfarsind in bezna
(Karla) disparand in val
(Karla) oglinda apei
(Karla) pana unde?

(mvs) lumina nopţii

(Sorin) liliac flamand

(Ioana Dinescu) vrajitoarea-n zbor
(Ioana Dinescu) puiul de buha
(Ioana Dinescu) somnambulul

(Doina) un peşte flămând
(Doina) numai o perlă
(Doina) lebăda pe lac

(Mariko san) misterul nopţii

Kireji, venind după două versuri în care nu sîntem deloc lămuriţi cine-i agentul căutării, ar trimite destul de firesc la intenţia de a-l căuta, găsi şi numi. Mai ales că, în mod ciudat, în tentativa sa, el se-adînceşte-n lună.

Lebăda neagră vine şi aşteptat, lămurind, odată cu gestul care, fără vreun agent determinat, rămăsese-n suspensie, şi faptul că luna în care ea se adînceşte e doar cea oglindită în lac, şi neaşteptat prin contrastul lebedei cu argintul lunii.

Cîteva completări însă au lăsat în coadă de peşte agentul şi au adăugat doar detalii puţin semnificative: (Anonim) in penumbre sau consecinţe ale primului fapt: (Karla) disparand in val, (Karla) sfarsind in bezna, (Karla) ascult cum piere, în timp ce una singură şi-a arătat printr-o interogaţie nelămurirea: (Karla) pana unde?

Pentru căutători agentul a fost ghicit, după locul în care a fost presupusă luna, pe cer sau în lac, drept: un (Sorin) liliac flamand, (Doina) un peşte flămând, (Ioana Dinescu) puiul de buha, (Ioana Dinescu) somnambulul, (Doina) lebăda pe lac, (Ioana Dinescu) vrajitoarea-n zbor (o soluţie ingenioasă şi hazlie, şi mitică).

Mai greu de acceptat: (Doina) numai o perlă (o formulare cam încîlcită), (Karla) oglinda apei (mai degrabă luna-n oglinda apei), (mvs) lumina nopţii (lumina e emanată de lună, e a ei deci şi nu a nopţii).

Deşi nu numeşte agentul căutării, (Mariko san) misterul nopţii pare să determine ce găseşte cătutătorul nenumit adîncindu-se-n lună.

Versul original 36.7 dintr-o dată albastrul

Poemul în întregime este:

o ciocîrlie –

dintr-o dată albastrul

atît de adînc

Eduard Ţară (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Ioana Dinescu) cade in apa cerului

(Karla) se-afunda in lumina

Poemul este o revelaţie mărturisită a unor corespondenţe nebănuite. Cerul, cu seninul, său este potenţat de cîntecul ciocîrliei. Nu doar că ridici capul în căutarea cîntăreţului celest, dar, urmărindu-i înălţarea, măsori totodată amploarea şi intensitatea albastrului, rezonanţa lui sufletească. Seninul cerului se adînceşte, amplificat de trilul ciocîrliei, pînă la simţămîntul serenităţii.

Originalul a contrapus ciocîrliei albastrul, a făcut diferenţa şi a sugerat efectul neaşteptat al unui boţ de pămînt asupra boltei albastre. Completările nu respectă kireji-ul şi continuă vorbirea despre ciocîrlie. Mai mult sau mai puţin metaforic (apă, lumină pentru văzduh), ele nu fac din cer decît un spaţiu în care evoluează ciocîrlia pînă la pierderea de sine: (Ioana Dinescu) cade in apa cerului, (Karla) se-afunda in lumina.

Versul original 30.4 un şir de bostani

Iată şi ultimul vers:

Spre dimineaţă –

luna călăuzeşte

un şir de bostani

Eduard Ţară (Stîlpi de felinar)

(aserb) îndrăgostiţii

(Doru Emanuel) doar somnambulii

(ruxandra magdalena manea) zidul e înalt.

(Anonim) la pas chefliul

(Ioana Dinescu) stelele spre somn
(Ioana Dinescu) striga* catre cuib
strigă* - pasăre de noapte, strigoi (fem.)
(Anonim) strigoii-n tintirim
(karla) soarele in rasarit

(Mariko san) lubeniţele

(Anonim) dovleceii

Înţelegem că luna e foarte jos, la orizont, un bostan mai mare în şir cu bostanii din cîmp pe care dă impresia că îi călăuzeşte. Ziua începe cu o procesiune a bostanilor, oare ce ritualuri atît de matinale îndeplinesc? Ce mistere, necunoscute nouă, celebrează această lume vegetală?

Pe cine mai călăuzeşte luna? Cu siguranţă, pe cei care fac nopţi albe: (aserb) îndrăgostiţii, (Doru Emanuel) doar somnambulii, (Anonim) la pas chefliul, (Ioana Dinescu) striga* catre cuib, (Anonim) strigoii-n tintirim, dar, ca regină a nopţii, schimbă şi gărzile cereşti: (Ioana Dinescu) stelele spre somn, (karla) soarele in rasarit.

În registru terestru are însă grijă de alte specii de cucurbitacee: (Mariko san) lubeniţele, (Anonim) dovleceii.

Pentru (ruxandra magdalena manea) zidul e înalt, dar se vede că, implicit, a luat în consideraţie persoane, personaje care lipsesc din poemul completat de ea şi luna se striveşte ca o nucă în perete.

Versul original 16.7 un pocnet de castană

Cu versul lipsă adăugat poemul sună aşa:

Pe-asfaltul străzii,

un pocnet de castană

trezind ciorile

Eduard Ţară (Luna în ţăndări)

se joacă copiii (Karla)
patine cu role (Karla)
concursuri nocturne (Karla)
moşul cu-n picior de lemn, (Karla)
o babă in papuci (Karla)
un câine latră la lună (Karla)
copiii joacă fotbal (Karla)
zdroncăne căruţa (Karla)
s-au prăbuşit zorile (Karla)
ţipte metalice (Karla)
pocnesc sticle aruncate (Karla)
grăunţe risipite (Karla)
paşi depărtându-se grăbiţi (Karla)
crapă zorile (Karla)
simfonia paşilor (Karla)
găştile de cartier (Karla)
un chefliu acrobat (Karla)
nuci doborâte de vânt (Doina B)
cad nuci, parcă bat toba (Doina B)
nucile in cădere (Doina B)
castane fără ţepi cad (Doina B)
tropăie calul negru (mvs Mihnea Şimăndan)
se zbat pichamerele (Doru Emanuel)
se zgribuleşte vântul (Doru Emanuel)
concertul castanelor (Doru Emanuel)
ploaie in decembrie (Monica Trif)

Citind întregul poem, ne dăm seama că el evocă un moment de linişte pe o stradă retrasă şi necirculată sau undeva în miez de noapte. Asfaltul este doar o tobă bine întinsă pe care castana căzută are ecou. Pocnetul castanei este un kigo de toamnă, iar tresărirea ciorilor ţine isonul neliniştii declanşate de banala întîmplare – a venit toamna... Un pocnet de castană în acea linişte deplină echivalează cu un foc de armă.

Există o discreţie a tonului în poemul ales. În comparaţie cu aceasta, avalanşa completărilor Karlei ne introduce în vacarmul şi debandada oraşului: se joacă copiii (Karla), patine cu role (Karla), concursuri nocturne (Karla), moşul cu-n picior de lemn, (Karla), o babă in papuci (Karla), un câine latră la lună (Karla), copiii joacă fotbal (Karla), zdroncăne căruţa (Karla), ţipete metalice (Karla), pocnesc sticle aruncate (Karla), grăunţe risipite (Karla), paşi depărtându-se grăbiţi (Karla), simfonia paşilor (Karla), găştile de cartier (Karla) în care, evident, ciorile insomniace nu mai au cum să adoarmă ca să mai poată fi trezite. Dealtfel, de acest ritm delirant par contaminate pînă şi netulburatele fenomene ale naturii: s-au prăbuşit zorile (Karla), crapă zorile (Karla). Curat suprarealism urban! Din maldărul de completări, scoate însă capul sfios: un chefliu acrobat (Karla).

Doina se întoarce la cestiune: nuci doborâte de vânt (Doina B), cad nuci, parcă bat toba (Doina B), nucile in cădere (Doina B), castane fără ţepi cad (Doina B). În ton cu Doina: concertul castanelor (Doru Emanuel) şi cu Karla: se zbat pichamerele (Doru Emanuel), se zgribuleşte vântul (Doru Emanuel).

Monica găseşte un eveniment mai puţin aşteptat pentru a deştepta ciorile: ploaie in decembrie (Monica Trif). Mihnea e atras mai mult de zgomotul ritmat al potcoavelor: tropăie calul negru (mvs Mihnea Şimăndan). I-aş propune un ritm mai alert – în galop un cal negru.

Versul original 10.2 Pasul stîrcului

Tot poemul sună aşa:

Pasul stîrcului –

Căutîndu-şi locul vechi

o floare de lotus

Eduard Ţară (http://tinyurl.com/59rglt)

Pe firul apei (Puiu)
Anotimpul meu - (Puiu)
Dorul de tara - (Puiu)
intre pagini (anisoara )

Printre libelule.... (Doina B)
După furtună... (Doina B)
In umbra lotcii... (Doina B)
concert de broaşte (ion untaru)

Înserare (ion untaru)

puhoi de ape; (ion untaru)
Pe crestetul meu (wyu)

În căutarea hranei, stîrcul păşeşte cu lungile-i picioroange prin baltă. La fiecare pas, apa se clatină uşor legănînd floarea de lotus care tinde să revină la veceha-i poziţie. Locul vechi este poziţia lui de echilibru mereu conturbată de pasul stîrcului. Poemul ne cheamă să contemplăm liniştea bălţii vag tulburată de tresăltarea florii de lotus.

Puiu a plasat nefiresc lotusul Pe firul apei (Puiu) (şi nu pe lac), ca apoi, liricizînd, să-l pun în paralel, metaforizînd, cu Anotimpul meu - (Puiu), Dorul de tara - (Puiu). Anişoara, descoperindu-l intre pagini (anisoara) de ierbar, se lasă dusă de amintiri. Doina, specialistă, îi ştie şi-i precizează cu delicateţe locul: Printre libelule.... (Doina B), In umbra lotcii... (Doina B) şi-i urmăreşte clătinarea amortizată După furtună... (Doina B). Untaru se îngrijeşte de a-i crea un cadru, o scenă pentru evoluţie neastîmpăratului lotus: concert de broaşte (ion untaru), Înserare (ion untaru), puhoi de ape; (ion untaru). Într-un gest, bănuiesc feminin, (wyu) îşi reaşează lotusul deranjat - Pe crestetul meu (wyu).

Versul original 9.7

Versul care dezleagă enigma căscată între ciocul stîrcului şi precipitarea stelelor este:

Ciocul stîrcului

zdruncinînd universul –

ploaie de stele

Eduard Ţară (Primele viziuni II)

Nimic de mancare doar (Puiu)
Nu-i nimeni pe balta doar (Puiu)
Nu-i astampara setea (Puiu)
Pe balta uscata doar (Puiu)
Sub stele de ploaie o (Puiu)
Cati stropi va prinde dintr-o (Puiu)
ciupind plasa: (anisoara)
peştele se zbate (ion untaru)
cufundat în ape (ion untaru)
rasuna in lac (Monica Trif)

O imagine vizuală percutantă şi cu incalculabile repercusiuni. Prestaţia, pe cît de vitală, tot pe atît de modest-nutritivă, a stîrcului produce, neaşteptat, zdruncinarea întregului cer oglindit în baltă. Un privitor în stare de reverie poate resimţi lesne stîrcul în postura de pasăre mitologică care beşteleşte şi pedepseşte firmamentul pentru impasibilitatea lui. Mai mult încă, impresia cutremurării apei poate fi asimilată drept aceea a prăbuşirii catapetesmei siderale într-o precipitată ploaie de stele.

Puiu, inspirat, s-a dezlănţuit într-o ploaie de comentarii. Cîteva nu leagă prea bine, Nimic de mancare doar (Puiu), ca şi Nu-i astampara setea (Puiu) ar fi mers cu ploaia (articulat), Nu-i nimeni pe balta doar (Puiu) cerea o virgullă după nimeni. Pe balta uscata doar (Puiu) şi Sub stele de ploaie o (Puiu) sugerează o secetă dăunătoare păsărilor de baltă. Dar, în final, Puiu găseşte soluţia în abilitatea şi recalificarea stîrcului ca pescar ceresc: Cati stropi va prinde dintr-o (Puiu).

Celelalte completări nu leagă ioc cu stelele, şi nici cu ploaia: peştele se zbate (ion untaru), cufundat în ape (ion untaru), ciupind plasa: (anisoara), rasuna in lac (Monica Trif).