Primul vers este:
Trestie spartă –
golul plin de cîntece
rostuit de vînt
Mioara Gheorghe (Luna în ţăndări)
Nori de cenusa (Plimbareatza)
trecând lin prin (anisoara)
cimpoiul vesel (ion untaru)
Amintirea e (karla)
Flautul nimfei... (Doina B.)
Trestie frântă- (Doina B.)
Golful cu trestii-... (Doina B.)
dintr-un cimpoi vechi (ion untaru)
defileu pustiu (Doru Emanuel)
Poemul este saturat de aluziile înţelepciunii extrem orientale pentru care golul nu este văzut ca o lipsă, ci ca o virtualitate ce trebuie împlinită. La fel cum pentru un celebru sculptor statuia există deja şi trebuie doar eliberată din blocul de marmură, trestia spartă (şi ea o negativitate valorizată) este doar un pretext pentru a crea un gol productiv pe care vîntul să-l ia în primire şi pe care să-şi cînte repertoriul. Un haiku bun este de multe ori şi prilejul de a face legătura cu aluziile culturale cum bine procedează Doina amintindu-ne de legenda nimfei Syrinx transformată in trestie: "haidem să facem un fluier pe potriva vântului..."
O interesantă discuţie despre cuvîntul rost găsiţi la Noica, rostul este la origine tocmai golul menit să fie umplut pentru ca părţile unei construcţii să se îmbuce între ele devenind solidare (mai ales la cele din lemn). Ceva îşi găseşte rostul, se rostuieşte tocmai prin această aşezare, articulare în golul care-i este destinat pentru a intra într-o anumită ordine. Mai pătrăm sensul în devenire în expresia pe de rost, care însemnă a reproduce prin viu glas fără a citi, unde rost înseamnă gură, de unde şi verbul a rosti pentru a pune în ordine, a articula cuvintele.
Fără să aibă naturaleţea trestiei puse la dispoziţia vîntului cîntăreţ, ca în completarea Doinei, calchiată parcă pe original: Trestie frântă- (Doina B.), Golful cu trestii-... (Doina B.), mai multe comentarii au adus în joc instrumente de suflat: Flaut fermecat (Wyu), cimpoiul vesel (ion untaru), Flautul nimfei... (Doina B.), dintr-un cimpoi vechi (ion untaru). Pentru Karla însă, Amintirea e (karla) dispozitivul muzical menit să rostuiască vîntul vremilor ce vin.
Anişoara nu articulează cum ar trebui: trecând lin prin (anisoara), iar Nori de cenusa (Plimbareatza) nu leagă în niciun fel cu versurile ce urmează.
O completare aparte reuşeşte Doru cu defileu pustiu (Doru Emanuel), găsind pentru vînt un rost la fel de motivant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu