Poemul în întregime este:
Un cîine pribeag
adulmecă ceaţa:
doar frunze uscate
Cristina Cismaru (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)
(Puiu) sub el culcusul
(Puiu) singura-i avere
(Puiu) tovarase de drum
(Anca) peste amintiri se-astern
(Karla) pe cer niciun nor- plouă
pe aleia parcului
teiul tot la fereastră
în scursoarea timpului
pe cărarea vieţii
la stână nicio oaie
nu mai sunt turme de oi
pe uliţa pustie
lihnit de foame- pe jos
cine sa-i lege rana?
în blana de pe el
poteci străine calcă
caută stapân şi os-
prietenul meu- os nu,
îngrămadite de vânt,
(Florinel) pentru masa de seară
(Sorin Toma BOC) pe ulita pustie,
(Doina B) pe trupul costeliv
(Doina B) adulmecând pubela
(Doina B) în vechea lui strachină
(Doina B) la crucea stăpânului
(Doina B) in locul de pripas
(Doru Emanuel) pe-aleile parcului
(Monica Trif) langa raul inghetat
Condiţia cîinelui pribeag poate fi uşor asimilată cu a celui în exil, dezrădăcinat, rătăcind pe meleaguri străine. Parcă nu numai locul, ci şi vremea nu-i este prielnică: în jurul lui doar ceaţa şi frunza uscată a unei toamne precoce. Poate că toţi sîntem adesea doar rătăcitori pe un tărîm cîinos şi nu simţim prin ceaţă niciun liman.
Completările au profitat de frunzele uscate pentru a face din ele un simbol al precarităţii: (Puiu) sub el culcusul, (Puiu) singura-i avere, (Anca) peste amintiri se-astern,
Pe alt calapod doar: (Puiu) tovarase de drum, accentuînd parcă starea universală de bejenie, (Doina B) la crucea stăpânului, care motivează înstrăinarea cîinelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu