Cu versul lipsă adăugat poemul sună aşa:
Pe-asfaltul străzii,
un pocnet de castană
trezind ciorile
Eduard Ţară (Luna în ţăndări)
se joacă copiii (Karla)
patine cu role (Karla)
concursuri nocturne (Karla)
moşul cu-n picior de lemn, (Karla)
o babă in papuci (Karla)
un câine latră la lună (Karla)
copiii joacă fotbal (Karla)
zdroncăne căruţa (Karla)
s-au prăbuşit zorile (Karla)
ţipte metalice (Karla)
pocnesc sticle aruncate (Karla)
grăunţe risipite (Karla)
paşi depărtându-se grăbiţi (Karla)
crapă zorile (Karla)
simfonia paşilor (Karla)
găştile de cartier (Karla)
un chefliu acrobat (Karla)
nuci doborâte de vânt (Doina B)
cad nuci, parcă bat toba (Doina B)
nucile in cădere (Doina B)
castane fără ţepi cad (Doina B)
tropăie calul negru (mvs Mihnea Şimăndan)
se zbat pichamerele (Doru Emanuel)
se zgribuleşte vântul (Doru Emanuel)
concertul castanelor (Doru Emanuel)
ploaie in decembrie (Monica Trif)
Citind întregul poem, ne dăm seama că el evocă un moment de linişte pe o stradă retrasă şi necirculată sau undeva în miez de noapte. Asfaltul este doar o tobă bine întinsă pe care castana căzută are ecou. Pocnetul castanei este un kigo de toamnă, iar tresărirea ciorilor ţine isonul neliniştii declanşate de banala întîmplare – a venit toamna... Un pocnet de castană în acea linişte deplină echivalează cu un foc de armă.
Există o discreţie a tonului în poemul ales. În comparaţie cu aceasta, avalanşa completărilor Karlei ne introduce în vacarmul şi debandada oraşului: se joacă copiii (Karla), patine cu role (Karla), concursuri nocturne (Karla), moşul cu-n picior de lemn, (Karla), o babă in papuci (Karla), un câine latră la lună (Karla), copiii joacă fotbal (Karla), zdroncăne căruţa (Karla), ţipete metalice (Karla), pocnesc sticle aruncate (Karla), grăunţe risipite (Karla), paşi depărtându-se grăbiţi (Karla), simfonia paşilor (Karla), găştile de cartier (Karla) în care, evident, ciorile insomniace nu mai au cum să adoarmă ca să mai poată fi trezite. Dealtfel, de acest ritm delirant par contaminate pînă şi netulburatele fenomene ale naturii: s-au prăbuşit zorile (Karla), crapă zorile (Karla). Curat suprarealism urban! Din maldărul de completări, scoate însă capul sfios: un chefliu acrobat (Karla).
Doina se întoarce la cestiune: nuci doborâte de vânt (Doina B), cad nuci, parcă bat toba (Doina B), nucile in cădere (Doina B), castane fără ţepi cad (Doina B). În ton cu Doina: concertul castanelor (Doru Emanuel) şi cu Karla: se zbat pichamerele (Doru Emanuel), se zgribuleşte vântul (Doru Emanuel).
Monica găseşte un eveniment mai puţin aşteptat pentru a deştepta ciorile: ploaie in decembrie (Monica Trif). Mihnea e atras mai mult de zgomotul ritmat al potcoavelor: tropăie calul negru (mvs Mihnea Şimăndan). I-aş propune un ritm mai alert – în galop un cal negru.
2 comentarii:
Ciorile sunt, aproape, zburatoare domestice.
Ele pot picoti si intr-un parc.
Si acolo sunt alei asfaltate
Importanta este LINISTEA;
Nu orasul,strada,parcul,ziua,noaptea, sezonu etc.
Ca autorul a ales un kigo de toamna si
Monica de decembrie...
Sunt valoroase ambele,(tot pe toba "asfalt" cad)
Si tot pe toba "asfalt" pocnesc rolele unui copil care
abia invata sa poarte niste amarate de patine,
Sau piciorul de lemn al mosului;
Ce mai pocnete!
O sticla aruncata noaptea de un chefliu...
Adevarata petarda...
Il ocarasc nu numai ciorile.
- Tocurile de pantofi (pocnetele lor)
Ale unei cucoane (trezite cu noaptea-n cap)
Care bubuiau pe asfaltul strazii linistite,
Tocmai cand era somnul mai dulce,
Nu v-au trezit niciodata ?
Sau vreo potaie care, nitam-nisam,
Se chitea a-si dovedi vrednicia?
Faptul ca lipseste un vers,da posibilitatea
Sa se alcatuiasca haik-uri variate,
Mai putin sau chiar mai valoroase decat "modelul".
Fiecre cu "meditatia" lui (fiecare cu ce-l doare)
Eu am vazut LINISTEA,
Altcineva VACARMUL...
Sa fim sanatos/oasa amandoi/oua!
Poţi să pui vacarmul în ghilimele. El era o metaforă pentru ceea ce se abate de la UN pocnet de castană şi aduce în scenă un multiplu care produce inflaţie.
Sănătate, deci, dar aplicată la exigenţele haiku-ului.
Trimiteți un comentariu